Saudiții, propunere de parteneriat pentru holdingul turcesc Kalyon

Saudiții, propunere de parteneriat pentru holdingul turcesc Kalyon

Holdingul Kalyon İnşaat, care și-a pus semnătura pe proiecte de anvergură în Turcia, are ca obiectiv să devină o companie globală.

Holdingul turcesc Kalyon, proiecte în România

După ce a demarat în România construcția celui mai mare gazoduct din Europa, compania Kalyon vrea să se implice în construcția de căi ferate în Algeria și a unui aeroport în Arabia Saudită.

Președintele Consiliului de Administrație al Kalyon Inșat, Murathan Kalyoncu, a declarat că "În zilele următoare vom deveni mai vizibili în străinătate prin activități de antreprenoriat în domeniul construcțiilor. Ne dorim o creștere susținută în străinătate, devenim o companie globală".

Colaborare cu companii turcești

Kalyoncu a declarat că sunt interesați de proiectul unui nou aeroport care ar urma să fie construit în Arabia Saudită și că și-au reactivat reprezentanțele în această țară. "La momentul potrivit, vom solicita să participăm la proiect.

În același timp, suntem interesați de proiecte în cadrul NEOM. Acesta sete un nou oraș care se construiește și va fi nevoie de proiecte de infrastructură. Avem o propunere de colaborare la NEOM. Evaluăm această oportunitate, această propunere de colaborare cu companii turcești".

Proiectele din România ale Kalyon

Kayon Inșaat participă și la construcția unui important gazoduct în România, între orașele Tuzla, de la Marea Neagră, și Podișor. Într-o declarație făcută jurnaliștilor, Kalyoncu a precizat că s-a finalizat aproape 30% din proiect, începând operațiunile de așezare pe poziție, în pământ, a primei porțiuni din conducta lungă de 308 kilometri.

Proiectul are o contribuție importantă și pentru economia turcească, a afirmat Kalyoncu, arătând că "Folosim aici conducte de oțel cu o greutate de 100.000 de tone. O parte a proiectului în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro este reprezentată de conducte. Am luat aproape toată cantitatea de la producători turci. Adică s-a făcut export".

Kalyoncu a amintit că la licitație au participat companii din China, Spania și Italia însă Kalyon Inșaat a câștigat proiectul. "Prin acest proiect, ne acredităm în mediul de afaceri din Europa", a spus el.

Invitație din partea Transgaz

Kalyoncu a afirmat că în prezent, în România urmează să fie demarate licitații pentru două centrale pe gaze naturale (de 300 și 800 Megawatt) și că sunt interesați de aceste proiecte. Kalyon ia în calcul să se asocieze cu o firmă din Spania pentru aceste proiecte.

Kalyoncu a adăugat că firma românească Transgaz a preluat operarea sistemului național de transport al gazului natural în /Republica/ Moldova și își dorește să colaboreze și acolo cu holdingul Kalyon.

"În plus, Transgaz va prelua și în Africa un gazoduct cu lungimea de 4.000 de kilometri, care va începe din Nigeria. Ne-am dori ca Kalyon să ni se alăture și acolo, ne-au spus. Am devenit o firmă care nu poate fi ocolită, care primește invitații în permanență".

Algeria și Qatar, în vizorul celor de la Kalyon

Kalyoncu a declarat că urmăresc un proiect de anvergură și în Qatar. "Un proiect de gaze de peste un miliard de dolari. Asemănător cu ce am făcut la Silivri. Sperăm că în curând vom avea vești bune pe care să vi le împărtășim".

Kalyoncu a spus că sunt interesați de proiecte privind construcția de căi ferate în Algeria și în Ucraina.

(Autor Dilek Güngör, Sabah; Traducerea Florin Matei, RADOR RADIO ROMÂNIA)