"Suporterii sunt imbecili"

"Suporterii sunt imbecili"

FC Braşov a trecut sâmbătă de Pandurii Târgu-Jiu, scor 2-1, dar Răzvan Lucescu, antrenorul "stegarilor", nu s-a bucurat prea mult de victorie.

Tehnicianul bra- şovenilor a sărit la gâtul autorităţilor locale, pe care le acuză că nu se implică în sprijinirea formaţ iei, dar şi la adresa suporterilor, pe care-i acuză că huiduie echipa la comandă.   „Nu am foarte multe de spus despre meci, pentru că a fost efectiv un spectacol făcut de noi, şi putea fi chiar şi 5-1. Şi nu jignesc pe nimeni când spun asta. Durerea mea, din păcate, este alta. Cred că această echipă merita să aibă un oraş întreg alături de ea, şi nu doar unul, doi sau trei oameni. Această echipă vine după o perioadă de mediocritate în Liga a doua, dar se pare că nu toată lumea ştie să aprecieze acest lucru. Se pare că alţii nu suportă acest lucru, şi îmi pare rău că s-a întâmplat aşa. Sunt extrem de dezamăgit, nu am spus asta niciodată, dar acum nu mai pot. O echipă trebuie sprijinită chiar dacă ia gol. Nu consider normal să fie huiduită dacă ia gol repede. Poate exagerez eu şi poate e vorba doar de nişte imbecili plătiţi de unii care au lucrat cândva la FC Braşov, au fost daţi afară, iar acum nu suportă că lucrurile merg bine şi vor să destabilizeze. Din punctul meu de vedere, astăzi, Braşovul a primit o palmă de la această echipă. Chiar mă aşteptam să fim sprijiniţi, şi jucătorii să nu fie înjuraţi şi huiduiţi primele 15 minute. Ar fi trebuit să fiu bucuros de victorie, dar sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat la acest meci“, a răbufnit Lucescu junior. „Sburlea e un copil teribil“ Golul victoriei braşovenilor a fost reuşit de atacantul Sabrin Sburlea, un jucător de 19 ani, despre care se spune că este monitorizat de Ajax Amsterdam.

„Sburlea este un puşti teribil al fotbalului românesc şi aştept să crească de la meci la meci. Le spun mereu jucătorilor în vestiar că trebuie să joace mereu în aşa fel încât toată lumea să ştie că terenul de la Braşov e un teren insuportabil, de unde nu poţi lua puncte“, a mai declarat Răzvan Lucescu.

LIGA I FC BRAŞOV - PANDURII . . 2-1 Marcatori: Ilyeş (36), Sburlea (66) / Al. Păcurar (4)

FC BRAŞOV: Stelea 5 - R. Duarte 5, N. Constantin 5, Oros 5, Ezequias 4 - M. Roman 6, Ilyeş 6, Măldărăşanu 5 (29, Adriano 5), C. Munteanu 6 - Zaharia 5 (46, Sburlea 7), Hadnagy 5 (69, Surdu 5). Antrenor: Răzvan Lucescu

PANDURII: Mingote 5 - Popete 5, A. Rus 4, Chibulcutean 4, Ad. Rusu 4 (46, Cardoso 5) - Nalaţi 4 (57, Murgan 4), Fl. Stângă 5, Al. Păcurar 6, I. Iordache 5 - Tilincă 5 (66, Vasilache 5), Al. Piţurcă 4. Antrenor: Eugen Neagoe

Stadion: „Tinerertului“ - Braşov Spectatori: 4.000 Arbitri: L. Danşa 6 - D. Demetrescu 6, A. Ghinghiuleac 6