SURPRIZĂ: ROMÂNII nu mai cumpără un produs de bază
Deși ]n majoritatea ramurilor comerciale au crescut cifrele de afaceri în a patra lună a anului față de aceeași lună din 2013, există un produs care s-a vândut mai puțin,...
O afacere este o organizație sau o întreprindere care se ocupă cu producerea de bunuri și/sau prestarea de servicii, cu scopul de a obține profit prin vânzarea acestora către consumatori. Deși termenul se referă adesea la o activitate economică structurată, cum ar fi o firmă privată, poate descrie și orice activitate economică comercială sau speculativă.
Deși ]n majoritatea ramurilor comerciale au crescut cifrele de afaceri în a patra lună a anului față de aceeași lună din 2013, există un produs care s-a vândut mai puțin,...
Portul turistic al Constanței a devenit afacerea privată a clanului Mazăre la puțin timp după ce primarul Constanței le-a dat ilegal cele mai bune terenuri de pe faleză lui Cristi...
În cadrul conferinţei "Clădim succesul pe baze solide", eveniment organizat de Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM), la care au fost prezenţi peste 200 de participanţi, academicianul Solomon Marcus a...
România, prin Ministerul Agriculturii, a contractat toate fondurile europene destinate agriculturii pentru componenta de dezvoltare rurală, valoarea acestora cifrându-se la 10,2 miliarde de euro, a declarat astăzi Daniel Constantin, ministrul...
Apetitul românilor pentru mititei, mai ales în preajma sărbătorii de 1 Mai, i-a determinat pe întreprinzătorii români să profite de cererea ridicată și să apeleze la noi metode de comercializare...
Preţul unui vis împlinit ajunge la mii de euro. Dar nu contează doar banii, căci încrederea în succes pune pe roate acel motor al raţiunii de a reuşi. Tinereţea şi...
În spatele sărăciei afișate de președintele Consiliului Județean Mehedinți, cercetat în stare de arest preventiv pentru fapte de corupție, stau afaceri de multe milioane. Pentru reușita acestora, Adrian Duicu și-a...
„Evenimentul Zilei” a consultat arhivele ICE Dunărea, aflate la CNSAS. Acestea dezvăluie modul în care Securitatea aducea în țară milioane de dolari. Apar firme străine, cum ar fi Crescent, condusă...
Baronul de Mehedinți pozează oficial în funcționarul public onest și aproape sărac. Are datorii la bancă, doar o casă și un teren. E violent cu mama și umblă numai cu...
În vreme ce autorităţile se laudă că le oferă fonduri nerambursabile, tinerii se plâng că sumele puse la bătaie sunt mici şi contestă condiţiile de acordare. Antreprenorii din România găsesc...
Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. au depistat o femeie, cetăţean francez, pe numele căreia autorităţile judiciare din Franţa au emis un mandat european de arestare, pentru escrocherie în...
Precum şmecheraşii din bussiness, el şi-a făcut o altă firmă de supt voturile poporului îndobitocit de grija zilei de mâine: Uniunea Social-Democrată! Mulţi dintre afaceriştii români care-şi numără milioanele ascunse...
Romii din Strehaia au dat din nou lovitura și au încasat peste 1,3 milioane de dolari, cumpărând din țară și apoi vânzând fictiv în India tablă silicioasă. Afacerea e halucinantă....
Tragedie în judeţul Constanţa. Omul de afaceri Viorel Vălimăreanu, de 59 de ani, a murit într-un mod cumplit, după ce maşina în care se afla a explodat şi a luat...
„Baronul” Dragnea trebuie s? dea înapoi 36, 5 milioane de lei dup? ce ?i-a favorizat firma de cas?. Baronul de Teleorman, Liviu Dragnea, va pleca de la ?efia jude?ului dup?...
Afacerea lui Borcea din Florida este un paravan. Fostul ac?ioinar nu ?i-a deschis localul neap?rat ca s? fac? bani, ci în principal pentru a ob?ine „certificatul de afacerist” cu care...
Curtea de Conturi a f?cut plângeri penale pentru cheltuirea nejustifi cat? a banilor publici. Contractele au fost încheiate cu o singur? firm?, prin "negociere liber?. Moodernizarea majorit??ii muzeelor na?ionale din...
Un boom economic în plină criză. Centrul vechi al Capitalei a renăscut miraculos în numai trei ani. De la 15 panarame de cârciumi, la peste 200 în prezent Acum zece...
Bombonica, o femeie discretă, care nu iese în public, deţine afaceri ce îl dau pe baronul de Teleorman pe mâna Parchetului. Afacerile din Turnu- Măgurele ale familiei secretarului general al...
Un singur şomer din totalul de 7.587 înregistraţi la finele lui septembrie în judeţul Sibiu, a avut curajul să îşi înceapă o afacere proprie. El a beneficiat de consultanţă din...