Cine se află în spatele retrocedării celor 12 hectare din Parcul IOR. Legături politice și contracte cu statul
- Antonia Hendrik
- 23 aprilie 2025, 13:56
Parcul IOR. Sursa foto: FacebookSurse apropiate anchetei afirmă că Primăria Capitalei a retrocedat peste 12 hectare din Parcul IOR, „mai mult decât ar fi trebuit”, potrivit unei investigații care a fost publicată de Snoop.ro.
Parcul IOR. Toate pistele duc la familia Băjenaru
În spatele retrocedării celor 12 hectare din Parcul IOR se află familia Băjenaru, din care făcea parte și Maria Cocoru. Familia are legături politice, este implicată, de asemenea, în afaceri imobiliare și are contracte cu statul.
În ultimii ani, zona retrocedată a fost transformată într-un teren destinat închirierii. Activiștii luptă pentru a recâștiga terenul în instanță, în timp ce procurorii investighează modul cum s-a făcut retrocedarea, afirmând că s-a dat „mai mult decât ar fi trebuit”, conform unor surse din anchetă.
Toate indiciile conduc la familia Băjenaru, care se află în spatele Mariei Cocoru, o nonagenară care a murit anul trecut și proprietară a terenurilor. Această familie, activă în domeniul imobiliar, a preluat afaceri de la milionarul Dragoș Dobrescu și închiriază spații către stat.
Cum a putut ajunge Maria Cocoru proprietara celor 12 hectare
Vecinii de pe strada Piscului, din Sectorul 4, nu o cunosc pe Maria Cocoru. Fostă Băjenaru, ea provine dintr-o familie cu legături în lumea afacerilor și a politicii.
„Eu locuiesc aici din ‘86 și nu știu cum arată. Știu că e o întreagă poveste cu parcul, cu amenzile. Dar ea aici nu mai locuia de mulți ani. Stă un nepot al ei”, a spus o locatară.
Maria Cocoru nu a fost o femeie oarecare. În 2005, aceasta a devenit proprietara a 12,2 hectare din Parcul IOR, în urma unei decizii semnate de fostul primar Adriean Videanu (PDL), conform Legii 10/2001, care permite retrocedarea imobilelor confiscate abuziv de regimul comunist înainte de 1989.
Terenul provenea din fosta moșie Dudești-Cioplea, deținută de arendașul bulgar Ivan Grueff, care stăpânea o mare parte din actualul Sector 3. Nepotul său, Eduard Ioan Dan Romalo, a cesionat drepturile de proprietate Mariei Cocoru, care avea atunci aproximativ 70 de ani, se arată în ancheta efectuată de Snoop.
Nu se știe nici acum cine sunt moștenitorii Mariei Cocoru
În prezent, identitatea moștenitorilor Mariei Cocoru, cunoscută anterior ca Băjenaru, rămâne necunoscută. Aceasta a murit anul trecut, la vârsta de 90 de ani, iar cele 12,2 hectare de teren din Parcul IOR sunt gestionate de persoane implicate în afaceri imobiliare și în domeniul spațiilor de joacă din alte zone ale Capitalei.
În prezent, DNA investighează retrocedarea a 12,2 hectare din Parcul IOR, ca urmare a mai multor plângeri formulate de cetățeni. În martie 2024, după impunerea unei amenzi record de 35 de milioane de euro, procurorii au confiscat documente de la Primăria Capitalei. Această sancțiune a fost aplicată deoarece proprietarii au defrișat vegetația pe o suprafață de 9.000 de metri pătrați.
Parcul IOR, în vizorul procurorilor DNA
Contactați de Snoop, procurorii DNA au refuzat să furnizeze informații cu privire la stadiul anchetei, infracțiunile investigate sau natura plângerilor primite.
Mai mult, la începutul acestui an, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că ia în considerare să se alăture masei credale pentru a identifica moștenitorii și a recupera amenda de 35 de milioane de euro.
Procurorii au primit un raport de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății (ANRP), care a analizat documentele provenite de la mai multe instituții referitoare la istoricul proprietarilor și la modul în care a fost realizată retrocedarea terenului în anii 2000, ca urmare a sesizării fostului prefect al Bucureștiului, Rareș Hopincă. Acesta a contestat în instanță decizia de retrocedare. În prezent, procesul inițiat de Prefectură este suspendat până la soluționarea dosarului de către DNA.
Noi date despre familia Băjenaru
Un personaj important în procesul de retrocedare a terenului din Parcul IOR este Petre Băjenaru, nepotul Mariei Cocoru. Conform vecinilor, el locuiește în fostul apartament al acesteia și este cunoscut pentru faptul că „nu se poate discuta cu el”. Reporterul Snoop a încercat să-l contacteze, dar nu a primit niciun răspuns la ușă.
Petre Băjenaru, în vârstă de 57 de ani, este băgat în diverse afaceri imobiliare. El este acționar la BASP Property SRL și BASP Ideal SRL, și, de asemenea, asociat în companii deținute de membrii familiei sale: Vasile, Constantin Daniel și Lucian-Ionuț Băjenaru.
Printre aceste firme se numără Grueff Management SRL (denumită după moșierul care a avut inițial parcela retrocedată), BASP Management SRL, BASP Comercial Palace SRL și BASP Invest Team SRL. Toate detaliile despre ancheta realizată de Snoop o puteți citi pe site-ul snoop.ro.