Mădălin Voicu: Sunt agăţat fără niciun fel de vină
Deputatul Mădălin Voicu a venit vineri, la Camera Deputaţilor pentru a-şi studia în continuare dosarul în care este învinuit de procurorii DNA care cer reţinerea şi arestarea sa sub acuzaţia...
Camera Deputaților din România este una din cele două camere a Parlamentului bicameral al României.
La fel ca și cealaltă cameră, Senatul, Camera Deputaților este aleasă prin vot universal, liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai României.
În prezent, Camera Deputaților din România se află alături de Senatului României în Palatul Parlamentului din București.
Deputatul Mădălin Voicu a venit vineri, la Camera Deputaţilor pentru a-şi studia în continuare dosarul în care este învinuit de procurorii DNA care cer reţinerea şi arestarea sa sub acuzaţia...
PSD acuză de intoleranță și lipsa de dialog. PSD acuză dreapta de încercarea de blocare a dialogului social asupra legii propuse de Liviu Dragnea. In punctul de vedere transmis se...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat azi că şefa CNA, Laura Georgescu, poate fi demisă, potrivit legii, numai în cazul în care raportul de activitate al instituţiei este respins de...
Controversata Lege a Defăimării, proiect iniţiat de preşedintele PSD Liviu Dragnea, a stârnit multe dezbateri aprinse, inclusiv în rândul parlamentarilor, asta deşi a fost adoptată în Senat şi urmează să...
Grupul parlamentar al PNL solicită scoaterea de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind demnitatea umană, motivul fiind încălcarea Regulamentului Camerei Inferioare, a anunţat...
Deoarece liderii de grup nu au ajuns la un acord cu privire la ordinea de zi, şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va începe astăzi cu 10 minute mai târziu,...
Fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a exprimat, prin intermediul Facebook, opinia despre legea Defăimării, proiect iniţiat de preşedintele PSD Liviu Dragnea, afirmând că mediul on-line era singurul necontrolat de social-democraţi, care...
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a susținut, marți seara, la B1 TV că în momentul în care țara noastră va promulga ”legea defăimării” va fi pusă în linie cu...
Vicepreşedintele Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor Cristina Pocora (PNL) susţine că ministrul Muncii, Claudia Costea, blochează activitatea forului "de aproape o lună" şi solicită prezenţa acesteia pentru a dezbate...
A trecut puțin observat un eveniment despre care eu cred că-și va pune amprenta pe viața noastră social-politică în perioada următoare: Semnarea Protocolului dintre PSD și UNPR. La o primă...
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, estimează că până la sfârşitul acestui an ar putea fi predaţi aproximativ 80 de kilometri de autostradă. Acestea vor fi pe sectoarele Sebeş - Turda, Lugoj...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat azi proiectul de lege prin care asociaţiile de proprietari sunt obligate să afişeze modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreţinere pentru fiecare apartament. Proiectul de...
Veşti proaste pentru asistentele de la Maternitatea Bucur, care au ajuns primele la locul tragediei de la clubul Colectiv. Respectivele cadre medicale nu pot primi bonusurile promise de guvernanţi, pentru...
Pe grupul de pe Facebook al comunităţii de români de pe coasta de est a Americii, se discută şi se pun paşii unei mişcări mânate de o serie de nemulţumiri...
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 273/2004 privind procedura adopţiei, care prevede simplificarea procedurilor, dar şi un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte şi copil,...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a primit în anul 2015, în urma activităţilor de protocol, cadouri în valoare de aproape 3000 de euro. Cel mai scump cadou primit este o...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, propune, prin intermediul unor scrisori deschise, reluarea dezbaterilor pe tema modificărilor ce trebuie aduse Codului Penal şi de Procedură Penală, ca urmare a criticilor din...
Comitetul Naţional Executiv al UNPR discută la Braşov strategia pentru alegerile din 2016, după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat public atât cadrul la care se va limita cooperarea...
Prezent la o dezbatere la Palatul Parlamentului, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu a afirmat, în legătură cu dărâmarea gardului Parlamentului şi discuţia privind protecţia pe care acesta o oferă...
Acum este vicepreședinte PNL. A candidat la alegerile locale în 2012, dar a pierdut bătălia pentru Primăria sectorului 4 în fața lui Cristian Popescu Piedone. Nu a avut noroc nici...