SENAT: Înalții demnitari ar putea rămâne fără indemnizațiile majorate cu 300%
Proiectul de lege privind Ordonanța de Urgență prin care au fost majorate de la 1 august salariile demnitarilor cu până la 300% a fost respins de senatori cu 90 de...
Camera Deputaților din România este una din cele două camere a Parlamentului bicameral al României.
La fel ca și cealaltă cameră, Senatul, Camera Deputaților este aleasă prin vot universal, liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai României.
În prezent, Camera Deputaților din România se află alături de Senatului României în Palatul Parlamentului din București.
Proiectul de lege privind Ordonanța de Urgență prin care au fost majorate de la 1 august salariile demnitarilor cu până la 300% a fost respins de senatori cu 90 de...
Curtea Constituţională (CC) dezbate azi două sesizări privind Legea votului prin corespondenţă, adoptată pe 28 octombrie, una înaintată de 30 de senatori şi o alta formulată de 50 de deputaţi....
Costin Grigore Borc, propus pentru funcția de ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, a primit, azi, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului....
Dan Stoenescu a fost avizat favorabil cu 39 de voturi pentru și 4 împotrivă pentru ministerul Românilor de Pretutindeni. Stoenescu a fost audiat de comisiile reunite de Politică externă din...
Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere se întrunesc de la ora 9.30 pentru a stabili programul audierilor miniștrilor Guvernului Cioloș în comisiile de specialitate. Cel mai probabil audierile vor...
„Vă asigur că nu o să revin asupra deciziei”, a spus Georgescu Presedintele Consiliului National al Audiovizualului, Laura Georgescu, si-a delegat joi dreptul de semnatura lui Rasvan Popescu, vicepresedintele CNA....
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a demisionat din funcţia de consilier al preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Jucker, potrivit Realitatea TV. Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, marţi, pe Dacian Cioloș în...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, azi, pe articole, OUG 35/2015, prin care sunt majorate cu 25% salariile din sănătate, fiind adoptat inclusiv amendamentul PSD prin care cresc toate salariile bugetarilor...
Proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate este pe ordinea de zi în Camera Deputaților. După ce în Senat a fost respins,...
Comisia de muncă a Senatului a dat azi un raport de respingere pentru Ordonanta Guvernului care a marit salariile preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor celor două Camere parlamentare, precum si sefilor serviciilor...
„Tragedii precum cea petrecută la Clubul Colectiv și moartea polițistului Gigina nu trebuie să se repete. Consideram ca lupta pentru domnia legii, pentru integritate in viata publica si impotriva coruptiei...
Deputaţii au ţinut, în plen, un moment de reculegere în memoria celor 30 de victime care şi-au pierdut viaţa în tragedia din clubul Colectiv, iar programul Camerei a fost modificat....
Conducerea Camerei Deputaților a aprobat transferarea sumei de 280.000 de lei de la Capitolul "Reparaţii" la "Investiţii", bani ce vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de porţi de detectare a metalelor...
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca "Ora premierului", care trebuia să aibă loc azi, să se desfăşoare săptămâna viitoare, când în locul prim-ministrului Victor Ponta va veni la...
Eugen Tomac a acuzat-o pe co-președintele PNL Alina Gorghiu și liberali că nu au votat propriul proiect de lege privind votul prin corespondență, care garanta românilor din străinătate posibilitatea de...
Decizia de a vota separat solicitarea de reţinere şi de arestare preventivă a Elenei Udrea a fost luată de Biroul Permanent al Camerei, PSD-UNPR-ALDE insistând pentru introducerea acestei noi practici,...
Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care se introduce obligativitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a ţine evidenţa arborilor excepţionali, informează Agerpres. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit, astăzi, propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul...
Proiectul de lege privind votul prin corespondență intră azi la vot în plenul Camerei Deputaților, la o săptămână după ce a fost adoptat de Senat. Ieri seară, Comisia parlamentară pentru...
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede amenzi dure pentru cei care nu îşi renovează spaţiile, iar cei mai afectați sunt patronii localurilor din centrul vechi al...