Opinii EVZ
GENERALUL AVIONULUI DE HÂRTIE DE LA TÂRGOVIȘTE. ULTIMUL MISTER AL LUI VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU, omul care a organizat execuția cuplului Ceaușescu.
Generalul Victor Atanasie Stănculescu a murit! Cu vreo cîteva săptămîni în urmă, într-o miercuri, m-a sunat pentru a mă întreba dacă sunt a doua zi la BAR. Venea de mai mult timp la BAR ( la o altă sală decît cea frecventată de mine), mă căutase la un moment dat și nu mă găsise. Voia să ne întîlnim neapărat. Din nenorocire eram plecat la Găgești de miercuri pînă duminică. A rămas că mă va căuta altă dată. Nu m-a mai căutat. A fost internat în spital și a murit.
Îl știu pe general de pe vremea cînd Marius Tucă se ocupa de Revoluția din decembrie 1989. I-am luat multe interviuri tv și în scris, i-am cerut documente ( pe care nu mi le-a dat), l-am vizitat la închisoare, am făcut un interviu la B1tv aducîndu-l în studio din penitenciar.
Interviul, luat în ziua de 11 octombrie 2011, spune mai mult decît o carte sau decît un film despre cel care a fost Generalul Victor Atanasie Stănculescu, omul care a salvat România ducîndu-i pe Ceaușești la elicopter, iar România, drept răsplată, la vîrît la pușcărie. Pe parcursul interviului, preocupat cum eram să scot de la General relatarea (epică, așa cum zic eu) Procesului Ceaușeștilor, a venit vorba de secvența în care el făcea un avion de hîrtie.
Reproduc aici, din Dosarul publicat în Historia din decembrie 2012, partea senzațională din interviu în care Generalul Stănculescu face un avion de hîrtie în direct, precum și comentariul meu introductiv. Aceste documente țin loc de toate vorbele pe care le-aș putea spune sau scrie despre Generalul Victor Atanasie Stănculescu acum, că nu-l voi mai întîlni niciodată la BAR.
Cristoiu: Vedem acum pe micul ecran o secvenţă celebră din timpul Procesului, cea în care făceaţi avioane de hârtie. Să discutăm despre ea. De unde aveaţi hârtie? Victor Atanasie Stănculescu: Am luat o coală de hârtie din faţa lui Mugurel Florescu.
Era lângă dumneavoastră? Era şi aghiotantul şi Mugurel Florescu era dincolo.
Mai ştiţi să faceţi avioane de hârtie? Mai ştiam.
Nu, mai ştiţi să faceţi acum? Făceam avioane, cocoşi, solniţe.
A, ştiţi să faceţi! Făceam, în tinereţe.
Îmi faceţi şi mie unul? Un avion?
Da. Şi vi-l şi expediez. (Ion Cristoiu cere o coală de hîrtie cuiva din platou. I-o trimite, împingând-o pe suprafaţa mesei, generalului.) Faceţi un avion şi continuaţi să vorbiţi! Şi vă şi explic.
Sunteţi bun la avioane? (Generalul s-a apucat de făcut avionul de hârtie, ca în urmă cu 22 de ani, la Târgovişte. Trudeşte la el şi răspunde întrebărilor puse de moderator.) Poate din copilărie. Totdeauna m-am uitat după avioane, până la bătrâneţe. După ce am ieşit la pensie, m-am uitat după avioane. E şi moştenirea faptului că tatăl meu şi fratele meu au fost amândoi aviatori. Că naşul meu a fost aviator, care mi-a dat numele de Athanasie.
De ce n-aţi făcut o barcă? Aţi făcut un avion, pentru că vă amintea de avioanele din copilărie? Da. V-am spus. Şi tensiunea era mare şi, la un moment dat, mă agasaseră nişte întreruperi, care au venit din afară. Cei de la Bucureşti au întrebat de vreo patru ori. Nicolae Militaru se interesa la telefon: Care e stadiul? Ce faceţi?
Se vede în film că, din când în când, vine la dumneavoastră un ins. Vă spune ceva şi pleacă. Şi această presiune m-a enervat teribil.
Nu vă enerva Procesul, ci faptul că vă sâcâiau ăia, de la Bucureşti. Nu că mă sâcâiau, mă suspectau, legam asta de faptul că era să ne doboare cu elicopter cu tot.
