ancheta

Anchetă înseamnă o activitate de investigare, cercetare sau examinare sistematică, desfășurată pentru a stabili faptele, cauzele și responsabilitățile într-o situație dată.

Termenul provine din limba franceză („enquête”) și este folosit în mai multe sensuri:

În sens juridic: o procedură oficială desfășurată de organele de cercetare penală (poliție, parchet) pentru a aduna probe și a clarifica împrejurările unei infracțiuni.
Exemplu: „Procurorii au deschis o anchetă privind faptele de corupție.”

În sens jurnalistic: o investigație realizată de presă, destinată descoperirii și prezentării unor fapte ascunse sau controversate, cu scopul de a informa opinia publică.

În sens sociologic sau statistic: o cercetare bazată pe chestionare, interviuri sau observații, menită să colecteze date despre comportamente, opinii sau fenomene sociale.

În esență, ancheta presupune o căutare metodică a adevărului, folosind mijloace specifice domeniului (juridic, jurnalistic, științific sau administrativ).

DIICOT, anchetă legată de demolarea barajelor. Plângere depusă de Fechet și Burduja

DIICOT, anchetă legată de demolarea barajelor. Plângere depusă de Fechet și Burduja

Cei doi miniștri au făcut plângere la DIICOT, după apariția informațiilor legate de demolarea barajelor din România. Mircea Fechet şi Sebastian Burduja au cerut ajutorul procurorilor, menționând că astfel de...

Moarte învăluită în mister. Un bărbat din Dolj, găsit mort într-o prăpastie

Moarte învăluită în mister. Un bărbat din Dolj, găsit mort într-o prăpastie

Trupul neînsuflețit al bărbatului din Dolj a fost găsit în prăpastia din spatele casei sale. Descoperirea a fost făcută de fiica  acestuia, care a alertat autoritățile. Oamenii legii verifică mai multe...

Ancheta morții lui Liam Payne se extinde. Încă un bărbat s-a predat poliției

Ancheta morții lui Liam Payne se extinde. Încă un bărbat s-a predat poliției

Moartea lui Liam Payne a reprezentat un șoc în rândul celor care l-au îndrăgit. Fostul membru al trupei One Direction și-a pierdut viața, după ce a căzut de la etajul...

Noi tensiuni în Coreea de Sud. Cerere de arestare a președintelui

Noi tensiuni în Coreea de Sud. Cerere de arestare a președintelui

Poliția din Coreea de Sud a primit o cerere de arestare a președintelui destituit. Solicitarea a fost făcută de Agenţia anticorupţie, după confruntările de vineri. Astfel, Yoon Suk Yeol ar putea...

Bebeluș găsit mort lângă o biserică. Explicația preotului

Bebeluș găsit mort lângă o biserică. Explicația preotului

Caz teribil în Italia. Un bebeluș a fost găsit mort într-un locaş amenajat pentru copiii abandonaţi. Astfel de spații sunt deschise în majoritatea bisericilor, iar preoții primesc o alertă în...

Exclusiv. Zeci de mii de conturi false l-au transformat pe Călin Georgescu în vedeta TikTok. „Nimeni din România nu știa să facă asta". Noi detalii din Ancheta EVZ

Exclusiv. Zeci de mii de conturi false l-au transformat pe Călin Georgescu în vedeta TikTok. „Nimeni din România nu știa să facă asta". Noi detalii din Ancheta EVZ

Conturi false, poveste ca-n filme. Într-o poveste care zguduie scena politică românească, investigațiile recente arată cum campaniile PNL, USR și ale lui Mircea Geoană au fost deturnate pentru a promova...

Cutiile negre ale avionului azer, recuperate de autorități. Indicii legate de implicarea Rusiei

Cutiile negre ale avionului azer, recuperate de autorități. Indicii legate de implicarea Rusiei

Ancheta legată de prăbușirea avionului din Kazahstan avansează. Autoritățile au reușit să recupereze cutiile negre, urmând să fie strânse date cheie un acest caz. Între timp, suspiciunile privind posibila implicare a...

Cazul deținutului de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu: Sinucidere sau crimă mascată

Cazul deținutului de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu: Sinucidere sau crimă mascată

Un incident tragic a avut loc la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu, unde un deținut de 47 de ani a fost găsit spânzurat în celula sa, joi dimineața. Autoritățile au...

Ancheta de la Târgu Jiu: Medic acuzat de neglijență în cazul unui pacient minor decedat

Ancheta de la Târgu Jiu: Medic acuzat de neglijență în cazul unui pacient minor decedat

Finalizarea anchetei disciplinare la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu a scos la iveală o serie de nereguli grave în cazul unui minor decedat în Unitatea de Primiri Urgențe...

