azuga

Fostul ministru Cristian David, cercetat sub control judiciar

Fostul ministru Cristian David, cercetat sub control judiciar

Dacă hotărârea instanţei va rămâne definitivă, Cristian David are impuse mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a se prezenta periodic la Poliţia oraşului Azuga. Cristian David s-a aflat...

PERSONAJUL SĂPTĂMANII. Ioan Niculae. Un miliardar, fost securist, băgat la pârnaie de „țara lui tâmpită”

PERSONAJUL SĂPTĂMANII. Ioan Niculae. Un miliardar, fost securist, băgat la pârnaie de „țara lui tâmpită”

În 2011, într-un interviu acordat Evenimentului zilei, miliardarul Ioan Niculae mărturisea nonșalant că trăiește într-o „țară tâmpită”. O țară în care a fost mereu un privilegiat. Dintr-un simplu țăran din...

Unde putem schia de Sărbători. Topul celor mai mari pârtii din România

Unde putem schia de Sărbători. Topul celor mai mari pârtii din România

Noi pârtii de schi și-au făcut loc pe harta României în ultimii ani și o mare parte din ele au fost modernizate cu bani de la stat sau de la...

Deputatul Mircea Roșca a ajuns la sediul DNA Ploiești

Deputatul Mircea Roșca a ajuns la sediul DNA Ploiești

''Cred în procedură, de aceea am cerut ridicarea imunității. E o procedură corectă, nu e nimic nou, mâine se va judeca și se va face dreptate'', a spus Mircea Roșca....

VIEȚI SALVATE. Locurile de pe Valea Prahovei în care N-A MAI MURIT NIMENI în accidente rutiere. Pe DN1 trec 800 de mașini pe oră!

VIEȚI SALVATE. Locurile de pe Valea Prahovei în care N-A MAI MURIT NIMENI în accidente rutiere. Pe DN1 trec 800 de mașini pe oră!

În urma solicitării pe care Guvernul României a avut-o în vara anului trecut de asigurare a fluenţei traficului rutier şi a creşterii siguranţei rutiere pe DN1, tronsonul Comarnic - Buşteni...

Scene ireale la Azuga. Oamenii au fost evacuaţi din cauza unei detonări eşuate

Scene ireale la Azuga. Oamenii au fost evacuaţi din cauza unei detonări eşuate

Potrivit ştirileprotv.ro, autorităţile i-au evacuat pe cei care locuiau în apropierea turnului, iar apoi a urmat un spectacol inedit. După repetate încercări de a demola clădirea, oamenii s-au panicat, iar, pe...