SUA şi Turcia vor coopera pentru a-l înlătura de la putere pe Bashar al-Assad
- Simona Mătieș
- 12 august 2012, 16:31
SUA şi Turcia iau în calcul impunerea unor zone de interdicţie aeriană şi alte măsuri, pentru a ajuta forţele rebele siriene, în condiţiile în care conflictul se adânceşte în această ţară, iar numărul victimelor este din ce în ce mai mare, a declarat, la Istanbul, secretarul de Stat american Hillary Clinton.
Şefa diplomaţiei americane a declarat, la finalul unei întrevederi cu ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, că Ankara şi Washingtonul trebuie să pună la punct detaliile planificării operaţionale pentru a-i ajuta pe rebelii sirieni care doresc înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad. "Serviciile noastre de informaţii, forţele noastre armate au responsabilităţi şi roluri foarte importante, de aceea depunem eforturi pentru a stabili un grup de lucru pentru a face exact acest lucru", a precizat Clinton.
Întrebată dacă în aceste discuţii sunt incluse şi opţiuni precum impunerea unor zone de interdicţie aeriană deasupra teritoriului unde rebelii sirieni susţin că deţin controlul, Clinton a afirmat că este o opţiune posibilă.
"Una este să vorbeşti despre tot felul de acţiuni posibile, însă nu poţi lua decizii motivate, fără a face o analiză intensă şi o planificare operaţională", a adăugat oficialul american.
Impunerea de către puterile străine a unor zone de interdicţie aeriană a fost crucială în ajutorul acordat rebelilor libieni pentru răsturnarea regimului Muammar Gaddafi anul trecut. Însă, până de curând, Statele Unite ale Americii şi aliaţii lor europeni şi-au exprimat reticenţa în legătură cu asumarea unui rol direct în conflictul sirian, care durează de peste 17 luni, soldat cu zeci de mii de victime civile.