Anchetă pe autostrada Lugoj-Deva. Drumul, aproape gata a deveit muzeu!
Şefii de la drumuri suflă şi în iaurt când vine vorba de italienii care au lucrat la Sibiu-Orăştie. Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva nu se va deschide prea curând Surse...
Anchetă înseamnă o activitate de investigare, cercetare sau examinare sistematică, desfășurată pentru a stabili faptele, cauzele și responsabilitățile într-o situație dată.
Termenul provine din limba franceză („enquête”) și este folosit în mai multe sensuri:
În sens juridic: o procedură oficială desfășurată de organele de cercetare penală (poliție, parchet) pentru a aduna probe și a clarifica împrejurările unei infracțiuni.
Exemplu: „Procurorii au deschis o anchetă privind faptele de corupție.”
În sens jurnalistic: o investigație realizată de presă, destinată descoperirii și prezentării unor fapte ascunse sau controversate, cu scopul de a informa opinia publică.
În sens sociologic sau statistic: o cercetare bazată pe chestionare, interviuri sau observații, menită să colecteze date despre comportamente, opinii sau fenomene sociale.
În esență, ancheta presupune o căutare metodică a adevărului, folosind mijloace specifice domeniului (juridic, jurnalistic, științific sau administrativ).
Şefii de la drumuri suflă şi în iaurt când vine vorba de italienii care au lucrat la Sibiu-Orăştie. Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva nu se va deschide prea curând Surse...
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București și reprezentanți ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei vor inspecta joi zona clubului Bamboo pentru a evalua în continuare situația, au...
Poliţiştii criminalişti de la Serviciul Omoruri al Capitalei şi specialiştii de la ISEMEX Petroşani au intrat în anexele clubului Bamboo, mistuit de un incendiu devastator, vinerea trecută. Ancheta în cazul...
Halucinant! Anchetă de proporții în cazul Măciuca. Avocatul Poporului efectuează o anchetă în cazul pacienților care ar fi fost legați cu chingi de paturi și bănci la Centrul de Recuperare...
Conducerea Parchetului General a decis să facă publice informațiile referitoare la Protocolul dintre Ministerul Public și Serviciul Român de Informații (SRI), valabil până în anul 2016. Din informațiile furnizate către...
Lovitură dură primită de nea Mărin, din cauza unui celebru caz de traffic de droguri. Cel care și-a trăit viața în pas de dans și-a expus părerea personală în cadrul...
Deputaţii din comisia pentru diaspora l-au chemat pe fostul ministru de resort, Maria Ligor, să explice "neregulile semnalate de către mai multe organizaţii din Diaspora, legate de modalitatea de finanţare...
La fel ca ceilalţi parlamentari USR care au fost membri ai Guvernului Cioloş, fostul ministru al Fondurilor Europene – l-am numit pe Cristian Ghinea – a refuzat invitaţia la audierile...
Un număr de 27 de centre ale comunității evreiești din 17 state americane au raportat primirea miercuri, prin telefon, de amenințări false cu bombă, determinând evacuări și o anchetă a...
Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, miercuri, că a solicitat ministrului Finanţelor să facă o evaluare a veniturilor şi impozitelor plătite de preşedintele Klaus Iohannis. "Eu nu am cerut anchetarea...
Ancheta în Parlament a comisiilor de buget-finanţe a Senatului şi Camerei Deputaţilor are loc cu uşile închise. Parlamentarii au votat împotriva acordării accesului presei pe parcusul şedinţei. Parlamentarii specialişti au...
Comisia parlamentară de control privind activitatea SRI va audia conducerea Serviciului Român de Informaţii pe 25 ianuarie în legătură cu cazul Florian Coldea şi bugetul acestei instituţii, a anunţat, marţi,...
Familiile victimelor zborului MH370 spun că decizia de oprire a căutărilor în cazul avionului malaezian care a dispărut în martie 2014 este „iresponsabilă”. Grupul familiilor Voice 370 consideră că aceste...
Comisiile de specialitate din Parlament vor începe ancheta asupra găurii de 10 miliarde lei în bugetul pe 2016 pe care semnalat-o liderul PSD, Liviu Dragnea, prin audierea foștilor secretari de...
Parlamentul a aprobat, luni, anchetarea de către comisiile de buget a situaţiei privind nerealizarea unor venituri de către Guvernul Cioloş. Dragnea s-a arătat deranjat de interpretările opoziţiei. După ce PNL,...
Plenul reunit al celor două Camere a aprobat, luni, anchetarea de către comisiile de buget ale Parlamentului a situaţiei privind nerealizarea unor venituri de către guvernul Cioloş. Înfiinţarea comisiei de...
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat luni că în cazul situaţiei din cadrul SRI este inoportun ca Parlamentul să devină o instituţie care intră "în jocul politicianist" al...
Raluca Turcan a anunţat luni că liberalii vor vota împotriva unei comisii de anchetă privind dispariţia a 10 miliarde de lei din bugetul pe anul 2016, pentru că este o...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că comisia parlamentară de control a SRI trebuie să demareze o investigaţie "fără patimă" cu privire la acuzaţiile aduse numărului 2 din Serviciul...
Senatorul liberal Florin Cîţu a solicitat, duminică, audierea lui Liviu Dragnea, de către Comisia de anchetă a rectificărilor din 2016, informează Mediafax. El susține că liderul PSD însuşi a cerut...