Sting nu a reuşit "să-şi mişte" fanii din România

Sting nu a reuşit "să-şi mişte" fanii din România

Hiturile lui Sting au răsunat în Piaţa Constituţiei în concertul în care a cântat alături de o orchestră simfonică formată din 50 de instrumentişti. Fanii s-au ridicat de pe scaune doar la ultima melodie.

Sting a cântat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti în faţa a aproximativ 18.000 de fani. Artistul britanic nu s-a lăsat foarte mult timp aşteptat. A început al treilea concert din România la ora 20.15 şi a ales, ca piesă de deschidere, un hit al formaţiei în care şi-a început activitatea, The Police, "Every little thing she does is magic".

Întregul concert a fost un maraton de melodii cunoscute. Astfel, fiecare piesă a fost întâmpinată de oameni cu aplauze puternice şi ocazionale ţipete admirative.

Un concert echilibrat

Concertul a fost împărţit în două părţi delimitate de o pauză de 20 de minute anunţată de artist în limba română. Atât înainte de pauză, cât şi în a doua parte, când s-a lăsat întunericul în piaţă şi scena s-a luminat, Sting a îmbinat piese care au ajuns pe primele locuri în topuri cu melodii mai puţin mediatizate de pe albumele lansate în cariera lui solo începută în 1984.

Britanicul a cântat în cele două ore de concert 23 de piese, printre acestea numărându-se "Roxanne", "Englishman in New York", "Fields of gold", "Shape of my heart" sau "Every breath you take". <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/Q4zmAX6DFDA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

"Moon over bourbon street", piesa pentru care Sting a pregătit un intro ce aminteşte de filmele de groază din epoca de aur a Hollywood- ului, a fost prezentată de vedeta concertului drept "un cântec despre un vampir" şi întâmpinată de public cu un lung "wow". <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/sJrShxvJV6U" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Un public liniştit

Chiar dacă au aplaudat la sfârşitul fiecărei piese şi au cântat alături de Sting când acesta i-a îndemnat să completeze versurile melodiilor "Englishman in New York" şi "Message in a bottle", cei care au avut locuri rezervate pe scaunele din Piaţa Constituţiei nu s-au ridicat decât la sfârşitul concertului, pe piesa "Every breath you take".

Pentru bis, Sting a pregătit patru melodii, dar a ţinut publicul în suspans dispărând de două ori de pe scenă şi apărând mereu în aplauzele puternice ale oamenilor. Publicul a rămas în picioare pentru ultimele momente ale concertului şi a aplaudat multă vreme după încheierea acestuia în speranţa unei reveniri pe scenă a artistului. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/uuwmjTVuVkA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

ALEGERE

Pentru fostul solist al formaţiei "The Police", spectacolul din ţara noastră a fost primul din acest an al turneului "Symphonicity", pe care-l susţine în Europa

Sting a venit însoţit la Bucureşti de formaţia sa şi o orchestră impresionantă pentru care s-a adus, special din Olanda, o scenă care putea susţine 14 de tone de echipament. Alături de Dominic Miller la chitară, Rhani Krija, percuţie, Jo Lawry la voce, Ira Coleman la chitară bass şi Sarah Hicks, cea care a dirijat Orchestra Filarmonică din Sofia, artistul de 59 de ani a reinventat piesele sale atât de cunoscute publicului.

Spre deosebire de alţi artişti internaţionali, Sting a mizat numai pe muzica lui şi a ştiut că aceasta îi va face pe oameni să exclame "Ce bine sună!". Piesele lui, concepute pentru o formaţie, au căpătat un plus de eleganţă fiind "condimentate" cu solo-uri de vioară, fluier sau trompetă.

Vedeta spectacolului i-a dat şansa şi lui Jo Lawry, vocea feminină a formaţiei să arate publicului ce timbru frumos are. Ea a cântat în duet cu artistul a zecea piesă, "Whenever I say your name".

Până la sfârşitul concertului, Sting i-a prezentat şi le-a mulţumit de câteva ori artiştilor care îl însoţesc pe tot parcursul turneului "Simfonicity".

Apariţie solemnă

Sting a apărut pe scenă îmbrăcat cu un tricou gri, simplu şi o pereche de pantaloni. După pauză, s-a schimbat cu o cămaşă neagră. A cântat în mijlocul scenei, aşezat în faţa unui microfon fix. Pentru câteva melodii a apela tla un ajutor de efect, o muzicuţă.

Alte hituri au fost însoţite de chitara clasică la care au cântat şi el şi chitaristul Dominic Miller. În spatele lui Sting, membrii orchestrei , îmbrăcaţi toţi în negru, s-au ridicat de pe scaune numai pentru a se înclina în faţa publicului.

SYMPHONICITY

Un program încărcat

Spectacolul din Piaţa Constituţiei a fost primul din acest an al turneului "Symphonicity" în Europa. Turneul a început în vara anului trecut cu concertul din Vancouver. Au urmat spectacole în Statele Unite, Canada şi Europa. Înainte să ajungă la Bucureşti, artistul britanic a susţinut un concert la Apollo Theatre, în New York, pe 28 aprilie.

Cântăreţul are programate, pe siteul oficial, concerte până la sfârşitul lunii iulie. Programul lui este foarte încărcat, cu spectacole în fiecare zi sau la două zile.

Din România, Sting a plecat spre Sofia unde a susţinut un concert pe stadionul Georgi Asparuhov. Astăzi, are programat un spectacol în Belgrad, pentru ca apoi turneul să continue pe întregul continent. Turneul "Symphonicity" susţine al zecelea album al lui Sting, "Symphonicities", lansat pe 13 iulie 2010. 18.000 de persoane au putut auzi luni seară hiturile lui Sting printre care "Englishman in New York", "Desert Rose" sau "Message in a bottle"

Ne puteți urmări și pe Google News