Caz bizar în România. Un examen picat a distrus o familie
O familie din Botoșani a stat izolată 20 de ani. O mamă și cei doi copii ai săi au trăit complet izolați mai bine de 20 de ani. În urmă...
Botoșani este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Se află în Câmpia Jijiei, la o altitudine de 170 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 41,36 km². Populația este de 90.010 locuitori, determinată în 1 decembrie 2021, prin recensământ, chestionar. Este așezat în partea de sud-vest a județului Botoșani, pe interfluviul dintre râurile Sitna și Dresleuca, spre vest între Dresleuca și Siret, apoi coboară între dealurile Crivăț, Agafton, Baisa, în adâncuri sprijinindu-se pe platforma Moldovei. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria ce datează din 1350. Între secolul XIV și anii 1870 orașul Botoșani, fiind amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești. Începând cu 1870 orașul a pierdut din zona de influență economică, deoarece a devenit un capăt de linie ferată secundară odată cu prelungirea liniei Lemberg-Cernăuți-Suceava; precum și datorită construirii liniei Dorohoi - Iași pe valea Jijiei. Târgul a devenit unul de importanță locală, înregistrându-se o scădere importantă a comerțului. Activitatea orașului s-a orientat din acel moment către industria agricolă, rolul principal avându-l producția agricolă a marilor moșii. Între 1870 și 1968 a fost o perioadă de decădere pentru oraș, fapt demonstrat de scăderea populației de la 39.941 în 1870 la 35.220 în 1966. Începând cu 1968 Botoșaniul redevine reședință de județ, iar până în 1992 urmează o perioadă de creștere și dezvoltare, însoțită de creștere rapidă a populației către maximul istoric de 126.145 de locuitori înregistrat în 1992.
O familie din Botoșani a stat izolată 20 de ani. O mamă și cei doi copii ai săi au trăit complet izolați mai bine de 20 de ani. În urmă...
În ultimii ani, România se confruntă cu scăderea natalității, fenomen care pare de neoprit. Preoții atrag atenția că există localități în care nu a fost oficiat nici măcar un botez pe...
În anul 1988, în ziarul Scânteia, sub titlul "Un nou destin al apelor Moldovei, pentru o sporită fertilitate a pămînturilor", era consemnat faptul că "sunt în curs de construcţie barajele...
Miercuri, Parchetul General a făcut 90 de percheziţii într-un dosar în care funcţionari publici din judeţul Botoşani sunt bănuiți de luare de mită pentru emiterea de acte de identitate false...
Dinamo București a pierdut două puncte importante, necesare pentru a ocupa un loc de play-off în SuperLiga. Câinii au încheiat la egalitate, scor 2-2, cu FC Botoșani, pe teren propriu....
O femeie de 33 de ani din Botoșani a fost reținută de polițiști sub acuzația de delapidare și exercitarea unei profesii fără drept. Aceasta s-ar fi dat drept asistentă medicală...
Ioan Alupoaiei, parohul Bisericii Izvorul Tămădurii din Botoșani, a murit la vârsta de 62 de ani. Luni, 16 septembrie, preotul Ioan Alupoaiei va fi înmormântat. Ioan Alupoaiei, parohul Bisericii Izvorul...
Update: Polițiștii botoșăneni au reținut suspect în cazul cetățeanului ucrainean descoperit împușcat. Acestea este tot ucrainean, are 30 de ani, și a trecut granița, ilegal, împreună cu victima. Potrivit informațiilor...
Un tânăr de 23 de ani, Marian Cosmin Federeciuc, muncitor într-o companie din industria cărnii din județul Vaslui, se confruntă cu o situație incredibilă. Deși are un salariu lunar de...
Botoșani. O femeie în vârstă de 36 de ani a născut în plină stradă în Botoșani. Cu toate că a apelat serviciul de urgență 112, până la ajungerea echipajului medical...
România. Încă patru persoane au fost confirmate a fi murit din cauza caniculei în România, de către medicii legiști. În Botoșani și București sunt cele mai multe decese Ultimele patru...
Duminică s-a produs un accident mortal la fabrica de lactate a societății RAM SRL, din localitatea botoșăneană Ibănești. Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea fabricii de...
Tragedie în județul Botoșani, într-o gospodărie. Un bărbat a murit, într-un incendiu violent, după ce a încercat să-și incendieze soția cu benzină. Pompierii au fost alertați de femeia care a...
Sute de persoane au fost evacuate, vineri, dintr-un mall din municipiul Botoşani. Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că simte un miros puternic de gaz. Mai multe...
O nouă situație șocantă care implică exploatarea minorilor a avut loc în Botoșani. Mai mulți copii au fot maltratați și umiliți de familia administratorului fundației care se ocupau de aceștia....
Explozia la Dedeman. După explozia puternică de la centru comercial Dedeman din Botoșani au fost au fost 15 victime, dintre care patru sunt în stare gravă la spital. Explozie la...
Update 4: În urmă cu scurt timp, șeful DSU a oferit informații despre starea oamenilor răniți în urma exploziei de la Dedeman. Potrivit lui Raed Arafat, patru oameni sunt intubați...
Bărbatul din Botoşani care şi-a violat şi ucis nepoata a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fetița de doar 8 ani a fost găsită moartă într-o lizieră de salcâmi....
Update 1. Bărbatul care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani din Botoșani a fost reținut. Update. Unchiul minorei, care este principalul suspect, a fost prins după ore întregi de...
Un tânăr de 25 de ani din Botoșani a încercat să spargă barajul forțelor de ordine. El era la volanul unui microbuz și nu a răspuns la semnalele agenţilor. Acesta...