SURSE. Șefului ISU, Ion Burlui, i s-a cerut demisia după intervenția rușionasă din Munții Apuseni. Burlui: Eu nu îmi imput nimic

SURSE. Șefului ISU, Ion Burlui, i s-a cerut demisia după intervenția rușionasă din Munții Apuseni. Burlui: Eu nu îmi imput nimic

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Ion Burlui, și-a dat demisa, după operațiunea rușinoasă de salvare a celor aflați în avionul prăbușit în munții Apuseni. Potrivit surselor EVZ, acesta nu ar fi vrut să își dea demisia, pe motiv că el consideră că nu are nicio vină, însă ministrul Internelor, Radu Stroe, i-ar fi cerut să facă acest gest.

În timp ce era nelipsit de la paradele organizate de MAI și ISU în ultimele luni, Ioan Burlui nu a mai fost așa vizibil în ultimele zile- când ISU era instituția care trebuia să se ocupe de salvarea celor aflați în avionul pilotat de Adrian Iovan. Potrivit surselor EVZ, după ce premierul Victor Ponta a anunțat că a cerut demisia secretarului de stat Cătălin Chiper, i s-ar fi pus în vedere și șefului ISU să își dea demisia -după intervenția rușionasă din munții Apuseni. Pe de alt parte, Burlui a precizat, pentru Agerpres, că nu îşi impută nicio vină în cazul accidentului aviatic din Cluj, dar că îl "doare sufletul" că incidentul s-a soldat cu victime şi că nu aşteaptă ca cineva să-i ceară demisia pentru că şi-o poate depune singur.

"Sunt în măsură să adopt cu demnitate orice măsură. Nu aştept să mi-o ceară cineva (n.r. - demisia) pentru că sunt în măsură să o depun singur. Eu nu îmi imput nimic. Noi nu putem decât să vorbim de lege, nu pe lângă lege. Mă refer la Legea 741/2008 referitoare la modul în care se manageriază accidentele aviatice civile. Important este (n.r. - după acest incident) să fie luată o măsură în favoarea oamenilor aflaţi în situaţii de urgenţă. Pe mine mă doare sufletul că sunt victime aşa cum a fost şi cazul cu acei şase oameni căzuţi cu maşina în canalul Dunăre - Marea Neagră, aşa cum a fost şi cu colegul nostru de la Feteşti", a declarat Burlui. Premierul Victor Ponta a recunoscut, în această dimineață, că nu s-a acționat cum trebuie în cazul accidentului aviatic. „Consider că aceste reposnabilitati trebuie asumate ca un semnal foarte clar că există o responsabilitate şi o funcţionare necorespunzătoare. Indiferent de motive obiective, erori umane, vremea nefavorabilă, consider totuşi în baza raportului că intervenţia de luni a fost un eşec. Nu ştiu dacă cele două vieţi puteau fi salvate. Potrivit surselor EVZ, mulți pompieri, dar și alți angajați de la ISU, s-au plâns, în ultima perioadă, de deciziile și activitatea lui Burlui mai marilor de la Ministerul Afacerilor Interne. Surse guvernamentale au precizat, pentru EVZ, că lui Burlui i se reproșează faptul că, deși a vorbit la telefon cu dr Radu Zamfir, la ora 16.06, după ce a primit un SMS de la Raed Arafat, care l-a înștințat despre accident,- nu a acționat cum trebuie, negestionând cum ar fi trebuit acțiunea de salvare.

Ne puteți urmări și pe Google News