IOHANNIS a vorbit despre MUTAREA AMABASADEI și depsre PARTENERIATUL cu SUA
„Eu sunt de acord să fie luate în considerare toate aspectele. Este bine să știm unde stăm. De acolo se va lua o decizie, iar ultimul cuvânt, conform Constituției, îl...
„Eu sunt de acord să fie luate în considerare toate aspectele. Este bine să știm unde stăm. De acolo se va lua o decizie, iar ultimul cuvânt, conform Constituției, îl...
"Ea nu doreşte să facă declaraţii pentru că vrea să atragă atenţia asupra Gaza şi nu asupra ei însăşi", a declarat pentru AFP o sursă din anturajul actriţei, a doua...
Printre aceste țări se află și România. „Este ruşinos să vedem ţări care participă alături de SUA şi de Israel la celebrarea mutării ambasadei americane în Ierusalimul ocupat prin încălcarea...
Redăm mai jos comunicatul Administrației Prezidențiale. „În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României și...
"Jihad împotriva Israelului" Ieri, şeful Al Qaeda, Ayman a, Zawahiri, a invocat Jihadul împotriva SUA şi a Israelului, îndemnând musulmanii să pună mâna pe arme, într-un video intitulat ''Tel Aviv...
Mesajul șefului organizației teroriste durează 1.43 minute și a fost dat publicității în ajunul inaugurării ambasadei americane de la Ierusalim. Autenticitatea sa nu a putut fi confirmată, scrie Jerusalem Post....
Președintele Consiliului Național ALDE, europarlamentarul Norica Nicolai, a declarat marți, la RFI: „Va fi o nouă discuţie, care probabil nu va schimba în nici un fel decizia Guvernului de a...
Anunţul a fost făcut de Ministerul Sănătăţii palestinian. Bebeluşul a fost identificat ca fiind o fetiţă în vârstă de opt luni. Nu este clar pentru moment la ce distanţă se...
Nu că ar fi vorba cu adevărat despre o nouă ambasadă. Nicidecum. O construcție potrivit regulilor de securitate impuse de evenimentele de la Benghazi - când ambasadorul american Christopher Stevens...
Şeful statului spunea că Guvernul nu s-a consultat cu el când a acţionat pentru blocarea declaraţiei UE. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după şedinţa BNP al PSD, că preşedintele Klaus...
Aproximativ 800 de persoane, inclusiv diplomații străini, au fost invitați la ceremonia de deschidere. Dar, în timp ce multe țări europene aleg să boicoteze acest eveniment, ambasadorii din Ungaria, Bulgaria,...
„Acea declaraţie că nu ştie ce înţelegeri secrete a făcut Dragnea cu evreii... Eu nu fac înţelegeri secrete cu nimeni. Nu l-am auzit să se refere la protocoale secrete care...
Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) le-a trimis celor 28 de state membre, spre aprobare, un proiect de Declarație împotriva deciziei SUA de a-și muta ambasada de la Tel Aviv...
Evenimentul Zilei a stat de vorbă cu ambasadorul Israelului la București, Tamar Samash, despre avantajele pe care le-ar avea România în cazul mutării ambasadei la Ierusalim, dar și despre modul...
"Facem apel la demnitatea domnului preşedinte Klaus Iohannis, să înceteze cu presiunile publice adresate doamnei premier Viorica Dăncilă. Ştim că domnia sa a intrat în campanie electorală, dar acest lucru...
Mai este doar o zi până la marea inaugurare de luni. El descrie emoția tuturor celor implicați în mutarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim. Friedman adaptează o urare tradițională...
De altfel, acestea sunt țările europene care au acceptat ultima invitație adresată de Ministerul de Externe al Israelului. Jurnaliştii cotidianului Haaretz nu ştiu cine va reprezenta România la eveniment, mai ales...
Președintele a subliniat că Guvernul nu s-a consultat cu acesta în acest demers, acuzând că PSD face politică externă după ureche și riscă să excludă România din UE. „Este deja...
Într-o postare pe Facebook, președintele Senatului critică decizia României, dar și caracterul duplicitare al Uniunii Europene față de țara noastră. „Ieri, 11 mai, cele 28 de state membre nu...
Ministerul de Externe al Autorității Palestiniene a transmis într-un comunicat că poziția adoptată d ecele trei state reprezintă o încălcare a dreptului internaţional. „Poziţia celor trei state intră în contradicţie...