A, şi din cauza asta făceaţi avioane. Aţi făcut ceva.(Cât timp a răspuns la întrebări, generalul s-a trudit să facă un avion de hârtie. N-a reuşit să-l ducă până la capăt.)Ăla e avionul? Nu, nu l-am făcut bine.
Nu mai ştiţi să faceţi avioane, domnule general. M-am uitat la dumneavoastră.
V-am rugat să faceţi un avion de hârtie şi să-l aruncaţi spre mine. Atunci, după ce l-aţi dat gata, de ce nu l-aţi aruncat? Nu era atmosfera? Nu era. Acolo, la Proces, era nepotrivită o acţiune de genul acesta.
Dumneavoastră făceaţi un avion nu pentru că vă plictiseaţi. Nu. Îl făceam ca să ies din tensiunea creată de acţiunile din afară, ale celor de la Bucureşti, care încercau să se implice în desfăşurarea propriu-zisă a Procesului.
La un moment dat – am văzut pe bandă, vine un domn şi dumneavoastră îi daţi o hârtie… Tot n-aţi făcut avionul ăla? Poate-l facem împreună. Domnule general, nu ştiţi să faceţi avioane, nu eraţi dumneavoastră la Târgovişte. Păi, nu ştiţi că şi constructorii noştri de avioane n-au mai rămas în ţară, au emigrat.
Ştiţi să faceţi avion de hârtie sau nu ştiţi? Ştiam.
Ştiaţi deci, dar acum nu mai ştiţi. Spuneţi-mi, la un moment dat vine un domn şi dumneavoastră îi daţi o hârtie. Mai ţineţi minte? Da. I-am spus: comunică să aibă răbdare, că acţiunea se desfăşoară.
Aţi scris asta pe hârtie? Da.
Aţi scris pe o hârtie ca să le spună celor de la Bucureşti. Ei erau neliniştiţi. N-aveau încredere în dumneavoastră? Nu. Pentru că erau speriaţi. Au trăit tot timpul cu groaza că poate să existe şi forma a doua, Contrarevoluţia, declanşată de conducerea de partid şi de stat a României.
Aţi luat cu dumneavoastră avionul de hârtie de la Târgovişte? Nu. Cum n-am luat nici ghipsul. Că îmi spunea cineva: „De ce, pe ghipsul ăla, n-ai pus pe toţi de acolo din cameră să-ţi dea câte-o semnătură şi pe urmă să-l expui la Muzeul Militar?“
Unde-i ghipsul ăla? S-a spart, s-a aruncat la gunoi. Singurul loc pe care a rămas semnătura mea este steagul pe care l-a adus Bebe Ivanovici la Muzeul Militar, când am introdus acest steag în complexul care reprezenta momente ale Revoluţiei: steagul cu gaură, fără stemă, şi care era, pe majoritatea pânzei, plin de semnături.
Ce-aţi trăit pe durata Procesului? Vă plictiseaţi? Vă enervaţi că nu se mai termina odată? Nici nu mă plictiseam, nici nu mă enervam. Eram atent la reacţiile celor din Complet şi-mi era frică să nu cedeze vreuna din componentele sistemului pus de mine la punct.
În ce sens? N-aveau curaj să meargă până la capăt. Ar fi cedat.
Cine să meargă până la capăt? Completul de judecată.
A, asta era grija dumneavoastră. Dumneavoastră aveaţi o problemă pe care trebuia s-o rezolvaţi. Nu trebuia să ne întoarcem la Bucureşti fără rezolvarea problemei de bază. Care a fost decapitarea, cum am numit-o eu personal, alţii au avut alte păreri, decapitarea vârfurilor Partidului Comunist, ca să întrerupem legătura dintre conducere şi restul.
Au fost şi momente când v-aţi temut că Completul nu va merge mai departe? Da. La insistenţele şi la efortul pe care-l făcea Ceauşescu (bătea puternic în masă: „Nu sunt de acord!“, „N-aveţi dreptul!“, „Nu reprezentaţi nimic legal!“, „Marea Adunare Naţională are dreptul, alţii n-au dreptul!“), era riscul ca procurorul şi judecătorul să cedeze. Cei din Complet nu erau prea avântaţi în mersul până la capăt.
