„Roş-albaştrii” au fost învinşi ieri de FC Braşov şi au şanse minime la titlu. Trupa din Ghencea e la nouă puncte de liderul Dinamo.
Steaua traversează una dintre cele mai critice perioade din ultimii ani, după ce a pierdut ieri, la Braşov, şi pare ieşită din lupta pentru titlu. Duelul tactic dintre Marius Lăcătuş şi Răzvan Lucescu s-a concretizat într-o partidă lipsită de spectacol şi bazată mai mult pe angajament fizic. Unicul gol al partidei a fost înscris, în urma unei faze fixe, de fundaşul Octavian Abrudan (minutul 73).
Meciul s-a încheiat cu o bătaie generală, provocată de un schimb de înjurături între Ghionea şi Răzvan Lucescu. „Eram în tensiunea meciului. L-am înjurat pe Ghionea, el a răspuns şi aşa s-a declanşat acel conflict. Ne-am împăcat după meci, nu e nimic grav”, a menţionat la final Răzvan Lucescu. Jucătorii, terfeliţi din nou de propriul lor patron După acest insucces, prind contur zvonurile care-l dau înlăturat pe Marius Lăcătuş din funcţia de antrenor al Stelei. Locul „Fiarei” ar urma să fie luat de Cosmin Olăroiu, care şi-a reziliat de curând contractul cu arabii de la Al-Hilal.
Gigi Becali l-a înţepat şi ieri pe Lăcă, dar jucătorii au fost principala lui ţintă: „Dayro trebuia să fie titular. Szekely nu ştiu de ce a fost în primul unsprezece, e un bezmetic! Tiago - la fel! Dau 100.000 de euro de la mine, numai să scap de el! Jucătorii nu vor să aplice ce le spune Lăcătuş la antrenamente”. În trecut, Becali a adoptat o „tactică” asemănătoare când a anunţat că oferă 100.000 de euro clubului care-l ia pe portarul Carlos.
Şeful grupării din Ghencea l-a lăudat însă pe antrenorul Braşovului: „Bravo ţie, Răzvane! Ai făcut echipă cu jucători adunaţi de pe colo, de pe colo. Bravo, ai făcut treabă!”.
Suspendat pentru meciul de ieri, Marius Lăcătuş a urmărit partida de la tribuna oficială, unde a stat în apropierea lui Gigi Becali. Cei doi s-au consultat de mai multe ori pe durata partidei, iar antrenorul le-a trimis indicaţii, prin telefon, celor aflaţi pe banca de rezerve. Interesant este că la primele două schimbări ale oaspeţilor au apărut pe teren Dayro Moreno şi Florin Lovin, doi dintre favoriţii patronului. Columbianul a avut o evo luţie penibilă, greşind, printre altele, la golul lui Abrudan. Căzut în dizgraţia lui Gigi Becali, Semedo nu a fost nici măcar rezervă.
Meciul de la Braşov a putut fi urmărit la televizor. GSP TV a transmis partida, deşi anunţase că schimbarea repetată a orei de desfăşurare a jocului le-a dat planurile peste cap.
LIGA I
FC BRAŞOV - STEAUA .....1-0 Marcator: Abrudan (73)
FC BRAŞOV: D. Coman 6 - I. Voicu 6, Abrudan 7, B. Nicolae 6, Ezequias 6 - M. Roman 6, Măldărăşanu 6, llyeş 6 (68, P. Adriano 6), C. Munteanu 6 (55, M. Cristescu 5) - Buga 5, Hadnagy 5 (75, Sburlea 5). Antrenor: Răzvan Lucescu
STEAUA: Zapata 5 - Golanski 5, D. Goian 5, Ghionea 5, P. Marin 5 - Ov. Petre 5, Tiago 4 (60, Lovin 4) - Nicoliţă 5, B. Stancu 4 (75, Liţu 4), Szekely 4 (46, D. Moreno 4) - Kapetanos 5. Antrenor: Marius Lăcătuş
Stadion: „Tineretului” - Braşov; Spectatori: 8.000; Arbitri: Cr. Balaj 7 - M. Savaniu 6, I. Onicaş 7.
„OSTILITATE”
Gigi Becali, căzut în dizgraţia braşovenilor Dacă altădată făcea furori pe stadioanele din ţară, finanţatorul „roş-albaştrilor” şi-a pierdut capitalul de imagine de care beneficia. Apărut la meci purtând ochelari de vedere, Gigi Becali nu a avut parte de o primire prea frumoasă sub Tâmpa. Spectatorii au început să imite behăiturile oilor atunci când l-au zărit pe latifundiar. Supărat de evoluţia echipei, acesta a părăsit stadionul cu câteva minute înainte de terminarea partidei. Colac peste pupăză, Becali n-a scăpat nici de furia galeriei „roşalbastre”.
Deşi conducătorii gazdelor anunţaseră că suporterii Stelei vor avea accesul interzis în stadion, fanii echipei din Ghencea au avut rezervat un sector în tribunele stadionului din Braşov. Cei 300 de suporteri stelişti prezenţi la meci nu au încurajat echipa şi l-au înjurat constant pe patronul Gigi Becali, dar şi pe preşedintele Valeriu Argăseală. „Gigi şi cu Vali, homosexualii!”, a sunat noua scandare a galeriei „roş-albastre”. CELELALTE REZULTATE ŞI CLASAMENTUL.