În urmă cu 71 de ani, la sfârşitul lunii februarie, Maria Tănase, pe atunci în vârstă de 24 de ani, debuta la Radio.

Pentru istoria muzicii româneşti şi pentru cea a Societăţii Române de Radiodifuziune, debutul Mariei Tănase este un moment memorabil. Chiar dacă mai multe biografii ale artistei susţin că prima ei înregistrare radio a avut loc în anul 1938 şi nu în 1937, Societatea Română de Radiodifuziune notează în arhiva ei: „20 februarie 1937 - se lansează, la radio, Maria Tănase, neîntrecuta reprezentantă a cântecului popular românesc“.

Această înregistrare istorică a avut loc între două evenimente importante pentru cariera internaţională a inegalabilei cântăreţe: cele doua expoziţii mondiale, de la Paris şi de la New York.

Edith Piaf a României

Maria Tănase, născută în mahalaua Caramdiarilor din Bucureşti dintr-un tată doljean şi o mamă sibiană, a fost mult mai mult decât „reprezentanta cântecului popular romanesc“. Ea a reprezentat „întreaga românime“, după cum spunea celebrul sculptor şi marele admirator al cântăreţei, Constantin Brancuşi. Descrierea lui Brancuşi nu este o exagerare, însăşi cântăreaţa povestea în anul 1939 că are un repertoriu de 400 de cântece, pe care le culesese personal din mai toate zonele ţării.

„Unii din Moldova, declaraseră că aş fi din partea locului, dupa ce m-au auzit cântând ca pe la ei. Alţii s-au chiar jurat că au copilărit cu mine în Hârlău. La fel am păţit-o şi în Ardeal sau prin Banat“, spusese Maria Tănase. Solista, deseori comparată cu celebrele Edith Piaf sau Amalia Rodriguez (legenda muzicii portugheze, fado), a fost într-adevar o pasionată folcloristă.

„Am ascultat lăutari bătrâni din mahalale, în sate izolate rapsozi populari inegalabili, am poposit prin târguri, pe la şezători şi de peste tot am cules câte ceva“, povestea Maria Tănase, cu ocazia Expoziţiei Mondiale de la New York, din 1939, unde a fost invitată să reprezinte România.

Aplaudată de Andre Gide şi de Yahudi Menuhin Lansarea Mariei Tănase la Radio este încadrată de două evenimente de talie internationala, la care cântăreaţa a sărbătorit momente de glorie: în 1937, Maria Tănase a cântat la Expoziţia Mondială de la Paris pentru publicul care vizita pavilionul românesc, iar în 1939 Tănase cânta în faţa unui public dintre cele mai selecte la Expoziţia Mondială de la New York. Alături de George Enescu şi de Constantin Brâncuşi, în public se mai aflau şi fostul preşedinte american Hoover, scriitorul francez André Gide, viloniştii Yehudi Menuhin şi Jascha Heifetz. Între cele două „ieşiri“ internaţionale ale Mariei Tănase se plasează istorica înregistrare radio, realizată la Bucureşti.

Debutul radiofonic al „pasării măiestre“, cum o alintase pe cântăreaţă istoricul Nicolae Iorga, de pe 20 februarie, la Radiodifuziunea Română, a fost marcat de un program de piese folclorice, din care au făcut parte piese precum „M-am jurat de mii de ori“, „Ce-i mai dulce ca alviţa“, „Cine iubeşte şi lasă“, „Geaba mă mai duc acasă“, „Marie şi Mărioară“, „Când o fi la moartea mea“.

Regina nevoiaşilor Până la moartea ei, în 1963, la numai 49 de ani, Maria Tănase rămâne „ghinda salbatică, cazută pe lângă vatra poporului“, după cum o numise George Enescu. Tănase „ridicată“ din popor, rămâne fidelă acestuia. Din respect pentru tradiţiile românilor, ea nu apare niciodată îmbrăcată în costum popular în vreunul dintre numeroasele restaurante în care era invitată să cânte. Veşmintele populare le purta numai pe scenele teatrelor sau ale caselor de cultură.

De asemena, Maria Tanase rămâne o „prietenă“ a nevoiaşilor.Poveştile despre generozitatea ei sunt celebre. Se spune că o dată i-a dăruit gajul primit la un spectacol unui birjar care a dus-o acasă şi care i se plânsese că are o familie numeroasa. Sau că le-a donat o masă unor soldaţi pe care i-a văzut în Gara de Nord, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, imbracaţi prost şi flămanzi, deşi acest lucru a lăsat-o fără bani. Tot în timpul războiului, Maria Tănase cânta prin spitale pentru răniţi.

Generozitatea şi talentul nu au scutit-o pe Maria Tănase de asprimea regimurilor legionare şi, mai târziu, comuniste din România. Legionarii au acuzat-o că „falsifica folcorul“ şi au interzis-o pentru o perioadă. Motivul real era prietenia cantăreţei cu evrei urmăriţi de regim în acea perioadă. Dupa război, Maria Tănase a fost urmărită de securitatea comunistă, care o considera un "element ce manifestă duşmanie faţă de regimul nostru". Fiindcă era „idolul maselor“, securitatea a lăsat-o în cele din urma în pace. Între anii 1955 şi 1957, i se acorda chiar şi „Ordinul Muncii“, „Premiul de Stat“ sau titlul de „Artistă Emerită“.

Muzica e “Sufletul României“

„Privighetoarea din Carpaţi“ nu este una dintre cele mai importante personalităţi ale secolului douăzeci pentru talentul său versatil (ea a jucat în piese de teatru şi în filme precum „Ciulinii Bărăganului“) sau datorită caracterului şi biografiei sale impresionante, ci mai ales pentru muzica ei. Cu trei ani în urmă, când pe piaţa europeană au apărut operele ei în trei volume discografice, presa franceză scria: „Maria Tănase nu e cu nimic în urma unei Edith Piaf sau a unei Amalia Rodriguez, pentru că şi ea, precum şi aceşti monştri sacri, a fost vocea unui popor. De la debutul său din 1935 (n.r. în stagiunea 1934/35, Tănase a debutat pe scena Teatrului de Vară „Carabuş“, condus de marele actor Constantin Tănase) până la dispariţia sa, în 1963, ea a simbolizat sufletul României“.