A murit părintele Ioan Alupoaiei, parohul Bisericii Izvorul Tămăduirii. Avea doar 62 de ani

A murit părintele Ioan Alupoaiei, parohul Bisericii Izvorul Tămăduirii. Avea doar 62 de ani Părintele Ioan Alupoaiei. Sursa foto: Facebook

Ioan Alupoaiei, parohul Bisericii Izvorul Tămădurii din Botoșani, a murit la vârsta de 62 de ani. Luni, 16 septembrie, preotul Ioan Alupoaiei va fi înmormântat.

Ioan Alupoaiei, parohul Bisericii Izvorul Tămăduirii, a murit.  Avea doar la 62 de ani

Este durere mare în rândul enoriașilor după aflarea moarții părintelui Ioan Alupoaiei. Vestea morții părintelui a fost anunțată și pe pagina oficială a Bisericii „Izvorul Tămăduirii ”, locul unde părintele a slujit mai mult de două decenii.

În comunicatul parohiei se arată că luni, 16 septembrie 2024, Părintele Ioan Alupoaiei, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani, va fi condus pe ultimul drum.

După o lună de suferință, duhovnicul credincioșilor din Cartierul Parcul Tineretului și nu numai, Părintele Ionică a trecut la cele veșnice joi dimineața. Pentru el se oficiază slujbe și parastase la Biserica „Izvorul Tămăduirii”.

Va di prezent Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Luni, 16 septembrie, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 12:30, un sobor de preoți va săvârși Slujba înmormântării pentru clerici. La slujbă de înmormântare va participa și Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții și sfinții în Împărăția Sa!”, a transmis Consiliul și comitetul parohial, după aflarea veștii că preotul Ioan Alupoaiei a murit.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Mesajele de condoleanțe curg

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Stejari a transmis un mesaj de condoleanțe: „Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, născut în ieslea Betleemului, să primească slujitorului Său preotul Ioan Alupoaie în Împărăția Sa cerească. Iar familiei îndurerate, enoriașilor parohiei îndoliate și tuturor celor ce l-au cunoscut și prețuit să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”.

„Dumnezeu să l odihnească în Împărăția Sa! Condoleanțe familiei îndurerate!”, „Dumnezeu să-l ierte pe părintele nostru. Și cerul a plâns ieri dupa el ....condoleanțe familiei îndurerate”, Odihnă veșnică, ptr părintele Ion Alupoaie! Sincere regrete și condoleanțe pentru familia îndurerată”. Sunt doar câteva mesaje din partea enoriașiloir care l-au iubit și respecta pe părintele Ioan Alupoaiei.