Simţeaţi asta? Nu. Am văzut pe feţele lor că au avut câteva momente de derută, efectiv. Presiunea a fost mare. Când îţi spune şeful ţării, Comandatul suprem al Armatei, Internelor şi Justiţiei, că nu vă recunosc şi tu trebuie să mergi până la capăt, nu ţi-e deloc uşor. Au fost nişte momente în care vocile, care fuseseră ferme până atunci, au început să fie mai puţin ferme, mai tremurate. Asta a fost de fapt toată treaba.
(Dialogul e întrerupt de pauza de publicitate. În timpul pauzei, generalul lucrează la avionul de hârtie şi reuşeşte să-l termine. La reluarea emisiunii, îl are în faţă.)
Domnule general, aţi făcut avionul? L-am făcut, dar e de-ăla care nu zboară.
Ia să vedem, zboară sau nu zboară. Nu zboară, precis. E defect.
Aruncaţi-l!(Generalul aruncă avionul de hîrtie spre moderator, aflat de cealaltă parte a mesei, la vreo doi metri depărtare. Avionul străbate distanţa şi aterizează pe podele. Ion Cristoiu se apleacă în direct, îl ia şi-l arată telespectatorilor: „Aţi văzut c-a zburat, domnule general? O să-l păstrez pentru Istorie”)”
Comentariul meu introductiv la interviu:
Producătorul emisiunii „Ultimul cuvânt” mă anunţă că diligenţele făcute de conducerea postului au avut succes: Victor Stănculescu va veni în studio direct din Penitenciarul Jilava, pentru a-mi fi interlocutor la dialogul de tip unu la unu. Asta da lovitură de presă!, îmi spun, gândindu-mă că nu e de ici, de colo să-i anunţi pe stimaţii telespectatori că invitatul a fost învoit de conducerea Penitenciarului să participe la un talk-show.
Câteva clipe mai târziu, după ce se consumă aţâţarea, mă întreb, brusc trezit la realitate: Bine, bine, dar despre ce Dumnezeu o să dialoghez cu generalul timp de o oră?!
Întrebare perfect justificată. Victor Stănculescu a acordat interviuri cu nemiluita înainte de a intra în puşcărie, ba chiar şi după ce-a intrat: ziarelor de toate culorile şi de toate profilurile, televiziunilor, radiourilor. Doi distinşi publicişti – Dinu Săraru şi Alex Stoenescu – i-au luat interviuri de proporţiile unei cărţi. Eu însumi am avut cu generalul două dialoguri TV. Unul la emisiunea „Omul şi cartea”, despre interviul apărut sub titlul Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips, şi un altul la emisiunea „Naşul”, moderată de Radu Moraru, la care fusesem invitat pe post de cunoscător al zaiafetului din decembrie 1989. La prima m-am pricopsit cu o dedicaţie de la general. La a doua, cu mărturii excepţionale despre dimineaţa lui 22 decembrie 1989, mărturii reproduse ulterior în „HISTORIA” şi devenite temeiuri ale tezei – deja consolidate – că în decembrie 1989 a fost o lovitură de stat militară, administrată de Victor Stănculescu.
Aşadar, despre evenimentele din decembrie 1989, generalul a spus cam tot ce avea de spus. Un interviu pe această temă se anunţă din start ca ucigaş de rating. Asta, şi pentru că, asemenea tuturor celor implicaţi în Lovitura de stat din decembrie 1989, Victor Stănculescu se păstrează (mereu la pândă, ca să nu-l ia gura pe dinainte) în hotarele trasate de tezele oficiale. Ca şi Petre Roman, ca şi Ion Iliescu, când vine vorba de întâmplarea în care a fost amestecat, generalul Victor Stănculescu nu riscă să dezvăluie amănunte care ar confirma complotul meşterit de serviciile secrete ruseşti în strânsă colaborare cu serviciile secrete occidentale.
Alte subiecte – bătălia forţelor naţionale cu KGB-iştii de tip generalul Nicolae Militaru pentru puterea lăsată de Nicolae Ceauşescu, mineriadele, lucrăturile din interiorul Puterii FSN-iste – au fost abordate şi epuizate în cele două cărţi-interviu publicate până acum.
Cum fac de obicei în pregătirea unei emisiuni, parcurg dosarul invitatului: articole despre el, declaraţii, interviuri. În cazul generalului, recitesc în viteză cele două cărţi de interviuri. Şi, deodată, descopăr subiectul: Procesul Ceauşescu! Victor Stănculescu a fost artizanul Procesului şi al Execuţiei.
