Şpagă la licenţă: un profesor şi un student Hyperion, arestaţi
- Adam Popescu
- 8 iulie 2010, 11:38
Directoarea Universităţii Hyperion din Caransebeş, Nicoleta Gumă, a fost arestată după ce a pretins mită de la 33 de studenţi ca să-i treacă examenul de licenţă. Eugen Tacotă, student în anul terminal al Facultăţii de Drept din cadrul universităţii, a fost de asemenea arestat.
Femeia deţinea şi funcţia de director al Muzeului de Etnografie din Caransebeş. Cei doi sunt acuzaţi de trafic de influenţă, în formă continuată, potrivit DNA. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: “În cursul lunii mai 2010, inculpaţii Gumă Nicoleta şi Tacotă Eugen, profitând de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra membrilor comisiilor de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti au pretins şi acceptat de la un număr de 33 studenţi ai acestei facultăţi câte 1.500 euro de la fiecare dintre aceştia, promiţând şi garantând că vor promova acest examen indiferent de nivelul cunoştinţelor de specialitate”. Ieri, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea celor doi pentru 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Timiş a hotărât arestarea preventivă a inculpaţilor pe termen de 29 de zile.Judecătorul s-a pronunţat azi-noapte, în jurul orei 23. Mită şi la BAC Incidentul vine la numai câteva zile după ce la Galaţi două profesoare au fost reţinute, dar cercetate în libertate pentru că au cerut şpagă la examenul de bacalaureat. Şi la Bacău, aseară cinci cadre didactice şi o secretară de la Colegiul Naţional "Anghel Saligny" sunt suspectate de către poliţiştii Direcţiei Generale Aanticorupţie de luare de mită. Dascălii ar fi luat mită între o sută de euro pentru o probă şi o mie de euro pentru toate probele care conţin examenul de bacalaureat, scrie Mediafax.