Eu unul am avertizat încă de acum aproape un deceniu că Europa se îndreaptă spre distrugere. Conducătorii noștri își văd de treabă indiferenți, scrie Douglas Murray, scriitor și publicist britanic, în The Telegraph.

Încă un Crăciun, încă o dată politica europeană e dată peste cap de una dintre cele mai noi tradiții din Europa: atacul terorist în târgul de Crăciun.

Atacul de vineri din târgul de Crăciun din Magdeburg a fost comis de un solicitant de azil saudit [aflat totuși de 18 ani în Germania și cu un profil ideologic încă neclar - n.trad.].

Presa occidentală nu face legătura cu imigrația

Un imigrant tunisian a fost cel care a comis în 2016 un atac similar de oribil la Berlin.

E unul dintre motivele pentru care astfel de evenimente - odinioară cu un caracter familial banal - sunt acum păzite jur-împrejur de poliție și asigurate foarte frecvent cu obstacole anti-vehicule pe care uneori localnicii le denumesc cinic „stâlpi de diversitate”.

Într-o răsturnare de situație macabră din acest august, un islamist sirian a omorât trei oameni și a înjunghiat încă opt la un „Festival al Diversității” din Solingen [tot Germania - n.trad.].

Majoritatea clasei politice și a presei occidentale încă mai refuză să traseze o legătură între imigrația în masă necontrolată - legală și ilegală - din ultimii ani și explozia criminalității, inclusiv a terorismului. Ei subliniază, și pe bună dreptate, că nu oricine sosește pe țărmurile noastre e un terorist.

Însă acesta e un fals argument menit a ne abate de la dezbatere [„om de paie” în original - n.trad.]. Nu există absolut nici o voce rezonabilă care ar putea să susțină vreodată contrariul.

Moartea stranie a Europei

Am început să scriu la o carte intitulată „The Strange Death of Europe” [„Moartea stranie a Europei”] acum aproape 10 ani.

Era o reacție la valul de migrație fără precedent din Europa din 2015, încurajat de cancelarul german de la acea vreme, Angela Merkel. Am avertizat în acea carte că atunci când imporți popoarele lumii vei importa odată cu ele și problemele lumii.

Am subliniat că, departe de ceea ce încearcă politicienii noștri să insinueze, noi nu suntem în realitate „națiuni de imigranți”.

Suntem în fapt societăți care de-a lungul veacurilor și-au păstrat o uluitoare omogenitate culturală și etnică, iar ceea ce începuse să se numească „normal” era orice numai normalitatea nu.

Am mai avertizat atunci și că societățile noastre vor urma cel mai probabil să se scindeze până când vor ajunge de nerecunoscut - dacă nu urma să controlăm imigrația și să adoptăm politici mai ferme privind deportarea celor aflați aici fără vreun drept.

Cartea s-a situat pe primul loc la vânzări timp de mai multe săptămâni, în mai multe țări concomitent. Unii politicieni consacrați răspândiți prin toată lumea au citit-o și au apreciat-o public. Însă toate acestea n-au prea contat, dat fiind că aproape nimeni n-a acționat pe baza ei.

1,1 milioane de cetățeni străini anual

E adevărat că guvernul danez a realizat că e necesar să restricționeze fluxul imigrației - pus în fața revelației că poți avea granițe deschise sau asistență socială generoasă, dar nu le poți avea pe ambele simultan.

Cel mai recent, până și Suedia a început să-și mai înfrâneze din excesele migratorii cele mai deșucheate. Însă după 2015 multe țări au apăsat de fapt până la podea pedala accelerării imigrației.

Dar nici una n-a apăsat-o mai puternic ca Regatul Unit. Luna trecută Biroul de Statistici Naționale și-a publicat setul anual de date privind migrația, confirmând că începând din 2021 și până acum în această țară au sosit în fiecare an câte 1,1 milioane de cetățeni străini.

Și numai 10% din ei sunt cetățeni UE; grosul sosirilor de anul trecut provine din India, Nigeria, Pakistan, China și Zimbabwe.

Oricine crede că majoritatea acestor oameni vor contribui prin impozite la buget mai mult decât iau de la el prin servicii publice (NHS [serviciul medical public - n.trad.], de pildă) e un netot. Majoritatea vor fi o povară financiară pentru sistem, exacerbând penuria de locuințe - inclusiv criza locuințelor sociale publice -, și doar vor trage în jos țara din punct de vedere economic.

