Antonescu, împins să se lepede de Voiculescu

Antonescu, împins să se lepede de Voiculescu

Liberalii care contestă alianţa cu PC vor ca PNL să se detaşeze de fondatorul Antenelor, dovedit colaborator al Securităţii.

Verdictul de colaborare cu Securitatea primit ieri de Dan Voiculescu a reaprins spiritele în PNL. La mai bine de două luni de când liberalii au încheiat un parteneriat politic cu PC, partidul fondat de Voiculescu, contestatarii alianţei îi cer liderului Crin Antonescu să se dezică de noul său colaborator. Argumentul, invocat de deputatul PNL Adriana Săftoiu, este "precedentul Mona Muscă".

Săftoiu: să-i aplicăm aceeaşi măsură şi lui Voiculescu

"Aş aminti atitudinea foarte tranşantă a domnului Antonescu din 2006 în cazul Monei Muscă. Spunea atunci că nu e nevoie de verdictul unei instanţe, că sunt suficiente un angajament şi un nume conspirativ ca nume de cod, ca doamna Mona Muscă să plece din PNL. Spunea atunci domnul Crin Antonescu că în PNL nu e loc şi de trădători, şi de trădaţi", a spus Adriana Săftoiu, pentru EVZ, cerând PNL o poziţionare tranşantă în cazul Voiculescu, dar şi o "judecată" identică cu a Monei Muscă pentru fondatorul PC.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Dacă PNL explică o atitudine prin faptul că trecutul nu contează e bine să anunţe publicul că nu îl mai interesează trecutul nimănui şi că suntem toţi buni şi nou-născuţi. Dacă nu, atunci trebuie să aplicăm aceeaşi măsură indiferent că e vorba despre domnul Voiculescu sau despre oricine altcineva despre care la un moment dat, nu-i aşa, aflăm că a fost colaborator al Securităţii", a continuat deputatul PNL.

Fondatorul PC, sfătuit să renunţe la funcţii

Ludovic Orban, unul dintre cei care s-au opus vehement parteneriatului dintre PNL şi PC, are o poziţie şi mai hotărâtă.

"În mod normal, domnul Voiculescu ar trebui să se retragă din orice funcţie publică sau politică. Dacă vrea cu adevărat să nu afecteze PNL şi alianţa în general, trebuie să facă un pas înapoi", a susţinut Orban.

La rândul său, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, care în ianuarie s-a abţinut la votarea protocolului dintre PC şi PNL, consideră că liberalii ar trebui să aibă o discuţie serioasă în partid după decizia instanţei privind colaborarea lui Voiculescu cu Securitatea. "În PNL nu putem evita o discuţie pe această chestiune", a comentat, pentru EVZ, Vosganian. Întrebat dacă, în noul context, PNL ar trebui să-l mai susţină pe Voiculescu la funcţia de preşedinte al Senatului, aşa cum prevede protocolul Alianţei cu PC, liberalul a spus: "Ar trebui să-i întrebaţi pe cei care au votat dacă îşi menţin opţiunea".

Voicu: colaborarea lui Voiculescu nu are legătură cu PNL

Pe de altă parte, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu, purtător de cuvânt al partidului, crede că subiectul colaborării conservatorului cu Securitatea nu are nicio relevanţă.

"USL şi ACD sunt construcţii politice între partide, nu între partide şi persoane. Aş putea să-mi dau cu părerea despre o persoană dacă ar fi membru PNL. Este, până la urmă, o chestiune individuală, e o chestiune care are în continuare căi de acţiune în Justiţie - înţeleg că e vorba de Curtea Europeană a Drepturilor Omului -, dar e strict o problemă personală care nu are legătură cu partidele politice, cel puţin cu PNL nu are nicio legătură", a declarat Voicu.

Liderul PNL Crin Antonescu nu a avut o reacţie publică până la închiderea ediţiei. Liberalul a anunţat însă o conferinţă de presă pentru astăzi.

RIPOSTĂ

"Voiculescu ar trebui să se retragă din orice funcţie publică sau politică dacă vrea să nu afecteze PNL.“ LUDOVIC ORBAN deputat PNL

"În 2006, în cazul Mona Muscă, domnul Antonescu spunea că în PNL nu e loc şi pentru trădători, şi pentru trădaţi. (...) Să aplicăm aceeaşi măsură, indiferent că e vorba despre Voiculescu sau despre altcineva." ADRIANA SĂFTOIU deputat PNL

DUPĂ CINCI ANI

"Meciul" Dan Voiculescu - CNSAS se termină la egalitate

Mirela Corlăţan

Verdictul dat ieri de magistraţii Înaltei Curţi de Ca saţie şi Justiţie nu va avea nicio consecinţă asupra funcţiei de senator pe care o deţine Dan Voiculescu.

Legea, favorabilă colaboratorilor

Actuala lege privind deconspirarea, votată în 2008 de parlament, prevede că oricine poate sesiza Parchetul într-un astfel de caz pentru falsul comis în declaraţia de necolaborare cu Securitatea. În plus, procurorii se pot chiar autosesiza. Doar că, în practică, trimiterea în judecată şi, implicit, condamnarea nu se produc atâta vreme cât în declaraţia-tip pe care cei care ocupă o funcţie publică trebuie să o completeze există o formulare care lasă loc interpretării.

Astfel, demnitarii, în speţă Dan Voiculescu, declară dacă au colaborat sau nu cu Securitatea "în sensul legii". Or, acest lucru nu-l pot stabili decât instanţa, Curtea de Apel Bucureşti şi, eventual, Înalta Curte, după ce anterior Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) depune, în baza unei decizii a Colegiului, o notă de constatare. Cum declaraţia este anterioară verdictelor, cei vizaţi au declarat pe bună dreptate că nu au colaborat "în sensul legii".

Prevederea favorabilă colaboratorilor a fost preluată din prima lege de funcţionare a CNSAS, care a fost desfiinţată de Curtea Constituţională în ianuarie 2008, în urma unei sesizări de neconstituţionalitate depusă de avocatul lui Dan Voiculescu, deputatul Sergiu Andon. Nici după vechea, nici după noua lege nu a fost condamnat niciun demnitar care a fost colaborator al Securităţii, graţie rezoluţiei de neîncepere a urmării penale date de Parchet.

Singura consecinţă, de ordin moral

Singura consecinţă asupra celor care au făcut pactul cu Securitatea poate fi doar cea de ordin moral şi, eventual, politic. În cazul lui Dan Voiculescu se poate spune că prima consecinţă politică s-a produs în 2006, când s-a pus în discuţie numirea sa ca vicepremier în cadrul alianţei de guvernare între D.A. şi PUR (actualul PC). Desecretizarea chiar în acel moment de către Serviciul Român de Informaţii a documentelor incriminatoare (ce fuseseră clasificate în 2000) şi verdictul de poliţie politică dat de CNSAS i-a spulberat însă visul lui Voiculescu.