Victor Ponta

Victor Viorel Ponta, politician român, născut la 20 septembrie 1972.

Ultima funcție: prim-ministru (7 mai 2012 – 22 iunie 2015; 9 – 29 iulie 2015; 10 august 2015 – 5 noiembrie 2015).

A mai fost membru al Guvernului ca ministru al Relației cu Parlamentul sau șef al Corpului de Control.

A fost președinte al PSD, acum este președintele Pro România.

Grevă în Portul Constanţa: Peste 300 de sindicalişti protestează împotriva lui Mazăre şi Victor Ponta: Portul Constanţa, independent faţă de republica baronilor locali

Grevă în Portul Constanţa: Peste 300 de sindicalişti protestează împotriva lui Mazăre şi Victor Ponta: Portul Constanţa, independent faţă de republica baronilor locali

Peste 300 de sindicalşti s-au adunat în faţa Portului Constanţa pentru a protesta împotriva lui Victor Ponta şi a lui Radu Mazăre. Oamenii întrerup lucrul trei zile la rând, timp...

Din strategia economico-socială a lui VV Ponta: Să dezvoltăm dizabilităţile!

Din strategia economico-socială a lui VV Ponta: Să dezvoltăm dizabilităţile!

De când e în campanie, VV Ponta vorbeşte toată ziua (nu că înainte ar fi tăcut, dar acum trage în tot ce mişcă, din toate poziţiile, cu toate muniţiile): deapănă...

Victor Ponta, despre reducerea TVA:  "Liberalii se bazează pe faptul că nu-i ascultă nimeni"

Victor Ponta, despre reducerea TVA: "Liberalii se bazează pe faptul că nu-i ascultă nimeni"

"Reducerea TVA la 16% ar însemna tăierea pensiilor cu 50%. S-ar reduce la 4 miliarde de euro. TVA-ul este unul dintre cele mai sigure venituri ale bugetului. Liberalii se bazează...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Va accepta Victor Ponta să moară voios de gît cu Traian Băsescu?

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Va accepta Victor Ponta să moară voios de gît cu Traian Băsescu?

Despre pericolul pe care l-ar întruchipa pentru destinul românesc parvenirea lui Victor Ponta la Preşedinţie Traian Băsescu ne-a mai vorbit și chiar  în aceeaşi termeni dramatici: Înainte de a ne...

Victor Ponta promite reducerea TVA la legume și produse bio

Victor Ponta promite reducerea TVA la legume și produse bio

Guvernul are în vedere, după reducerea TVA la grâu, pâine şi produse de panificaţie, scăderea TVA la legume-fructe şi produsele bio, iar la carne şi la produsele din carne o...

Boc despre Ponta: "Dacă un preşedinte încalcă Constituţia, este suspendat. Dar dacă un premier încalcă Constituţia, cine îl sancţionează?"

Boc despre Ponta: "Dacă un preşedinte încalcă Constituţia, este suspendat. Dar dacă un premier încalcă Constituţia, cine îl sancţionează?"

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, l-a acuzat, astăzi, la Iaşi, pe premierul Victor Ponta că a sfidat Constituţia asumându-şi declaraţii în numele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). "M-a...

Mândrie cu orice preț

Mândrie cu orice preț

Într-un sat inundat, pe un gard cu uluci lipsă, zâmbește Victor Ponta dintr-un afiș electoral. E mândru că e român, chiar dacă apele murdare aduse de un Dumnezeu insensibil la...

SONDAJ CSCI, insitutul consilierilor lui Ponta: Finala prezidențială, între Ponta și MRU. Antonescu este la jumătate din cota lui Iohannis

SONDAJ CSCI, insitutul consilierilor lui Ponta: Finala prezidențială, între Ponta și MRU. Antonescu este la jumătate din cota lui Iohannis

Conform unui sondaj efectuat de CSCI, finala prezidențială s-ar disputa între Victor Ponta și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. Prezidențiabilul PNL, Crin Antonescu, se află în scădere, atât la capitolul...

Cum am făcut cute din pricina tovarășului Radu Călin Cristea

Cum am făcut cute din pricina tovarășului Radu Călin Cristea

Uitasem de cutele pe care mi le tot provoca Radu Călin Cristea și chiar de existența acestui personaj pe care l-am regăsit ca umil politruc în CNA.  Mi-am amintit de...

Viorel se joacă cu substanţe explozive

Viorel se joacă cu substanţe explozive

În timp ce unul dintre tinerii lideri ai PSD face spume la gură când aude de maghiari şi cere desfiinţarea UDMR, guvernul PSD a decis să aloce bani unei reviste...