Însă aici nu vorbim decât despre natura oricum nesustenabilă a situației noastre economice. Cel puțin la fel de nocivă e anihilarea oricărei idei de națiune sau coerență națională.

Nimeni n-ar fi avut absolut nici o problemă să identifice acest fenomen dacă deplasarea ar fi avut loc în sensul opus.

Una dintre cele mai mari trădări din istoria țării

Dacă 100.000 de britanici cu pielea albă s-ar muta în fiecare an în Pakistan, iar acolo s-ar alătura unei comunități preexistente și apreciabile de britanici albi, acei oameni ar fi acuzați de „colonialism”, și nu numai.

Însă atunci când oameni din țări precum Pakistan se mută în număr mare în Regat, ni se spune că e vorba de „diversitate”. Și de ce anume, mai exact, am avea nevoie de și mai multă diversitate e un lucru pe care nimeni nu ni-l poate explica.

Cum nu ne poate explica de ce multe orășele și cartiere din Regat nici nu mai pot fi numite la modul serios „diverse” (ele sunt pur și simplu omogene, numai că e un alt tip de omogenitate).

După cum deja va fi știind toată lumea - și mulți au și exprimat-o la ultimele alegeri - toate acestea constituie una dintre cele mai mari trădări din istoria țării noastre.

Guvernul lui Tony Blair a fost cel care a decis în 1997 că încurajarea imigrației în această țară urma să devină politică publică.

Or fix acea decizie a fost cea care a îndemnat populația britanică să voteze apoi un șir de cabinete conservatoare care promiteau toate că vor diminua migrația netă în Regat de la ordinul sutelor de mii la nivelul ante-Blair, de ordinul zecilor de mii pe an. Unul dintre motivele principale pentru care publicul britanic a votat în 2016 părăsirea UE a fost tot diminuarea ratei migrației nete.

Ni se promisese atunci că ne vom putea „recupera controlul” asupra propriilor frontiere.

În schimb, Theresa May, Boris Johnson și Rishi Sunak (pe Liz Truss n-o putem contabiliza, dat fiind că n-a stat în funcție suficient pentru a face orice) au fost premieri care au trădat consecutiv acele voturi.

Nu numai că nu au recuperat controlul asupra granițelor, dar sub ei imigrația a prins de fapt și mai mult avânt. Și nu s-au limitat doar să permită intrarea unui număr-record în țară - inclusiv falsele „vize studențești” care rămân o portiță legislativă și acum -, ci au ajutat-o în toate felurile posibile.

Europa nici măcar nu se descurajează sosirile ilegale

După ce promiseseră un sistem de imigrație în Europa „bazat pe puncte”, prin care numai oamenii care-i pot aduce Regatului un beneficiu net s-ar putea stabili aici, ei au încurajat de fapt venirea muncitorilor necalificați, a studenților și a persoanelor dependente de munca altora.

Când compari imigrația din Europa cu imigrația din afara Europei, cifrele s-au inversat aproape complet de la Brexit până acum. Numărul sosirilor din UE s-a redus astăzi la nivelul sosirilor non-UE de dinainte de 2016, în vreme ce numărul sosirilor din afara UE oscilează acum în jurul valorii sosirilor din UE de dinainte de Brexit (80%).

Grozăviile teroriste, bandele criminale, infracționalitatea cuțitarilor și multe altele nu sunt decât vârful aisbergului.

Dar nici măcar acest vârf nu este pomenit vreodată de o mare parte a presei și a clasei politice.

Problema și mai mare e aceea că, dacă Europa va continua să mențină imigrația la același nivel, dacă nici măcar nu descurajează sosirile ilegale cu barca și dacă refuză să ia în calcul re-migrația oamenilor care nu ar trebui să se afle aici, atunci nici nu mai e vorba că ți-ai trădat alegătorii.

Atunci înseamnă că nici măcar nu mai ai o țară.

Eu am avertizat în privința aceasta, la fel ca mulți alții înainte și după mine. Însă nu poți descoperi vreo bucurie a Crăciunului în faptul că toți cei care am avertizat am fost ignorați chiar de către aceia care ar fi trebuit să asculte cu cea mai mare atenție. (Traducerea-Rador)