ancheta

Anchetă înseamnă o activitate de investigare, cercetare sau examinare sistematică, desfășurată pentru a stabili faptele, cauzele și responsabilitățile într-o situație dată.

Termenul provine din limba franceză („enquête”) și este folosit în mai multe sensuri:

În sens juridic: o procedură oficială desfășurată de organele de cercetare penală (poliție, parchet) pentru a aduna probe și a clarifica împrejurările unei infracțiuni.
Exemplu: „Procurorii au deschis o anchetă privind faptele de corupție.”

În sens jurnalistic: o investigație realizată de presă, destinată descoperirii și prezentării unor fapte ascunse sau controversate, cu scopul de a informa opinia publică.

În sens sociologic sau statistic: o cercetare bazată pe chestionare, interviuri sau observații, menită să colecteze date despre comportamente, opinii sau fenomene sociale.

În esență, ancheta presupune o căutare metodică a adevărului, folosind mijloace specifice domeniului (juridic, jurnalistic, științific sau administrativ).

Ponta: Ancheta Corpului de Control privind retrocedările la Sibiu nu are legătură cu campania electorală

Ponta: Ancheta Corpului de Control privind retrocedările la Sibiu nu are legătură cu campania electorală

Ancheta Corpului de Control al Guvernului legată de felul în care au fost retrocedate anumite imobile din mai multe orașe, inclusiv Sibiu, nu are legătură cu campania electorală, a declarat...

Un interlop suspectat de atacul din Vitan a fost reţinut la Chişinău

Un interlop suspectat de atacul din Vitan a fost reţinut la Chişinău

Un cunoscut interlop din Republica Moldova, suspectat că ar fi în spatele atacului armat din cartierul bucureştean Vitan de acum doi ani, a fost prins marţi seară la Chişinău, potrivit...

Republica lui Mazăre. Premieră: Director prins de DNA înainte de a da un contract cu dedicație

Republica lui Mazăre. Premieră: Director prins de DNA înainte de a da un contract cu dedicație

Dănuț Căpățînă a ajuns în fața judecătorilor după ce a urmărit acordarea unui contract de milioane de euro către firma unui prieten. Managerul Spitalului de Urgență Constanța , Dănuț Căpățînă,...

Anchetă la Spitalul Județean de Urgență Bacău după ce o tânără a murit

Anchetă la Spitalul Județean de Urgență Bacău după ce o tânără a murit

Tânăra de 23 de ani a murit în urma unei operații de apendicită, iar mama ei îi acuză pe medici de neglijență. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău,...

Octogenară, detectiv care a prins doi escroci

Octogenară, detectiv care a prins doi escroci

Bătrâna a fost anunțată că fiul ei a făcut un accident și că trebuie să plătească 13.000 de euro victimei. Asistenta „avocatului” a primit hîrtii de ziar și a fost...

Regii amfetaminei au adus un drog nou studenților: „Diamantul”

Regii amfetaminei au adus un drog nou studenților: „Diamantul”

„Bercea” și „Șarpele Roșu”, cei mai mari dealeri de amfetamine, au fost prinși în urma unei operațiuni de amploare, denumită codifi cat „Muntele”. Captura: 4.012 pastile de droguri. Capii rețelei...

Monica Macovei: Stenogramele şedinţei de guvern pot lămuri scandalul modificării Codului Penal

Monica Macovei: Stenogramele şedinţei de guvern pot lămuri scandalul modificării Codului Penal

Propunerea legsilativă de modificare a Codului Penal care pedepseşte dezvăluirea de informaţii din dosare aflate în curs de cercetare este o îngrădire a libertăţii presei, a declaat, joi, candidatul independent...

PERCHEZIȚIE la sediul partidului lui Sarkozy în "afacerea Bygmalion" în campania PREZIDENȚIALĂ din 2012

PERCHEZIȚIE la sediul partidului lui Sarkozy în "afacerea Bygmalion" în campania PREZIDENȚIALĂ din 2012

O percheziție a avut loc miercuri la sediul partidului de dreapta UMP din Paris în cadrul a două anchete legate de finanțarea campaniei prezidențiale din 2012 a lui Nicolas Sarkozy,...

EXCLUISIV PRINT. Baronii penali din PSD au stors bani până și din suferința bolnavilor

EXCLUISIV PRINT. Baronii penali din PSD au stors bani până și din suferința bolnavilor

Ultimele anchete ale DNA deschise împotriva unor președinți de Consilii Județene au dezvăluit o nouă metodă de sifonare a banilor publici: prin acordarea frauduloasă a contractelor din sistemul de sănătate....

