Studenţii la Drept fac practică la Senat

Studenţii la Drept fac practică la Senat

Studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, aflaţi în ultimul an de studiu, vor face practică la Senat, începând cu anul universitar 2011-2012.

Scopul este informatizarea întregii documentaţii legate de activitatea parlamentară din ultimele două decenii. Rolul studenţilor va fi să întocmească un amplu documentar legislativ, alcătuit din documente referitoare la candidaturi, adrese, stenograme, rapoarte ale comisiilor- aparţinând instituţiilor publice aflate sub control parlamentar. Experienţa şi atestatul, recompensele studenţilor La încheierea stagiului, studenţii vor primi atestate oficiale constând în diplome care să certifice calitatea de stagiar pe care au avut-o la Senatul României, participarea la proiect fiind echivalată de instituţia de învăţământ cu stagiul de practică din programele de studii şi număr de credite corespunzătoare, conform Cartei universitare.

Ne puteți urmări și pe Google News