Crin Antonescu: „Dacă Victor Ponta ar fi supus probei cu detectorul de minciuni, s-ar dezmembra aparatul, ar sări acele”

Crin Antonescu: „Dacă Victor Ponta ar fi supus probei cu detectorul de minciuni, s-ar dezmembra aparatul, ar sări acele”

Prezenţi la Constanţa, unde a avut loc lansarea EuroCampionilor PNL la parlamentul European, Crin Antonescu şi Ramona Mănescu au reamintit că liberalii se pronunţă „categoric”, împotriva preluării portului de către...

Băsescu: Să-i dai portul Constanța lui Măzărică, clovnul național, un element de DISPREȚ

Băsescu: Să-i dai portul Constanța lui Măzărică, clovnul național, un element de DISPREȚ

Preşedintele Traian Băsescu a susținut că prin faptul că îi dă un port care face investiţii de 500 de milioane în ultimul an, portul Constanța, lui Măzărică, clovnul naţional, premierul...

Băsescu: Obiectivul meu este ca până în noiembrie Ponta să ajungă la un nivel la care să nu mai poată fi președinte. Țara s-ar scufunda în neîncredere

Băsescu: Obiectivul meu este ca până în noiembrie Ponta să ajungă la un nivel la care să nu mai poată fi președinte. Țara s-ar scufunda în neîncredere

Șeful statului, Traian Băsescu, a declarat că obiectivul său este ca în noiembrie Victor Ponta să ajungă la un nivel la care să nu mai poată deveni președintele României. Potrivit...

Ponta, la Antibiotice Iaşi: Este un exemplu că există şi societăţi de stat care funcţionează bine. Nu va fi privatizată

Ponta, la Antibiotice Iaşi: Este un exemplu că există şi societăţi de stat care funcţionează bine. Nu va fi privatizată

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că societatea Antibiotice Iaşi nu va fi privatizată, fiind un exemplu că "există şi unităţi de stat care funcţionează foarte bine", şi a adăugat...

Victor Ponta: De la 1 iulie vor fi eliminate 92 de taxe, pentru a reduce birocrația

Victor Ponta: De la 1 iulie vor fi eliminate 92 de taxe, pentru a reduce birocrația

Premierul Victor Ponta a anunțat vineri, la Suceava, că de la 1 iulie vor fi eliminate 92 de taxe, fără a se crea un impact bugetar important, pentru ca astfel...

Ponta: Avem foști colegi care au spus că USL nu mai există. Eu cred că există

Ponta: Avem foști colegi care au spus că USL nu mai există. Eu cred că există

USL există în continuare în ciuda declarațiilor unor colegi, a declarat vineri, la Piatra Neamț, premierul Victor Ponta, relazeauă Agerpres. "Avem foști colegi care au spus că USL nu mai...

Crin Antonescu: Nu schimb procurorii dacă ajung președinte | LIVETEXT

Crin Antonescu: Nu schimb procurorii dacă ajung președinte | LIVETEXT

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la B1 TV, că vizita din SUA a efectuat-o la invitația de a vorbi despre partidele extremiste, chiar dacă în România astea nu mai...

Victor Ponta:Putem mări pensia în medie cu 4,5% în 2015, dar vrem să sprijinim pensii mici. Întrebăm la CC

Victor Ponta:Putem mări pensia în medie cu 4,5% în 2015, dar vrem să sprijinim pensii mici. Întrebăm la CC

Premierul Victor Ponta a anunțat, astăzi, că pensiile sunt programate să fie majorate în medie cu 4,5%, dar Guvernul încearcă să sprijine în primul rând pensiile mici, operaţiune posibilă prin...

Pilotul lui Ponta, ajutat de Tribunalul Cluj să nu plătească TVA în sumă de 200.000 de lei

Pilotul lui Ponta, ajutat de Tribunalul Cluj să nu plătească TVA în sumă de 200.000 de lei

Judecătorii de la Tribunalul Cluj au decis că Edwin Keleti, pilotul lui Victor Ponta, din echipajul de raliuril în care premierul a concurat în campionatul României, că nu mai trebuie...

Victor Ponta: "România este o ţară în care se poate investi. Am fost felicitaţi de secretarul general NATO pentru alocările suplimentare în domeniul apărării"

Victor Ponta: "România este o ţară în care se poate investi. Am fost felicitaţi de secretarul general NATO pentru alocările suplimentare în domeniul apărării"

"România este, începând de astăzi, din nou coinsiderată de toate cele trei mari agenţii de rating ca fiind o ţară cu  o posibilitate de dezvoltare stabilă.  Este o veste bună....