BĂTAIE CRUNTĂ între copii în fața sediului POLIȚIEI, fără ca nimeni să intervină I IMAGINI VIOLENTE

BĂTAIE CRUNTĂ între copii în fața sediului POLIȚIEI, fără ca nimeni să intervină I IMAGINI VIOLENTE

O anchetă de proporții a fost declanșată la Moldova Nouă după ce doi elevi s-au bătut pe o stradă din oraș, chiar în fața Poliției. Colegii tinerilor, în loc să...

DNA are „abonament” la Primăria Timișoara. Anchetă de proporții pentru pasajul vândut cu 700.000 de lei și răscumpărat cu 3.700.000 de lei

DNA are „abonament” la Primăria Timișoara. Anchetă de proporții pentru pasajul vândut cu 700.000 de lei și răscumpărat cu 3.700.000 de lei

Primăria condusă de Nicolae Robu a decontat unei firme 500.00O de ore de muncă în numai cinci luni. Și pasajul supraevaluat a intrat în vizorul procurorilor anticorupție. Procurorii DNA au...

Medicamente contrafăcute. Marfa, on-line din China din China

Medicamente contrafăcute. Marfa, on-line din China din China

Poliţiştii din Cluj au ridicat, din Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, un colet cu produse farmaceutice contrafăcute. Ancheta este în desfăşurare. În Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a fost prins în flagrant, ieri, un...

SPANIA. Autoritățile au arestat 51 de OFICIALI de rang înalt, acuzați de CORUPȚIE

SPANIA. Autoritățile au arestat 51 de OFICIALI de rang înalt, acuzați de CORUPȚIE

Autoritățile spaniole au arestat 51 de oficiali de rang înalt, într-un raid anticorupție. La o zi după ce premierul Mariano Rajoy a încercat să minimalizeze nivelul corupției din Spania, membri...

DNA pentru „Evenimentul zilei”: „Elena Udrea nu are calitate de învinuit sau inculpat”

DNA pentru „Evenimentul zilei”: „Elena Udrea nu are calitate de învinuit sau inculpat”

Ca urmare a anchetelor declanșate de Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Gheorghe Ștefan, a lui Dorin Cocoș sau a fostului președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, în mass-media...

Un fost golgheter al Stelei a fost arestat în Mexic! Este cercetat pentru utilizarea de carduri clonate și dare de mită

Un fost golgheter al Stelei a fost arestat în Mexic! Este cercetat pentru utilizarea de carduri clonate și dare de mită

Claudiu Răducanu, fost jucător al echipei Steaua, are probleme cu justiția din Mexic. Românul a fost arestat la Cancun și este cercetat pentru utilizarea de carduri clonate și dare de...

Cum s-a putut ciocni un trecător de premierul britanic David Cameron? Poliția anchetează breșa de securitate

Cum s-a putut ciocni un trecător de premierul britanic David Cameron? Poliția anchetează breșa de securitate

Poliţia britanică a deschis o anchetă referitoare la incidentul în care a fost implicat premierul David Cameron, care a fost izbit pe trotuar de un bărbat cu coafură rasta care...

EXCLUSIV EVZ. Povestea polițistului orfan UMILIT DE ȘEFI. Agentul a fost crescut de amiralul Cico Dumitrescu | GALERIE FOTO

EXCLUSIV EVZ. Povestea polițistului orfan UMILIT DE ȘEFI. Agentul a fost crescut de amiralul Cico Dumitrescu | GALERIE FOTO

Un incident grav care a avut loc în sediul Poliției Municipiului Moinești scoate la iveală o stare de tensiune care există, de câțiva ani, în curtea Inspectoratului de Poliție al...

Liderul clanului Corduneanu a învins în meciul cu procurorii DIICOT Iaşi

Liderul clanului Corduneanu a învins în meciul cu procurorii DIICOT Iaşi

Decizie definitivă în ceea ce priveşte arestarea liderului clanului Corduneanu: judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis să respingă contestaţia formulată de procurori. Înainte de judecarea...

EXCLUISV EVZ. Mită pentru înmatricularea la Ruse a bolizilor de lux. Polițiștii români și bulgari împărțeau frățește șpăgile de la samsarii de mașini

EXCLUISV EVZ. Mită pentru înmatricularea la Ruse a bolizilor de lux. Polițiștii români și bulgari împărțeau frățește șpăgile de la samsarii de mașini

Pentru 20 de euro sau 100 de lei, polițiștii de frontieră închideau ochii la faptul că traficanții scoteau din țară mașini de lux de mii de euro. Cele mai multe...

Dosarul referendumului fraudat. Peste 100 de persoane, aduse la audieri cu autocarul

Dosarul referendumului fraudat. Peste 100 de persoane, aduse la audieri cu autocarul

Peste 100 de persoane din Gorj și 43 din Vrancea sunt aduse, cu autocarul, la audieri la sediul DNA din București, în dosarul referendumului fraudat, relatează Realitatea TV. Vom reveni...