Noutatea anului 2007, sutana izotermica ii face sa viseze pe preotii catolici care vor sa tina pasul cu ultimele tendinte ale modei liturgice.

La un pret de 300 de euro, aceasta este ideala pentru slujbele in aer liber pe vreme rece sau ploioasa sau intr-o biserica insuficient incalzita, relateaza AFP, intr-un reportaj dedicat celei de-a opta editii a Sacroexpo, targ de haine preotesti si obiecte bisericesti, care se desfasoara la Kielce, in Polonia.

„Este scumpa, dar o cumperi pentru toata viata”, da asigurari Bogumila Niewiadomska, reprezentanta firmei producatoare. Sacroexpo este unul dintre cele mai importante saloane de accesorii religioase catolice din Europa.

De luni pana miercuri, peste 250 de expozanti si-au oferit produsele pentru mii de preoti, calugari si calugarite din circa 20 de tari, veniti sa-si reinnoiasca garderoba sau sa pregateasca viitoarele renovari ale bisericilor lor.

„Exista o moda si in vesmintele si accesoriile liturgice”, explica parintele Ryszard Rozycki, examinand noile fete de masa pentru altar cu motive concepute pe calculator. „Trebuie sa ne adaptam noutatilor”, a mai spus el.

Parintele Rozycki este un obisnuit al Sacroexpo. In acest an, el a venit sa vada preturile pentru ca doreste sa cumpere banci noi pentru biserica sa din Kartuzy, dar si pentru a-si comanda o sutana noua.

Clopote cu MP3

Potire, siraguri de matanii de toate culorile, crucifixe din lemn sculptat manual, orgi de fabricatie germana, sisteme de acoperis – toate erau disponibile la Kielce.

„Totul ne intereseaza, dar trebuie mai intai sa ne consultam cu ceilalti responsabili ai parohiei inainte de a cumpara ceva”, explica parintele Waldemar.

Pentru 8.000 de euro, noua biserica a parintelui Waldemar ar putea, de exemplu, sa se doteze cu un clopot electronic pentru biserica cu peste 1.500 de melodii in format MP3, inregistrate de doi clopotari profesionisti, unul olandez, iar celalalt american. „Este chiar de 10 ori mai ieftin decat clopotele uriase”, afirma Filip Horvat, de la compania croata Horvat Elektronika.

Horvat considera Polonia drept una dintre cele mai promitatoare piete pentru produsul sau. „In Croatia, suntem patru milioane si avem 3.000 de biserici. Aici, in Polonia, ei sunt aproape 40 de milioane de credinciosi si exista mii si mii de biserici”, spune el.

OPORTUNITATI DE AFACERI

Vinul dulce mult aduce

De la o asemenea manifestare nu putea lipsi vinul pentru impartasanie. Viticultori din diverse regiuni ale tarii, dar si din strainatate au venit la targul Sacroexpo de la Kielce pentru a-si vinde vinurile.

Spre exemplu, Werner Auer a venit tocmai din Austria, urmand sfatul preotului din parohia sa, care este de origine poloneza si foloseste in mod regulat vinurile lui Auer la slujbe.

„Am doua sortimente de vin care ar putea sa intereseze, deoarece am impresia ca oamenii de aici prefera ca vinul de impartasanie sa fie un pic dulceag”, spune Auer, originar din Jois, in estul Austriei.

El a incercat sa convinga preotii sa-i comande vinul, insa ambitiile sale sunt mai mari. Astfel, viticultorul austriac spera ca, prin intermediul Bisericii, sa-i cucereasca pe enorasi si sa patrunda cu sortimentele sale pe „piata laica” a vinului din Polonia.