ancheta

Anchetă înseamnă o activitate de investigare, cercetare sau examinare sistematică, desfășurată pentru a stabili faptele, cauzele și responsabilitățile într-o situație dată.

Termenul provine din limba franceză („enquête”) și este folosit în mai multe sensuri:

În sens juridic: o procedură oficială desfășurată de organele de cercetare penală (poliție, parchet) pentru a aduna probe și a clarifica împrejurările unei infracțiuni.
Exemplu: „Procurorii au deschis o anchetă privind faptele de corupție.”

În sens jurnalistic: o investigație realizată de presă, destinată descoperirii și prezentării unor fapte ascunse sau controversate, cu scopul de a informa opinia publică.

În sens sociologic sau statistic: o cercetare bazată pe chestionare, interviuri sau observații, menită să colecteze date despre comportamente, opinii sau fenomene sociale.

În esență, ancheta presupune o căutare metodică a adevărului, folosind mijloace specifice domeniului (juridic, jurnalistic, științific sau administrativ).

Alexandru Găină. Palmaresul unui infractor periculos, de la 19 ani la 51, scăpat mereu de pușcărie de tatăl general

Alexandru Găină. Palmaresul unui infractor periculos, de la 19 ani la 51, scăpat mereu de pușcărie de tatăl general

Alexandru Găină, arestat recent pentru trafic de droguri (cocaină) este o beizadea penală care a distrus multe vieți. Prins de polițiști, cercetat de procurori de mai multe ori, cu puțin...

Reţea de spălare a banilor, destructurată în urma unei anchete româno-franceze. Patru români, arestaţi

Reţea de spălare a banilor, destructurată în urma unei anchete româno-franceze. Patru români, arestaţi

O grupare infracţională specializată în spălarea banilor, constituită din patru cetăţeni români încă din anul 2018, a fost destructurată în urma unei cooperări între autorităţile judiciare din România şi Franţa....

Robert Negoiță, interceptat de DNA. Stenograme din dosar: Șmecherii nu țin forever

Robert Negoiță, interceptat de DNA. Stenograme din dosar: Șmecherii nu țin forever

Robert Negoiță este vizat de o anchetă a DNA după ce procurorii au descoperit că primarul Sectorului 3 a ordonat asfaltarea mai multor străzi fără documentația legală necesară și fără...

Curtea Supremă din Israel stabilește completul care va analiza petițiile privind atacul teroriștilor Hamas

Curtea Supremă din Israel stabilește completul care va analiza petițiile privind atacul teroriștilor Hamas

Comisia de anchetă din Israel, înființată pentru a se ocupa de atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023 se află în centrul unei noi etape judiciare, după ce vicepreședintele...

Cum s-a produs tragedia din județul Sibiu, în care doi frați au murit înecați într-un pârâu

Cum s-a produs tragedia din județul Sibiu, în care doi frați au murit înecați într-un pârâu

Tragedia a avut loc în comuna Chirpăr, din județul Sibiu, unde doi copii, frate și soră, în vârstă de șase, respectiv nouă ani, s-au înecat în apa unui pârâu, în...

Fosta judecătoare Adina Daria Lupea: Magistrații incomozi riscă să fie vizați din nou de DNA

Fosta judecătoare Adina Daria Lupea: Magistrații incomozi riscă să fie vizați din nou de DNA

Fosta judecătoare de la Curtea de Apel Cluj, Adina Daria Lupea, avertizează asupra unui posibil plan de revenire la „practicile” din perioada Kovesi. În opinia sa, există riscul ca judecătorii...

Peter Mandelson, anchetat după ce i-ar fi transmis lui Epstein informații sensibile 

Peter Mandelson, anchetat după ce i-ar fi transmis lui Epstein informații sensibile 

Poliția din Londra a deschis o anchetă penală care îl vizează pe Peter Mandelson, fost ambasador al Regatului Unit la Washington, după dezvăluirile potrivit cărora acesta i-ar fi transmis lui...

Un bărbat din Capitală, ucis în propria casă. Fiul victimei a fost arestat preventiv

Un bărbat din Capitală, ucis în propria casă. Fiul victimei a fost arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost găsit mort în apartamentul său din Capitală, iar anchetatorii au stabilit că acesta a fost înjunghiat de peste 200 de...

Consiliul Concurenței, așteptat să dea verdictul în ancheta legată de ROBOR. Decizie cu impact major asupra românilor care au credite

Consiliul Concurenței, așteptat să dea verdictul în ancheta legată de ROBOR. Decizie cu impact major asupra românilor care au credite

Consiliul Concurenței se apropie de finalul anchetei privind modul de calcul al indicelui ROBOR, o investigație declanșată după apariția unor suspiciuni legate de posibile înțelegeri între băncile implicate în stabilirea acestui...

