Despre aventurile turnătoristice ale lui Dan Voiculescu au ştiut trei preşedinţi ai României: Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu.
Cel dintâi, în stilul kaghebist caracteristic, s-a folosit cu cinism de ambiţul "umanistului" de la comerţ exterior (ce plăcere pe omul ăsta să înşface etichete onorabile!) Cel de-al doilea, Emil Constantinescu, a permis secretizarea dosarului său de turnător. (Aşa se explică prezenţa ritualică a lui Constantinescu la televiziunile lui Felix: o fi fost el turnător, dar uite că ştie să răsplătească serviciile!) Aşadar, doi preşedinţi ai României au tăcut. Al treilea a refuzat complicitatea. E unul din motivele pentru care a devenit ţinta atacurilor cotidiene din partea celor care au ceva de pierdut prin curăţarea societăţii româneşti. Nu putea lipsi de pe listă şi un fost premier. Pentru Adrian Năstase, lucrurile sunt transparente: de vină e Antena 3! Ce are a face Antena 3, sculă de tâmpit românii, înfiinţată în anii ’90, cu turnătoriile de dinainte de 1989 ale lui Voiculescu?! Nu are, dar e bine să mai semănăm puţină confuzie.
Că din mintea unui denunţător nu se putea naşte decât un post de televiziune cu profilul Antenelor, e plauzibil. Dar, până una-alta, nu Gâdea, nu Badea, nu Grecu, nu Vrânceanu (simple slugi angajate de un turnător, să nu uităm asta) au primit verdictul definitiv şi irevocabil. Nu, ei sunt "temporari şi revocabili". Să nui supraevaluăm. Decizia infamantă i-a fost aplicată lui Voiculescu. După ce a tergiversat procesele cu anii, dând peste cap o lege şi o instituţie, iată că a sosit vremea ca Felix să-i atragă în mocirlă, definitiv şi irevocabil, şi pe alţi iubitori de "onoare". Cel dintâi, şi cel intrat mai adânc în mlaştina acestei respingătoare afaceri e Crin Antonescu. Obsedat de funcţia prezidenţială, s-a înhămat de bună voie la alianţa cu definitivul şi irevocabilul. Că Antonescu e un politician de duzină o dovedeşte faptul că nu avea nevoie să-şi pună capul în jug. Prin simpla lui prezenţă la televizor, Antonescu le cânta în strună. Dar liberalul roşu voia să-şi asigure serviciile complete ale anteniştilor. Hămesit şi iresponsabil, el n-a ezitat să dea un întreg partid, cu sutele de ani de puşcărie cu tot, pe mâna turnătorului Felix. Lucrul a fost posibil deoarece laşitatea i-a paralizat pe liberali. Oameni care mai ieri se luptau cu ghearele şi cu dinţii să treacă prin parlament legi anticomunism şi antisecuritate, care jurau pe lustraţie ca pe sfintele moaşte, tac înspăimântaţi, nu care cumva să-i ia la ochi dictatorul care trimite semnale tot mai limpezi că nici măcar Patriciu nu va scăpa de răzbunarea lui. Ascunşi prin băncile parlamentului, liberalii visează lacom la presupusele onoruri ce-i aşteaptă după alegeri. Tel maître, tels valets!
La 7 martie 2007, întrebat dacă-şi va da, asemeni Monei Muscă, demisia din parlament, în caz că va primi o decizie definitivă de colaborare cu Securitatea, Felix spunea cu emfază: "Definitiv, da!" Evident că nu mă aştept ca individul să iasă din viaţa publică. Odioşenia lui Voiculescu e, în acest moment, produsul derivat al spaimei hoţului prins cu degetele în menghină. De când se ştie, a vrut onorabilitate. N-a avut-o nici înainte, când securiştii l-au folosit pe post de turnător, n-o are nici acum, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a tăiat ultima speranţă că-şi va curăţa obrazul de ruşinosul stigmat. Banii n-au putut face nimic, după cum nu vor putea face nimic nici ameninţările cu tribunalului proferate de împricinat. Mă întreb, însă, ce origini are odioşenia celor care-l apără prin manipulări de genul: "Pe cine interesează în România biografia lui Voiculescu?" Sau a adepţilor strategiei minimalizării: "Ştiam cu toţii că Voiculescu a fost turnător!" Poate ştiau ei. Dar dacă ştiau, de ce au continuat să-l cultive? Varianta celor aflaţi pe statul de plată al familiei Voiculescu nici nu mai trebuie menţionată. La Antene, lucrurile sunt clare: "Dom’le, ne-am plictisit de chestiile astea, sunt vechi!" Aşa e. Sunt vechi şi respingătoare.
Ne puteți urmări și pe Google News
Atitudinea publică faţă de Voiculescu spune totul despre decăderea iremediabilă a societăţii româneşti. Voiculescu nu e o băbuţă oarecare, vreo mătuşică inofensivă care-a păcătuit cândva cu ofiţerul de Securitate. Între altele, Voiculescu are o importantă funcţie publică. Dacă tăcem, înseamnă că acceptăm să fim la cheremul unui individ pe care mulţi îl credem capabil de orice mârşăvie. În al doilea rând, Felix are contracte de milioane cu statul. Cum să nu mă intereseze aşa ceva?! Cine e indiferent sau mimează indiferenţa, ori e decerebrat, ori are ceva de ascuns, ori e ticălos. Şi, din păcate, am avut - în locul reacţiilor scârbite - pe ecranele televizoarelor, încă din prima zi a deciziei Înaltei Curţi, o revărsare de simpatie. O nouă dovadă că felicşii, ridzii, păsaţii şi năstaşii n-ar fi posibili dacă n-ar fi apăraţi de gărzile pretoriene prezente la datorie douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. "Cazul Felix" nu reprezintă doar radiografia unui destin corupt. El e şi un test pe care societatea românească îl are de trecut. Nu-mi fac iluzii: nu-l va trece, aşa cum nu-l mai trece, în clipa de faţă, absolut niciun partid politic din cele înscrise în confruntarea acerbă pentru ciolan. Tot ce ne rămâne e satisfacţia searbădă că, din când în când, câte un ticălos e pocnit peste bot. Pentru că aşa e în România: până şi veştile bune sunt jalnice.
Recomandările noastre