Despre acest moment, pe cât de tulbure, pe atât de primitiv în istoria unui popor cu pretenţii de a fi în Europa, generalul a depus mărturie nu numai în cele două cărţi din ultimul deceniu, dar şi în una, deja uitată, din 1990, Procesul Ceauşeştilor, unde împarte spaţiul de interviu cu Gelu Voican Voiculescu.
– Dar, îmi zic, revăzând Procesul pe youtube, Victor Stănescu n-a povestit până acum Procesul secvenţă cu secvenţă, dar mai ales n-a lămurit unele momente-cheie, precum cel în care el face avioane de hârtie. Voi comenta cu generalul Procesul Ceauşescu, urmărindu-l amândoi pe micul ecran. Asta da, lovitură de presă!, îmi spun, să-l surprinzi pe regizorul Procesului, vizionându-şi opera după trecerea a peste 22 de ani!
Numai că, în drum spre studio, mă cuprinde neliniştea: Cum îi voi spune eu generalului că vom urmări şi vom comenta împreună Procesul Ceauşescu?! E un adevăr cu valoare de axiomă azi că Procesul a fost o întâmplare sălbatică, înjositoare pentru români, un asasinat în stil mafiot, pitit sub faldurile unei aşa-zise proceduri juridice. Sunt convins că acum, după 22 de ani de fixare a acestei teze în conştiinţa publică, generalul e încercat de remuşcări. Mai mult ca sigur va refuza să discute subiectul.
Generalul a ajuns înaintea mea la studio. Stă într-un fotoliu drept şi zâmbitor, cum îl ştiu. Dacă n-ar fi cei doi însoţitori de la Penitenciar, ai crede că generalul n-a venit de la Puşcărie, ci de la o şedinţă de guvern. Sunt de ani buni în relaţii bune cu generalul. Nimic deosebit în saluturile cordiale pe care le schimbăm şi în tachinările cărora ne dedăm. Eu mă interesez dacă are, într-adevăr, casetele bombă despre care a vorbit în unele interviuri. El, poate şi pentru a abate discuţia, îmi spune de nişte casete pe care mi le-ar fi dat cândva şi eu n-aş fi catadicsit nici să le vâr în aparat. Pe acest fond, îmi iau inima-n dinţi, şi-l anunţ despre ce-aş vrea să vorbim în emisiune. Spre uluirea mea, generalul nici măcar nu tresare.Foarte bine!, zice el, discutăm şi despre Procesul Ceauşescu.
În Prefaţa la interviul de o carte luat lui Victor Stănculescu, Dinu Săraru invocă titlul celebrului roman al lui Truman Capote: Cu sânge rece. Scriitorului i-a venit această formulă căutând ceva care să-l definească pe Victor Stănculescu, după ce generalul, voind să arate cum s-a prăbuşit sub gloanţe Ceauşescu, s-a prăbuşit şi el pe podeaua încăperii în care acorda interviul.
Cu sânge rece. Aşa aş putea caracteriza şi eu felul în care generalul a acceptat să abordăm Procesul lui Ceauşescu, dar mai ales felul în care l-a povestit, în secvenţele sale cheie, de-a lungul emisiunii. Cum el însuşi recunoaşte, n-avea niciun motiv personal să-l urască pe Ceauşescu. Fusese ministru adjunct la MApN pe vremea fostului conducător, se bucurase de privilegiile nomenklaturii. În organizarea şi coordonarea masacrului de la Târgovişte, generalul n-a pus pic de sentiment. A organizat şi coordonat Procesul şi Execuţia conducătorului României stăpânit doar de grija ca totul să iasă perfect.
Secvenţa în care generalul nu se lasă până nu face avionul de hârtie rămâne semnificativă pentru înţelegerea felului în care a regizat şi controlat Procesul. Pentru militarul Victor Stănculescu, Procesul şi Execuţia reprezentau o misiune de luptă sau, mai precis, îndeplinirea unui ordin. Ordinul nu se discută. Ordinul se execută. Aşa scrie chiar în primele pagini ale Abecedarului de ofiţer. Drept urmare – gândesc eu, care nu sunt militar – ofiţerul se concentrează exclusiv pe îndeplinirea Ordinului.
Pentru Victor Stănculescu Procesul şi Execuţia n-au fost altceva decât îndeplinirea unui Ordin. Ca şi întocmirea unui avion de hârtie pe parcursul emisiunii din 11 octombrie 2011.
Recomandările noastre
