Sergiu Marian, subprefectul judeţului Vaslui, se va prezenta mâine în faţa procurorilor de la biroul teritorial DNA Iaşi pentru a i se citi materialul de urmărire penală întocmit pe numele său.
- Sergiu Marian este acuzat că ar fi încercat, în anul 2007, să împroprietărească un cetăţean american de origine română cu 44 de hectare de pământ pe raza oraşului, deşi avea drept de posesie pe raza comunei Micleşti.
Potrivit anchetatorilor, Sergiu Marian, împreună cu Gabriela Luca, funcţionară în prefectură, au redactat două documente cu acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi serie, însă cu un conţinut diferit, şi i le-au dat să le semneze prefectului Ciprian Iftimoaei, proaspăt ales în funcţie. Scandalul a ieşit la iveală când s-a des coperit că prefectul semnase actele respective, deşi nu fusese învestit oficial în funcţie.
„Nu a fost decât o greşeală, care nici măcar nu a produs efecte juridice. Acest lucru a dat ocazia unora de a mă compromite. Nu vreau să le dau numele, dar ei se ştiu foarte bine“, susţine Sergiu Marian.
Recomandările noastre