Comisia Europeană, proceduri formale contra TikTok, după alegerile din România

Comisia Europeană, proceduri formale contra TikTok, după alegerile din România

Comisia Europeană a deschis proceduri formale împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii serviciilor digitale (DSA). Lucrările Comisiei au legătură cu obligația TikTok de a evalua și de a...

Afaceri dubioase la firma care l-a promovat pe Călin Georgescu. Decizia instanței

Afaceri dubioase la firma care l-a promovat pe Călin Georgescu. Decizia instanței

Șase influenceri care au sprijinit campania electorală a lui Călin Georgescu au fost audiați, zilele trecute, la sediul IGPR din București. Anchetatorii au făcut percheziții și la sediul firmei care...

Noi mărturii ale victimelor lui Bulai. Fostul lui birou de la Guvern, loc destinat întâlnirilor „interzise”

Noi mărturii ale victimelor lui Bulai. Fostul lui birou de la Guvern, loc destinat întâlnirilor „interzise”

Ies la iveală noi detalii despre modul în care Alfred Bulai interacționa cu studentele. Alte 15 mărturii de la victime și martori îl au în prim plan pe sociolog. Conform...

Horaţiu Potra a vorbit despre subiectul pe care l-a dezbătut aprig cu Călin Georgescu

Horaţiu Potra a vorbit despre subiectul pe care l-a dezbătut aprig cu Călin Georgescu

Fostul mercenar Horaţiu Potra a făcut recent declarații importante în fața autorităților, în contextul anchetei ce vizează implicarea sa într-o întâlnire misterioasă alături de Călin Georgescu și alte persoane. Potra...

Cum voiau Potra și Sechila să terorizeze cu acuzații false legate de interlopi înarmați

Cum voiau Potra și Sechila să terorizeze cu acuzații false legate de interlopi înarmați

Într-un dosar de mare amploare, procurorii români investighează activitățile unui grup condus de Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină și consilier local în Mediaș, acuzat de instigare la violență...

Percheziții la Biroul Electoral Central. Se ridică documente legate de alegerile recente

Percheziții la Biroul Electoral Central. Se ridică documente legate de alegerile recente

Procurorii fac percheziții la Biroul Electoral Central și verifică documente de la alegerile parlamentare. Conform primelor informații, acțiunea are legătură cu semnăturile depuse de partidul SOS pentru parlamentare. Percheziţii la...

Bogdan Peșchir, finanțatorul lui Călin Georgescu, audiat la IGPR. Update

Bogdan Peșchir, finanțatorul lui Călin Georgescu, audiat la IGPR. Update

Update - Bogdan Peșchir, finanțatorul lui Călin Georgescu, este audiat la IGPR în urma perchezițiilor informatice de miercuri O serie de percheziții informatice au loc și joi, 12 decembrie 2024,...

Primarul din Crevedia, în arest preventiv pentru 30 de zile. Ce au mai descoperit anchetatorii. Update

Primarul din Crevedia, în arest preventiv pentru 30 de zile. Ce au mai descoperit anchetatorii. Update

Update. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa a dispus arestarea preventivă a primarul din Crevedia, Florin Petre, pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat...

Cadavrul unui bărbat, descoperit într-un subsol, după 25 de ani

Cadavrul unui bărbat, descoperit într-un subsol, după 25 de ani

Descoperire macabră în subsolul unui imobil din Viena. În timpul unor lucrări de renovare, muncitorii au descoperit cadavrul unui bărbat, care ar fi fost îngropat acolo în urmă cu două...

Armele afaceristului Iurin Pancencu au fost confiscate. Marea greșeală a fost sancționată

Armele afaceristului Iurin Pancencu au fost confiscate. Marea greșeală a fost sancționată

Armele neletale ale lui Iurin Pancencu, fost membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului Mihail Kogălniceanu și cunoscut om de afaceri, au fost confiscate de autorități în urma expirării permisului...

Ancheta presupusului ucigaș al liderului UnitedHealth Group avansează. Recompensă de 10.000 de dolari

Ancheta presupusului ucigaș al liderului UnitedHealth Group avansează. Recompensă de 10.000 de dolari

Două fotografii noi au fost postate de poliția newyorkeză, joi, în care apare un bărbat, cu fața descoperită, suspect de uciderea prin împuşcare, în centrul Manhattanului, incident care s-a petrecut...