Strategia lui Iohannis pentru câștigarea alegerilor prezidențiale, dezvăluită. Ce politician a făcut anunțul

Strategia lui Iohannis pentru câștigarea alegerilor prezidențiale, dezvăluită. Ce politician a făcut anunțul

Șeful de campanie al lui Klaus Iohannis, Dan Motreanu, a dezvăluit strategia președintelui pentru următoarele două săptămâni ,până când va avea loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Președintele Klaus Iohannis va continua să aplice aceeași strategie electorală și în cele două săptămâni până la turul doi de scrutin.

Anunțul a fost făcut de Dan Motreanu, șeful campaniei prezidențiale ale lui Klaus Iohannis, care a afirmat pe pagina sa de Facebook că președintele va continua întâlnirile cu românii, ei fiind cei cărora le cere votul și încrederea pentru a-i putea reprezenta mai departe.

„Klaus Iohannis a luptat să scape România de PSD și de guvernul Dăncilă. Au fost multe momente în care Viorica Dancilă a refuzat dialogul instituțional cu președintele, deși acesta era foarte necesar în funcționarea statului. A fost cazul desemnării comisarului european, al deblocării situației guvernamentale și rezolvării unor probleme reale și grave pentru această țară. Au fost nenumărate cazuri în care PSD ar fi trebuit să permită dezbateri politice și le-a refuzat. Abia acum, PSD cere dezbatere, că și cum nu ar fi cunoscute toate pozițiile politice exprimate de fiecare candidat în parte și în ce mod a servit interesul public. Este un tertip ieftin de campanie și ne dăm seama cu toții că nimic nou nu s-ar putea decanta dintr-o astfel de discuție. Altă ar fi fost, însă, situația dacă aveam un tur doi fără PSD. Acest partid nu are cultură dialogului și a făcut atât de mult rău României și democrației", a scris Dan Motreanu , pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta mai afirmă că liberalii preferă ca în timpul rămas până la al doilea tur de scrutin de pe 24 noiembrie președintele să se întâlnească cu cât mai mulți cetățeni, ei fiind cei care „care votează. România normală este și România în care ai ocazia să te întâlnești față în față cu cel pe care urmează să-l votezi. Din acest motiv vom avea în țară, în aproape toate zilele rămase din campania electorală pentru turul doi, întâlniri cu cetățenii și președintele Klaus Iohannis.

Vă așteptăm cu drag!", este mesajul transmis de Dan Motreanu alegătorilor.