De ce e mai RENTABILIM să LUCREZI la STAT în România
Companiile de stat au în medie un salariu dublu faţă de companiile din mediul privat, dar au o productivitate cu 40% mai mică faţă de acestea, a declarat marţi, preşedintele...
Companiile sunt unități economice și entități juridice formate dintr-o asociere de persoane fizice sau juridice cu un scop specific, cum ar fi producția, comerțul sau serviciile.
Companiile de stat au în medie un salariu dublu faţă de companiile din mediul privat, dar au o productivitate cu 40% mai mică faţă de acestea, a declarat marţi, preşedintele...
Unii dintre cei mai bogați și puternici oameni din lume participă începând de azi până la finalul săptămânii la Forumul Economic Mondial de la Davos, din Elveția. Care este scopul...
Fondul Proprietatea îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să trimită înapoi la Parlament spre reexaminare legea privind guvernanţa corporativă. Fondul Proprietatea este consternat de adoptareade către Camera Deputaților a unor amendamente...
Vladimir Putin a declarat de curând că toate companiile rusești ar trebui să fie la orice oră gata să treacă la producţia de echipamente militare. „Capacitatea economiei noastre de a...
Peste 20.000 de bucureşteni şi-au depus CV-urile, vineri şi sâmbătă, la Târgul de Joburi, pentru a se angaja la una dintre companiile municipale înfiinţate de Primărie, iar edilul general, Gabriela...
De fiecare dată când cumperi online, când te înregistrezi pe un site sau când postezi pe rețelele sociale oferi datele tale personale companiilor. Ai idee câte companii au adresa ta...
Franța va participa pentru a 12-a oară consecutiv, cu unul din cele mai importante pavilioane naționale, la INDAGRA, târgul internațional de agricultură organizat la București, unul dintre cele mai cunoscute...
România a înregistrat în 2016 una dintre cele mai mari creșteri economice din ultimii nouă ani, de 4,9%, în acord cu creșetere economică estimată de Comisia Naționale de Prognoză, după...
Tehnologia realității virtuale va fi utilizată în premieră în cadrul unui târg de carieră, care are loc zilele acestea la Timișoara. Angajatori de TOP Timișoara înglobează realitatea virtuală în experiența...
Liviu Dragnea a acuzat, vineri seara, procurorii că nu se implică în acele cazuri în care companiile de stat sunt obligate de firmele private să plătească pentru lucrări neexecutate, susținând...
Eugen Davidoiu, care fusese numit în funcţie în februarie de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, a demisionat la presiunea premierului Mihai Tudose. El şi sindicaliştii susţin că unele companii externe doresc...
Ministerul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că urmează să-i prezinte premierului soluția juridică prin care se va putea pemite publicarea numelor companiilor din industria alimentară, care au standarde duble de...
Administrația Trump anunță o lovitură grea pentru comunitatea LGBT din SUA, prin blocarea eforturilor civile de stopare a discriminării la locul de muncă a persoanelor LBBT. Astfel, administrația Trump a...
Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi gestionat de Ministerul Finanţelor Publice, iar ministerele care au administrat până acum companiile din cadrul fondului vor păstra anumite competenţe legate de...
Ministrul propus de PSD la Finanțe, Ionuț Mișa, a declarat joi la audierea sa de comisiile de specialitate din Parlament, că vrea să implementeze noi reguli pentru 247.000 de companii....
Rusia a dat ultimatum fără loc de întors companiilor occidentale, inclusiv Cisco, IBM şi SAP unde, li se cere, să se supună cerinţelor venite de la autorităţile din Moscova pentru...
În Suedia a fost înfiinţat un muzeu cu proiecte eşuate de la toate companiile, chiar și cele mai mari. Psihologul Samuel West a decis să păstreze în memoria oamenilor proiectele...
În interviul acordat Evenimentului zilei, ambasadorul Poloniei în România, Marcin Wilczek, a vorbit și despre relațiile bilaterale cu România, în special despre cele economice și investițiile poloneze în România EVZ:...
Plenul Senatului a adoptat, astăzi, cu majoritate de voturi, în calitate de primă cameră sesizată, modificarea ordonanţei privind guvernanța corporativă, exceptând de la obligaţia de a avea management selectat pe...
Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK România), împreună cu 3 retaileri cu capital german din România, lansează proiectul de învăţământ profesional dual în domeniul comerţului în 5 oraşe din ţară, Timişoara,...