Klaus Iohannis, SE OPUNE planului anunțat de la Bruxelles
Klaus Iohannis ia poziție, după ce de la Bruxelles s-a explicat că s-ar putea pune în aplicare programul ”Europa în două viteze”. Iohannis s-a poziționat categoric împotriva unui astfel de...
Brexit este un cuvânt compus din „Britain” (Marea Britanie) și „Exit” (Ieșire) reprezentând retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE).
Brexit a avut loc oficial la ora 23:00 GMT pe 31 ianuarie 2020. Regatul Unit, care a aderat la precursorul UE, Comunitățile Europene (CE), la 1 ianuarie 1973, este singurul stat membru care s-a retras din UE, deși anterior teritoriile Algeriei (fosta parte a Franței) au părăsit CE în 1976, iar Groenlanda (parte a Regatului Danemarcei) a părăsit CE în 1985.
În urma Brexitului, legislația UE și Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu mai au întâietate asupra legislației britanice, dar Regatul Unit rămâne obligat din punct de vedere juridic prin obligațiile din diversele tratate pe care le are cu alte țări din întreaga lume, inclusiv multe cu statele membre ale UE și chiar cu UE însăși.
Legea privind retragerea din Uniunea Europeană din 2018 menține legislația relevantă a UE ca legislație internă, pe care Regatul Unit o poate modifica sau abroga.
UE și instituțiile sale s-au dezvoltat treptat după înființarea lor. Pe tot parcursul perioadei de apartenență britanică, în Regatul Unit au existat grupuri eurosceptice, care se opuneau unor aspecte ale UE și ale predecesorilor săi.
Guvernul pro-CE condus de prim-ministrul laburist Harold Wilson a organizat un referendum privind continuarea apartenenței la CE în 1975, în care 67,2% au votat pentru rămânerea în cadrul blocului comunitar.
În ciuda opoziției politice crescânde a unei minorități de politicieni britanici față de continuarea integrării europene care viza o „uniune tot mai strânsă” între 1975 și 2016, în special din partea facțiunilor Partidului Conservator din anii 1980-2000, nu au mai avut loc alte referendumuri pe această temă.
Klaus Iohannis ia poziție, după ce de la Bruxelles s-a explicat că s-ar putea pune în aplicare programul ”Europa în două viteze”. Iohannis s-a poziționat categoric împotriva unui astfel de...
Un studiu al Consiliului General Medical din Marea Britanie, publicat, ieri, exclusiv, de The Independent, arată că mai mult de jumătate din medicii expați se gândesc săși părăsească joburile din...
Camera Lorzilor a aprobat un amendament care protejează, după Brexit, drepturile celor trei milioane de cetățeni UE care trăiesc în Marea Britanie. Votul dat miercuri seara nu afectează proiectul de...
Camera Lorzilor din Marea Britanie a votat a aprobat miercuri un proiect de lege referitor la declanşarea Brexitului care are ca scop garantarea cetăţenilor comunitari care trăiesc în Regatul Unit...
Majoritatea doctorilor europeni se gândesc să plece din Marea Britanie din cauza Brexitului, scrie presa britanică, făcând referire la un sondaj recent. Publicația The Independent publică, azi, un articol exclusiv...
Theresa May va anunța, în luna martie, sfârșitul liberei circulații pentru noii imigranți din UE, în aceeași zi în care va solicita oficial retragerea Marii Britanii din UE și vor...
Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi solicită partidului condus de Călin Popescu-Tăriceanu să se delimiteze sau să părăsească grupul ALDE din Parlamentul European, după ce liderul acestui grup, Guy Verhofstadt, a propus...
Mai mulți migranți au sosit în marea Britanie, din Uniunea Europeană decât din alte țări ale lumii combinate, pentru prima oară după votul privind Brexit Mai mulți migranți au sosit...
Un mesaj deloc optimist pentru Marea Britanie. Jean-Claude Juncker a spus că "va avea nevoie mai mulţi ani pentru a negocia un acord comercial cu Uniunea Europeană după părăsirea Blocului...
Brexitul are efecte dintre cele mai puţin aşteptate, iar acestă concluzie poate fi trasă după ce o mare universitate britanică a decis să-şi mute o parte dintre cursuri în afara...
Un oficial britanic, laburitst, fost premier al Regatului Unit timp de 10 ani, consideră că ieșirea țării sale din Uniunea Europeană este o greșeală și vrea să încerce prin orice...
Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creşterea economiei româneşti în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018. Estimările au fost revizuite...
La puțin timp după ce fostul lider al formaţiunii britanice eurosceptice UKIP, Nigel Farage, a lansat atacuri la adresa României, un eurodeputat român i-a dat replica. „Domnule Nigel Farage, România...
Parlamentul britanic a autorizat-o, azi, pe şefa guvernului, Theresa May, să declanşeze procesul ieşirii din Uniunea Europeană, fiind respins un amendament care cerea protejarea drepturilor cetăţenilor comunitari ce şi-au stabilit...
Divorțul între Marea Britanie și Uniunea Europeană intră miercuri într-o etapă crucială odată cu votul deputaților britanici care ar trebui să permită șefei guvernului Theresa May să activeze procesul Brexit...
După ce publicaţia Sputnik News. considerată de Occident una dintre cele mai importante arme de propaganda a Moscovei, a scris că preşedintele Senatului României salută Brexit-ul şi face aluzie la...
Cancelarul german s-a întâlnit cu premierul Beata Szydlo, dar și cu liderul partidului Lege și Justiție, Jaroslaw Kaczynski, considerat liderul din umbră al Guvernului Angela Merkel și Beata Szydlo au...
Rata anuală a inflaţiei ar putea reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru din acest an, pe fondul epuizării impactului reducerii TVA la 20%, se arată într-un comunicat de presă...
„Putem cădea rapid de acord pentru negocierea unui Frexit”, spune Le Pen, spre deosebire de întârzierea din Marea Britanie. După referendumul din Marea Britanie, din 23 iunie anul trecut, Theresa...
Parlamentul britanic a aprobat miercuri seara Brexitul, cu 498 la 114, ceea ce îi va permite premierului May activarea Articolului 50 în martie. Premierul Theresa May pare stăpână pe situație,...