marius tuca

AU RĂMAS CU GURA CĂSCATĂ. Cum a ajuns una dintre cele mai mari actriţe din România, cu haină de blană şi ochelari de soare, într-un club de punk-işti

AU RĂMAS CU GURA CĂSCATĂ. Cum a ajuns una dintre cele mai mari actriţe din România, cu haină de blană şi ochelari de soare, într-un club de punk-işti

Actorul Marius Manole, realizator al emisiunii Marius FM, alături de Marius Tucă, are o mulţime de întâmplări hazoase de povestit, pe care le relatează cu un farmec aparte. Astăzi dimineaţă...

Reportaj în Siliștea Gumești, satul natal al lui Marin Preda. Casa „Moromeților”, cumpărată de Marius Tucă cu 35.000 de lei, a ajuns o ruină

Reportaj în Siliștea Gumești, satul natal al lui Marin Preda. Casa „Moromeților”, cumpărată de Marius Tucă cu 35.000 de lei, a ajuns o ruină

Gândul că vom poposi în locul în care s-a petrecut acţiunea unui roman celebru ne-a făcut să nici nu simţim distanţa de 120 şi ceva de kilometri până la destinaţie....

GENERALUL AVIONULUI DE HÂRTIE DE LA TÂRGOVIȘTE. ULTIMUL MISTER AL LUI VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU, omul care a organizat execuția cuplului Ceaușescu.

GENERALUL AVIONULUI DE HÂRTIE DE LA TÂRGOVIȘTE. ULTIMUL MISTER AL LUI VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU, omul care a organizat execuția cuplului Ceaușescu.

Îl știu pe general de pe vremea cînd Marius Tucă se ocupa de Revoluția din decembrie 1989. I-am luat multe interviuri tv și în scris, i-am cerut documente ( pe...

Minutul de aur al lui Bivolaru. MILIOANE DE ROMÂNI l-au văzut pe Guru cum s-a BRANŞAT LA SFERELE INFINITE DE FORŢE l Video halucinant

Minutul de aur al lui Bivolaru. MILIOANE DE ROMÂNI l-au văzut pe Guru cum s-a BRANŞAT LA SFERELE INFINITE DE FORŢE l Video halucinant

“Voi transmite energiile fericirii asupra tuturor celor care sunt deschiși să le recepționeze, prin branșarea mea la sferele infinite de forță benefică care există în macrocosmos. Un minut durează. Atât”,...

MARIUS TUCĂ, jignit în ultimul hal de o jurnalistă cunoscută: "E prost, pur și simplu”. Reacția exagerată a jurnalistei pleacă de la cazul familiei Bodnariu!

MARIUS TUCĂ, jignit în ultimul hal de o jurnalistă cunoscută: "E prost, pur și simplu”. Reacția exagerată a jurnalistei pleacă de la cazul familiei Bodnariu!

O simplă părere de părinte despre cazul „Bodnariu” a făcut-o pe jurnalistă să arunce cuvinte grele și l-a terfelit în ultimul hal pe cel ce a făcut istorie în televiziunea...

MARIUS TUCĂ s-a făcut patron! De 30 de ani aştepta jurnalistul să facă asta

MARIUS TUCĂ s-a făcut patron! De 30 de ani aştepta jurnalistul să facă asta

Marius Tucă va prelua postul de radio Smart FM, înfiinţat de scriitorul şi dramaturgul Valentin Nicolau, şi vrea să continue să construiască în domeniul media. Jurnalistul a mărturisit că îşi...

TULBURĂTOR. O tânără a fost TÂLHĂRITĂ de o familie de INTERLOPI

TULBURĂTOR. O tânără a fost TÂLHĂRITĂ de o familie de INTERLOPI

Polițiștii susțin că Neta Rostaș, soția cunoscutului interlop Romi Țiganu’ Rostaș, i-a furat telefonul unei tinere din Satu Mare, pe care a ademenit-o în casa ei, informează voceatransilvaniei.ro.  ”În urma...

Camelia Voiculescu, așteptată să dea declarații în dosarul „Șantaj la Antene”

Camelia Voiculescu, așteptată să dea declarații în dosarul „Șantaj la Antene”

Dan Voiculescu, inculpat și el în acest caz sub acuzația de complicitate la șantaj a trimis o scrisoare din arest prin care arată că nu doreștre să particiep la proces....

Cozmin Gușă deapănă amintiri despre emisiunile cu Traian Băsescu

Cozmin Gușă deapănă amintiri despre emisiunile cu Traian Băsescu

Potrivit lui Gușă, amintirea a fost provocată de revederea, pe Youtube, a unei emisiuni din 2003, de la Antena 1, moderată de Marius Tucă. Inițial, Tucă îi invitase în studio...

Traian Băsescu le-a dat șah-mat celor „șapte pitici” de la Realitatea

Traian Băsescu le-a dat șah-mat celor „șapte pitici” de la Realitatea

Fostul președinte Traian Băsescu a participat, vineri seara, la o emisiune la Realitatea Tv. Pentru prima dată, nu știrile au rămas la finalul unei emisiuni cu Traian Băsescu, ci ecourile...

Chef Patrizia și dilema pastelor din grâu dur

Chef Patrizia și dilema pastelor din grâu dur

 Ne-am gândit că are noroc să ia masa acolo, că... nu-ți permiți în fiecare zi să-ți gătească un Chef de la Master- Chef. Cum ținea cură de slăbire (depun mărturie...

Jurnalul Național, preluat de o echipă a Antenei 3?

Jurnalul Național, preluat de o echipă a Antenei 3?

Intact Publishing și-a declarat insolvența pe 25 ianuarie ca să nu le plătească debitorilor. Este a doua firmă care a editat Jurnalul Naţional, intrată în insolvenţă. Apoi va intra în...

Marius Tucă a demisionat de la Jurnalul Național

Marius Tucă a demisionat de la Jurnalul Național

Jurnalistul Marius Tucă şi a dat demisia de la conducerea Jurnalului Naţional, ieri seară. În plus, angajații Jurnalului Național au fost anunțați că în cursul zilei de astăzi li se...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum și-a bătut joc Varujan Vosganian  de propria-i dreptate

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum și-a bătut joc Varujan Vosganian de propria-i dreptate

Într-un efort de rescriere a trecutului pentru a fi pe placul lui Dan Voiculescu, Varujan Vosganian susține acum, cu toate mijloacele, că acuzația de a fi fost agent al Securității...

Scriitoarea Clara Mărgineanu: „Să plângem alături de umiliţii învingători ai lumii!”

Scriitoarea Clara Mărgineanu: „Să plângem alături de umiliţii învingători ai lumii!”

Clara Mărgineanu face parte dintre acei scriitori care scriu rupând bucăţi mari din suflet pe care le înmoaie în cerneala sângelui lor şi îmblânzind cu sacrificiul lor cuvintele, convingându-le astfel...

EXCLUSIV. S-au lepădat de Voiculescu

EXCLUSIV. S-au lepădat de Voiculescu

"Sfântul Petru al Antenelor"Aceştia, persoane cunoscute în lumea media sau în cea de afaceri au povestit ce au pătimit de pe urma celui pe care îl caracterizează drept "securist, profitor...

EDITORIALUL EVZ: Din nou despre Mircea Badea, ca obiect de unică folosinţă

EDITORIALUL EVZ: Din nou despre Mircea Badea, ca obiect de unică folosinţă

De obicei privesc cu rezervă la informaţiile provenite din surse necunoscute dar, atunci când am discutat cu preşedintele PC, Daniel Constantin, despre acest subiect, nu m-am ciocnit de o negare...