Elena Udrea a încercat să explice aseară, la emisiunea "2+1" (B1), votul dat "în necunoştinţă de cauză" pentru reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor de sub 2.000 de lei.
Ministrul dezvoltării şi turismului a spus, înduioşător, cum au dat zor miniştrii, de exemplu Domnia Sa, să participe la şedinţa din parlament, deşi erau atât de ocupaţi cu treburile ţării, la care s-au şi întors imediat după vot, având sentimentul datoriei împlinite. "Eu am intrat direct la şedinţa de plen şi am votat aşa cum am văzut că votau şi colegii mei", a mai spus Elena Udrea. Deputaţii PDL descoperă acum că orice altă explicaţie, în afară de onestul "Am fost nişte dobitoci", e ridicolă. Iar cartoful fierbinte e la Traian Băsescu. Numai Toader să nu fii!