Evenimentul Zilei > Actualitate > Studenţii vor forma un „25%” uman în semn de protest
Studenţii vor forma un „25%” uman în semn de protest

Studenţii vor forma un „25%” uman în semn de protest

Ca să-şi arate dezaprobarea cu privire la faptul că nu au putere de decizie în forurile universitare, studenţii vor manifesta în faţa Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, formând un „25%” uman.

Ca să protesteze că nu au putere de decizie în forurile universitare, aceştia cerând 25% reprezentativitate, tinerii prezenţi la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti la Galaţi au hotărât să manifesteze într-un mod inedit.

„Vom forma procentul de 25% din oameni şi vom fi legaţi la gură cu o banderolă neagră pentru a exprima modul în care actorii centrali tratează acest subiect de importanţă maximă. Vom ţine în mână o ţeapă pe care o vor ridica simultan timp de 25 de ori pentru a contura metaforic – junghiul în coastă, trasat mişcării studenţeşti din România”, au explicat studenţii de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

De la ora 10.00, cei 100 de tineri vor începe protestul. „ANOSR  a solicitat un răspuns oficial din partea MECTS cu privire la acestă problemă esenţială, acesta nu a fost primit nici până acum. Pe această cale solicităm Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului un răspuns oficial cu privire la propunerea de soluţionare înaintată”, au mai spus studenţii.