Spectacol cu clovni, la Muzeul Satului din Timișoara

Spectacol cu clovni, la Muzeul Satului din Timișoara

În căutarea unui paradis, Zelda, Raoul şi Victor se trezesc dintr-o dată înconjuraţi de o barieră invizibilă şi „vie”. Prizonieri, cei trei eroi sunt constrânşi să trăiască şi să lupte împreună.

Pe scurt, scenariul celui mai nou spectacol pe care Centrul Cultural Francez îl propune timişorenilor. Este vorba de reprezentaţia „Le bocal”, a companiei franceze de clovni Bataclown, care se va juca sâmbătă, de la ora 20.00, la Muzeul Satului sub cupola Casei de clovni. Scenariul îi aparține lui Charles Gimat, iar regia lui Julien Duprat. pe scenă vor urca Anne-Marie Camus (Zelda), Jean Michel Jouanne (Raoul) şi Charles Gimat (Victor). „Este un spectacol pentru cei mici şi cei mari deopotrivă. Compania Bataclown ne propune prin spectacolul „Le bocal” o alegorie veselă asupra libertăţii noastre de a fi şi de a acţiona”, explică Eric Baude, directorul CCF Timişoara. Preţul unui bilet este de 4 lei pentru adulţi, respectiv 1 leu în cazul copiilor.

Cursuri de clovn

Bataclown este o companie de teatru de clovni din Gers, de lângă Toulouse, fondată în 1980. Bataclown le propune adulţilor un curs de formare „în căutarea propriului clovn”, care primeşte atât debutanţi, cât şi profesionişti ai artelor spectacolului (300 stagiari pe an în Franţa, Elveţia, Anglia, Canada - n.r). Acest curs pe cinci niveluri se dedică practicilor profesionale ale acestei arte: formare, spectacol, intervenţie socială. Bataclown conduce în paralel cicluri de formare a formatorilor, care se derulează pe doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News