SUFLETUL CASEI: Şemineu modern în apartament

SUFLETUL CASEI: Şemineu modern în apartament

Vă răspunde Oana Nasta, arhitect.

Delia M., Bucureşti: Reamenajez modern livingul (rezultat din unirea sufrageriei cu un dormitor alăturat) dintr-un apartament de bloc. Voi mobila modern, după gustul meu, şi aş vrea şi un şemineu, unul cât mai modern. Îmi puteţi da o sugestie? Prezenţa punctului de foc într-un ansamblu de zi este binefăcătoare. El atrage şi destinde orice atmosferă. Poate fi punctul principal într-o compoziţie, chiar dacă poziţia lui nu este centrală. Orientarea restului obiectelor se face automat în funcţie de el. Poate fi un şemineu cu combustibil alternativ, gaz sau lemn. Desigur, îl recomand pe cel cu lemne. Prefer materialele na turale şi realitatea imaginii create, în consecinţă. În imagine este un exemplu de noutate în materie de design, reprezentată prin forma şemineului, dar coşul şi focul arată exact sinceritatea materialelor folosite. Compunerea culorilor este discretă şi decentă. Nuanţa canapelei se completează cu materialul zonei de pardoseală şi metalul şemineului. Însăşi culoarea focului îşi găseşte compunere cu obiectele de decoraţiune, chiar şi cu pernuţa decorativă portocaliu închis de pe canapeaua gri. Corpurile de iluminat sunt discrete, iar forma lor sferică şi agăţarea lor de tavan creează dinamismul acestui living.

Ne puteți urmări și pe Google News