Pensionarii află când își vor primi pensiile pe luna mai. Guvernul se reunește în ședință specială la Timișoara
- Cristian Raducanu
- 25 aprilie 2024, 08:15
Cabinetul lui Marcel Ciolacu se reunește joi, 25 aprilie, într-o ședință specială la Timișoara. Pe agenda Guvernului au fost incluse mai multe proiecte de infrastructură cu impact regional, precum și plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale.
Cabinetul lui Marcel Ciolacu se reunește joi la Timișoara
Ședința de Guvernu va începe la ora 13:00 în clădirea Prefecturii Timiș. Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu să vină cu un plan de măsuri astfel încât pensiile aferente lunii mai să fie livratea înaintea Sărbătorilor Pascale.
Pe masa Guvernului se află un proiect de hotărâre care prevede devansarea plăților pentru pensii și altor drepturi bănești incluse în legile cu caracter special a căror valoare totală se ridică la peste 9,3 miliarde de lei.
Prin urmare, în ședința Executivului se va stabili perioada în care Guvernul va livra 1,961 miliarde de lei, respectiv 339,359 milioane de lei din bugetul asigurărilor sociale, către Poșta Română astfel încât seniorii să primească pensiile înainte de Paște.
Seniorii își vor primi pensiile înaintea Sărbătorilor Pascale
Totodată, Guvernul va trimite 6,347 miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat și alte 683,898 milioane de lei din bugetul de stat către băncile comerciale pentru plata în avans a drepturilor bănești aferente lunii mai pentru pensionari.
De asemenea, Marcel Ciolacu și echipa ministerială vor aproba indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene sportive cu 30.000 de locuri în Timișoara. Nu în ultimul rând, pe masa Guvernului se află un alt proiect care prevede deschiderea punctului de trecere a frontierei din Beba Veche - Kubhekhaza pentru traficul internaționa de persoane și transport mărfuri pentru autoturismele cu greutatea maximă admisă de cel mult 3,5 tone.
Cabinetul lui Marcel Ciolacu va începe procedurile de expropriere pentru varianta Arad-est
Un alt proiect important de infrastructură care va fi analizat de cabinetul lui Marcel Ciolacu constă în declanșarea procedurilor de expropriere pentru ruta ocolitoarea a municipiului Arad-est. Se vor mai discuta indicatorii tehnico-economici pentru restabilirea și modernizarea infrastructurii portuare din Drobeta Turnu Severin.
Tot în ședința specială de astăzi, Guvernul va aproba participarea României ca membru activ la D4D Hub, o decizie care are ca obiectiv „implicarea activă a ecosistemului românesc de inovțaie digitală în piețele emergente și accesarea de fonduri externe, potrivit Agerpres.