marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

Pensionarii își vor primi drepturile înainte de Paște. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Pensionarii își vor primi drepturile înainte de Paște. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Simona Bucura Oprescu a anunțat că a semnat ordinul prin care pensiile vor fi plătite înainte de Paște. Decizia a fost adoptată de Guvern, așa cum se întâmplă în fiecare...

Remușcările lui Marcel Ciolacu și cea mai mare frică a sa în politică

Remușcările lui Marcel Ciolacu și cea mai mare frică a sa în politică

Ședința prelungită care a avut loc timp de mai bine de 13 ore a fost dominată de discuții intense între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, care au condus la hotărârea...

Retragerea lui Cîrstoiu și intrare în cursă a lui Firea. Ciolacu, detalii din culise

Retragerea lui Cîrstoiu și intrare în cursă a lui Firea. Ciolacu, detalii din culise

Marcel Ciolacu şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu, după ce l-a eliminat din cursa alegerilor. Președintele PSD a afirmat că va continua să facă acest lucru „toată viața”, fiind...

Pensionarii află când își vor primi pensiile pe luna mai. Guvernul se reunește în ședință specială la Timișoara

Pensionarii află când își vor primi pensiile pe luna mai. Guvernul se reunește în ședință specială la Timișoara

Cabinetul lui Marcel Ciolacu se reunește joi, 25 aprilie, într-o ședință specială la Timișoara. Pe agenda Guvernului au fost incluse mai multe proiecte de infrastructură cu impact regional, precum și...

Pensiile de Paști. Când se plătesc și ce prevede noua Hotărâre de Guvern

Pensiile de Paști. Când se plătesc și ce prevede noua Hotărâre de Guvern

Pensiile de Paști. Guvernul a luat o decizie mult așteptată de toți pensionarii din România. Mai exact, pensiile vor fi plătite înainte de Paște. Hotărârea de Guvern privind acest lucru...

Marcel Ciolacu se roagă de Piedone să renunțe pentru Gabriela Firea. Locul lui e la Sectorul 5

Marcel Ciolacu se roagă de Piedone să renunțe pentru Gabriela Firea. Locul lui e la Sectorul 5

Marcel Ciolacu încearcă să-l convingă pe Cristian Popescu Piedone să renunțe la candidatura pentru Primăria Generală pentru Gabriela Firea. În schimb, îi propune „retrogradarea” la Primăria Sector 5.   PSD...

Piedone, invitat la negocieri de PSD. Marcel Ciolacu așteaptă o retragere a candidatului PUSL

Piedone, invitat la negocieri de PSD. Marcel Ciolacu așteaptă o retragere a candidatului PUSL

Coaliția de guvernare a primit o lovitură dură după retragerea candidatului comun pentru Primăria Capitalei. Lovitură accentuată și de ultimele sondaje care îi indică ca principali favoriți pe Nicușor Dan...

Pensiile vor fi virate înainte de Paște. Apel către toate băncile și Poșta Română

Pensiile vor fi virate înainte de Paște. Apel către toate băncile și Poșta Română

Pensiile vor fi virate înainte de Paște, iar în acest sens, Marcel Ciolacu i-a cerut marţi ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu...

Marcel Ciolacu, despre retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. Motivul pentru care premierul și-a cerut scuze

Marcel Ciolacu, despre retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. Motivul pentru care premierul și-a cerut scuze

Marcel Ciolacu a făcut în această după-amiază primele declarații referitoare la retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu, despre retragerea lui Cătălin Cîrstoiu: „Îmi cer scuze”...

Românii au investit o sumă record în titluri de stat. Depozitele în lei au atins și ele un maxim istoric

Românii au investit o sumă record în titluri de stat. Depozitele în lei au atins și ele un maxim istoric

Începutul de an i-a determinat pe români să investească o sumă record în titluri de stat. Totodată, românii au depus în bănci sume în lei care au atins un maxim...

