Bulgaria va introduce controale la granița cu România
Guvernul de la Sofia a declarat că controalele la frontieră vor fi aplicate la granița bulgaro-română timp de șase luni începând cu 1 ianuarie. Înainte de a se alătura oficial...
O declarație este o afirmare deschisă a convingerilor, opiniilor sau sentimentelor; un act oficial prin care se aduce la cunoștință o măsură luată; sau mărturia unui martor. În general, termenul se referă la ceea ce afirmă cineva cu un anumit prilej.
Guvernul de la Sofia a declarat că controalele la frontieră vor fi aplicate la granița bulgaro-română timp de șase luni începând cu 1 ianuarie. Înainte de a se alătura oficial...
În contextul negocierilor politice dintre principalele partide pro-europene din România, surse din cadrul USR au oferit noi detalii privind procesul de selecție a candidatului comun pentru alegerile prezidențiale și formarea...
După înfrângerea suferită în alegerile din 5 noiembrie, președintele Joe Biden și vicepreședinta Kamala Harris au oferit un mesaj de unitate și perseverență pentru membrii Partidului Democrat. În cadrul unei...
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat vehement pe rețelele sociale după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea de eliberare în dosarul „Gala Bute”. Într-o...
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și prim-vicepreședinte al PSD, a declarat vineri, 13 decembrie 2024, că, în opinia sa, niciunul dintre cei patru lideri ai partidelor din coaliția guvernamentală – PSD,...
Fostul mercenar Horaţiu Potra a făcut recent declarații importante în fața autorităților, în contextul anchetei ce vizează implicarea sa într-o întâlnire misterioasă alături de Călin Georgescu și alte persoane. Potra...
Declarația Universală a Drepturilor Omului - 10 decembrie 1948. Documentul emblematic reprezintă apogeul unor inițiative care pornesc de la începuturile gândirii filosofice. Dacă epoca modernă cunoscuse escaladarea violențelor în război,...
Ramona Olaru are ceva curtenitori, mai ales că aceasta a declarat în mai multe rânduri că vrea să se mărite. Drept urmare și declarațiile de la fani sunt care mai...
Anularea primelor rezultate ale alegerilor prezidențiale din România a stârnit reacții puternice atât în țară, cât și pe plan internațional. Oficialii ruși consideră această decizie a Curții Constituționale drept o...
Fostul președinte Traian Băsescu, un susținător declarat al Elenei Lasconi, a reacționat la hotărârea Curții Constituționale (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale. Politicialul se întreabă cât va dura situația de...
Călin Georgescu s-a poziționat pe primul loc în primul tur al alegerilor. De asemenea, acesta a obținut un scor la fel de mare inclusiv la renumărare. În acest weekend, românii...
Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, a declarat într-un interviu la Antena 3 CNN că alegerile prezidențiale ar putea fi reluate după turul al doilea, din cauza unui vid...
Declarațiile lui Luis Lazarus despre Călin Georgescu adaugă o nouă perspectivă campaniei prezidențiale, arătând tensiunile dintre aceștia și evidențiind diferențele de viziune și comportament. Luis Lazarus critică comportamentul excentric al...
Mihai Trăistariu a făcut dezvăluiri de culise despre starea de sănătate a regretatului Gabriel Cotabiță. Cântărețul spune că, „în primăvară, a venit salvarea și l-a luat”. Gabriel Cotabiță, încă în...
Unchiul Oanei Lasconi, fiica președintei USR, aruncă acuzații grave la adresa candidatei. Ovidiu Florea își arată regretul că a votat cu USR până acum și spune că prezidențiabila USR nu-și...
Nicolae Ciucă spune că viitorul economic al țării ar arăta bine cu PNL la guvernare, pentru că pe timpul guvernării liberalilor, România a reușit să câștige încrederea investitorilor străini și...
Despre investiția într-un apartament la Cluj, un dezvoltator imobiliar declară că: „E atractivitatea prostului (...) Cluj-Napoca este cel mai scump oraș din România la imobiliare pentru că există cerere, în...
Meciul dintre România și Kosovo, din Liga Națiunilor, a agitat apele inclusiv la nivel politic. Astăzi, Albin Kurti, prim-ministrul din Kosovo, a organizat o întâlnire cu jucătorii și staff-ul naționalei,...
Meciul României cu Kosovo, din Liga Națiunilor, a stârnit multe reacții, unele chiar pasionale. Culmea e că cele mai vehemente dintre ele au fost din afara sferei fotbalului. Dovadă stau...
Frauda cu ursul, cea mai nouă escrocherie în asigurări. Patru persoane sunt acuzate de fraudă la asigurări după ce s-au îmbrăcat în costume de urși pentru a deteriora mașini. Patru...