Voiculescu, primul beneficiar al Alianţei PNL-PC
După ce PSD-iştii şi-au cerut înapoi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, liderul din umbră al PC şi-a adjudecat-o pe cea a liberalilor, dispuşi să-l "sacrifice" pe Teodor Meleşcanu. După o...
Dan Voiculescu, născut pe 25 septembrie 1946, în București, România, este un economist și politician român, fost om de afaceri, președinte fondator al Partidului Umanist Român, devenit ulterior Partidul Conservator (care a fost absorbit ulterior de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților) și devenit între timp Partidul Puterii Umaniste (social-liberal).
După ce PSD-iştii şi-au cerut înapoi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, liderul din umbră al PC şi-a adjudecat-o pe cea a liberalilor, dispuşi să-l "sacrifice" pe Teodor Meleşcanu. După o...
Prezidenţiabilii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, sunt atenţi cu modul în care cheltuiesc banii de la Parlament, probabil în încercarea de a evita acuzaţii de genul risipei...
Liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, va fi judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti pentru o "afacere" prin care ar fi prejudiciat Ministerul Agriculturii cu aproape 60,5 milioane de euro. Aşa arată...
Preşedintele fondator al PC a fost trimis astăzi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în legătură cu privatizarea frauduloasă a ICA. Dan Voiculescu este acuzat de "folosire de către o...
DOSARUL "LOTERIA 2". Procurorii anticorupţie au început, ieri, să le prezinte materialul de urmărire penală învinuiţilor din dosarul "Loteria 2", acesta fiind ultimul pas înainte de a-l trimite în instanţă....
ACUZAŢII. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală împotriva omului de afaceri Dan Voiculescu. Ei îl acuză că, în perioada în care era preşedinte al Partidului Umanist Român, s-ar...
Grivco, firma lui "Felix", castiga zeci de milioane de euro din energia ieftina luata de la Rovinari, ca intermediar intre stat si stat. Dan Voiculescu a invartit pe degete tranzactiile...
Grivco, firma presedintelui Partidului Conservator, a cumparat energie ieftina, in valoare de peste 50 de milioane de dolari. Dan Voiculescu a invartit pe degete tranzactiile cu energie electrica ieftina in...