Vestea așteptată de toți pensionarii. Data la care vor fi virați banii pe luna mai

Vestea așteptată de toți pensionarii. Data la care vor fi virați banii pe luna mai

Pensii 2024. Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, să vorbească cu toate băncile din România și să încerce să le dea banii pensionarilor...

Gabriela Firea: „Voi redeschide toate șantierele blocate și voi reda frumusețea Capitalei”

Gabriela Firea: „Voi redeschide toate șantierele blocate și voi reda frumusețea Capitalei”

PSD a decis să o susțină pe Gabriela Firea în competiția electorală pentru Primăria Capitalei. Coaliția a renunțat la candidatu comun, Cătălin Cîrstoiu, dând de înțeles că rezultatele din sondaje...

Marcel Ciolacu: Bucureștenii chiar au ce alege. Dansul în doi s-a terminat

Marcel Ciolacu: Bucureștenii chiar au ce alege. Dansul în doi s-a terminat

Marcel Ciolacu, președintele  social-democraților, a explicat, pe scurt, de ce  coaliția PNL-PSD a ales să „schimbe” candidatul la Primăria Capitalei. Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu a fost o decizie „grea”, însă,...

Cătălin Cîrstoiu va fi retras. Detalii din culise. Coaliția stabilește noul candidat

Cătălin Cîrstoiu va fi retras. Detalii din culise. Coaliția stabilește noul candidat

Update ora 13.34. Surse politice menționează că, la acest moment, ședința se desfășoară în cadru restrâns. Marce Ciolacu și Nicolae Ciucă poartă discuții cu privire la alegerea unui nou candidat...

Ciolacu pune pieptul în fața lui Cîrstoiu: Nu e un criminal

Ciolacu pune pieptul în fața lui Cîrstoiu: Nu e un criminal

Cătălin Cîrstoiu este „în acest moment”, candidatul coaliției PSD - PNL pentru alegerila la Primăria Generală, spune Marcel Ciolacu. Premierul dă asigurări că medicul „nu este un criminal”. Ciolacu a...

Marcel Ciolacu, înapoi în țară. Premierul i-a luat în avion pe românii blocați la Dubai

Marcel Ciolacu, înapoi în țară. Premierul i-a luat în avion pe românii blocați la Dubai

Marcel Ciolacu și-a încheiat vizita în Emiratele Arabe Unite și s-a întors în România, dar nu singur, ci alături de românii care au rămas blocați în Dubai din cauza furtunii...

Marcel Ciolacu vrea reorganizarea MAE. Schimbare totală a consulatelor

Marcel Ciolacu vrea reorganizarea MAE. Schimbare totală a consulatelor

Marcel Ciolacu anunță că Ministerul Afacerilor Externe va suferi o reorganizare, iar acest lucru va duce la o redimensionare a reprezentanțelor și consulatelor. Decizia vine ca răspuns la numărul semnificativ...

Ciolacu insistă: Doctorul Cîrstoiu trebuie să iasă cu explicații. Altfel, nu poate merge mai departe

Ciolacu insistă: Doctorul Cîrstoiu trebuie să iasă cu explicații. Altfel, nu poate merge mai departe

Ciolacu a declarat că medicul  Cîrstoiu trebuie să iasă și să explice toate aspectele apărute în spaţiul public, aşa cum a convenit cu el şi cu Nicolae Ciucă, dar nu...

Marcel Ciolacu, negocieri în Dubai pentru Portul Constanța

Marcel Ciolacu, negocieri în Dubai pentru Portul Constanța

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se află în Dubai, unde negociază un Parteneriat Public-Privat pentru investițiile emiratelor în Portul Constanța din România. Marcel Ciolacu, negocieri în Dubai...

Piedone ar fi dorit o alinață cu actuala coalație de guvernare: „PSD ar fi marșat, PNL-ul nu a dorit”

Piedone ar fi dorit o alinață cu actuala coalație de guvernare: „PSD ar fi marșat, PNL-ul nu a dorit”

Piedone nu ascunde faptul că ar fi dorit o alianță cu PSD și PNL. În acest sens, candidatul la Primăria Generală a Capitalei le-a trimis o scrisoare liderilor celor două...