Fost jucător la Braşov şi în Ghencea, portarul va asculta meciul etapei ca pe vremuri, la radio.
Partida FC Braşov - Steaua, derby-ul etapei a 19-a din Liga I la fotbal programat astăzi, de la ora 15.00, este considerată de către Dumitru Stângaciu, fostul internaţional trecut prin curtea ambelor formaţii, „ultimul tren” spre titlu pe care-l mai pot prinde „roş-albaştrii” .
Antrenor la Urziceni, jucător la Braşov şi Steaua
Fost portar la FC Braşov şi Steaua, Dan Dumitru Stângaciu e în prezent unul dintre colaboratorii lui Dan Petrescu la revelaţia Unirea Urziceni, dar priveşte cu interes spre traiectoria formaţiilor lui de suflet. Crescut la FC Braşov, Stân gaciu a cunoscut gloria în tricoul „roş-albaştrilor”. A fost rezerva lui Duckadam în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, iar accidentarea eroului de la Sevilla a dus la titularizarea sa în Cupa Intercontinentală şi în Supercupa Europei.
Înapoi în timp: derby-ul etapei, ascultat la radio!
După 11 ani petrecuţi în Ghencea şi 200 de meciuri jucate sub culorile „roş-albastre”, Stângaciu a plecat apoi în Turcia, unde a apărat cu mult succes poarta echipelor Vanspor şi Kocaeli. Astăzi, în Trivale, de la ora 18.00, Unirea Urziceni joacă un meci important, în deplasare, cu FC Argeş. Cu trei ore mai devreme, în oraşul natal al lui Dumitru Stângaciu, se confruntă FC Braşov şi Steaua, meci pe care fostul portar îl prefaţează pentru „Evenimentul zilei”. Şi, ca pe vremea când Stângaciu debuta la FC Braşov în Divizia A (chiar în Ghencea!), toată lumea va asculta azi meciul de sub Tâmpa doar la radio, duelul nefiind televizat. Din cauza unui diferend între cele două echipe, GSP TV nu va transmite meciul la televizor.
EVZ: Dan, cu cine ţii în meciul de la Braşov? Dan Dumitru Stângaciu: Sincer, aş vrea să bată Steaua... Va fi însă un meci de 1, X, 2. Totul e posibil într-un meci ca acesta. Va fi un joc încins mai ales după remiza înregistrată de Dinamo la Mediaş, care a încins lupta în fruntea clasamentului.
Care ar fi avantajele Stelei în acest meci? În primul rând numele! Când spui că te numeşti Steaua, deja ai un avantaj. Apoi - grupul, care înseamnă foarte mult. Dar, aşa cum spuneam, sunt convins că va fi un meci echilibrat. Şi, nu în ultimul rând, foarte important pentru Steaua. Practic, dacă echipa din Ghencea nu va învinge, îşi poate lua adio de la titlu. Acest meci e ultimul tren al Stelei.
Război psihologic
Atuurile Braşovului? Braşovenii joacă acasă. Şi, de obicei, o fac foarte bine. Se vor „închide” şi va fi greu pentru Steaua. Au şi ardelenii şansa lor, pentru că, să ştiţi, dacă joci corect, doar pe teren şi îţi vezi de treabă, poţi avea rezultate bune. Unirea Urziceni e cel mai bun exemplu.
De ce crezi că meciul a început încă de acum câteva zile, cu scandal? Asta face parte dintr-un război psihologic. Astfel de scandaluri nu fac bine fotbalului românesc. Ar trebui să dăm dovadă de mai multă înţelegere, de mai mult respect.
„Am debutat ca adversar în Ghencea”
Ce amintiri te leagă de FC Braşov? La Braşov am debutat. Îmi aduc aminte şi acum, tocmai într-un meci împotriva Stelei, în Ghencea. Am scos un eroic 1-1, iar eu am apărat bine. Am primit un gol de la Majearu, din penalty. Aveam echipă bună la Braşov, unde în lot erau alţi trei portari cu valoare şi expe ri mentaţi: Popa, Balaş, Clipa. Din acea echipă au plecat mulţi jucători la Steaua sau la Dinamo şi nu numai: am fost eu, Lăcătuş, Cramer, Bălan, Gerstenmajer...
Steaua... Amintirile cele mai dragi le am, aşa cum era şi normal, din perioada în care am apărat la Steaua. Au fost 11 ani. O viaţă de om!
OPINIE
Surdu: „O să fie greu pentru Steaua”
Suspendat pentru acest meci, Romeo Surdu s-a aflat într-o postură ingrată atunci când a trebuit să-şi dea cu părerea, pentru EVZ, despre FC Braşov - Steaua. Asta pentru că Surdu este împrumutat până în vară la „stegari”, urmând să revină la Steaua, echipă cu care are un contract pe doi ani. „Va fi o partidă grea pentru Steaua, fiindcă Braşovul nu pierde acasă. Steaua va juca în sistemul obişnuit, 4-1-4-1-1, şi va veni să ia cele trei puncte. E bine că Lăcătuş a revenit la Steaua, întrucât are o relaţie excelentă cu jucătorii şi e iubit de suporteri. Sper ca, după încheierea campionatului, FC Braşov să joace în UEFA, iar Steaua să ia titlul şi să evolueze în Liga Campionilor”, a opinat Surdu. (Cristian Hubali)