Copilul acuzat de crima din Timiș va relua cursurile online. Ancheta ar putea fi extinsă

Copilul acuzat de crima din Timiș va relua cursurile online. Ancheta ar putea fi extinsă

Copilul de 13 ani, acuzat de uciderea lui Mario Berinde, va relua de luni cursurile online și va fi monitorizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș....

Anchetă deschisă la Cluj, după apariția unor imagini cu un adolescent agresat în fața unui centru comercial

Anchetă deschisă la Cluj, după apariția unor imagini cu un adolescent agresat în fața unui centru comercial

Polițiștii din Cluj au deschis o anchetă după ce, în spațiul public, au apărut imagini care surprind un tânăr bătut, întins pe asfalt și aflat într-o stare vizibil gravă. Polițiștii...

Un oficial-cheie al UE, vizat de o procedură disciplinară internă

Un oficial-cheie al UE, vizat de o procedură disciplinară internă

Un înalt funcționar al Comisia Europeană a încălcat normele interne ale instituției, potrivit concluziilor unei anchete disciplinare interne, au declarat doi oficiali europeni pentru publicația Politico. Informația a fost confirmată...

Anchetă internă la UPU Arad. O pacientă ar fi fost ridicată de pe scaun de agenții de pază

Anchetă internă la UPU Arad. O pacientă ar fi fost ridicată de pe scaun de agenții de pază

Conducerea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a deschis o anchetă internă, după ce o femeie a reclamat că agenţi de pază i-au luat scaunul pe care fusese aşezată, în...

Cazul crimei din Timiș se complică. Familia criminalului de 13 ani vrea să-l scoată din țară

Cazul crimei din Timiș se complică. Familia criminalului de 13 ani vrea să-l scoată din țară

Ancheta privind crima care a șocat județul Timiș a intrat într-o nouă etapă, după apariția unor informații potrivit cărora familia tânărului de 13 ani suspectat de implicare directă în faptă...

Sindicatul Europol, despre turcul evadat din Rahova: E inadmisibil să nu vedem demisii sau demiteri

Sindicatul Europol, despre turcul evadat din Rahova: E inadmisibil să nu vedem demisii sau demiteri

Sindicatul Europol a declarat că cetățeanul turc care a omorât „cu sânge rece” un polițist ce încerca să îl oprească în trafic a evadat „cu concursul șefilor din Poliția Penitenciară”....

Șeful ANP recunoaște că i-a aprobat permisia criminalului turc care a evadat

Șeful ANP recunoaște că i-a aprobat permisia criminalului turc care a evadat

Apar noi detalii din ancheta deschisă în cazul fugarului de la Penitenciarul Rahova. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Bogdan Burcu, a recunoscut că el i-a aprobat permisia...

Platformă de angajat asasini, descoperită în România. Scandal internațional

Platformă de angajat asasini, descoperită în România. Scandal internațional

Percheziții de amploare. Autoritățile britanice au declanșat o anchetă împotriva unei pagini de internet care ar fi facilitat contractarea de asasini, iar în urma unei cereri de asistență judiciară internațională,...

Explozia din Rahova. Urmărirea penală, extinsă față de distribuitorul de energie. Bilanțul victimelor a ajuns la patru

Explozia din Rahova. Urmărirea penală, extinsă față de distribuitorul de energie. Bilanțul victimelor a ajuns la patru

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au extins urmărirea penală în dosarul exploziei din cartierul Rahova, vizând atât firma de distribuție a energiei electrice, cât...

Ancheta Nordis se extinde. Banii dispăruți, sub lupa DIICOT

Ancheta Nordis se extinde. Banii dispăruți, sub lupa DIICOT

Ancheta în cazul Nordis a intrat într-o nouă etapă, după ce procurorii au extins urmărirea penală și la infracțiunea de bancrută frauduloasă. Documentele primite de la administratorul judiciar arată că...

Foști funcționari, vizați într-o anchetă amplă pentru predarea infrastructurii petroliere de la Aeroport Chișinău companiei Lukoil

Foști funcționari, vizați într-o anchetă amplă pentru predarea infrastructurii petroliere de la Aeroport Chișinău companiei Lukoil

Republica Moldova. Foști funcționari ai Ministerului Economiei ar putea fi cercetați penal pentru tranzacția prin care companiei ruse Lukoil i-a fost predată, în anul 2005, infrastructura petrolieră de la Aeroportul Internațional...