SOV, la un pas de a fi trimis în judecată în două dosare: devalizarea Petromservice şi prăbuşirea FNI
- Ionel Stoica
- 1 august 2012, 13:05
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General au terminat anchetele în dosarele fraudării Petromservice şi în cel al căderii Fondului Naţional de Investiţii.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus astăzi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a citi materialul de urmărire penală din cele două dosare. Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri urmează să fie trimis în judecată în ambele dosare. Sorin Ovidiu Vîntu este încarcerat la penitenciarul Rahova, dupa ce a fost condamnat la un an de închisoare pentru şantaj. Kovesi a anunţat finalizarea dosarului FNI Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, declara în aprilie 2012 că speră ca dosarul FNI, redeschis în vara lui 2011, să fie finalizat până la sfârşitul mandatului său. "Eu am adunat toate dosarele care priveau Fondul Naţional de Investiţii, iar după analiza legalităţii a ceea ce s-a întâmplat în aceste dosare eu am dispus acea ordonanţă de infirmare în care am stabilit ceea ce trebuie să facă procurorul. Pot să vă spun că în acest dosar se lucrează ritmic, s-au ridicat documente, s-au audiat martori. Mi-aş dori ca, până la finalul mandatului, acest dosar să fie finalizat pentru că totuşi eu l-am infirmat şi ar fi bine să se finalizeze", declara, în urmă cu trei luni, procurorul general, Laura Codruţa Kovesi. Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Vîntu, în 19 iulie, faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor. Din probele administrate de procurori s-a stabilit că, în perioada 1999-2000, Vîntu a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI şi a utilizat aceste sume la achiziţionarea unor bunuri imobile, altele decât cele reţinute în starea de fapt din rezoluţia de începere a urmăririi penale. Petromservice, prejudiciu de 83 de milioane de euro Ancheta în dsoaru Petromservice a explodat în noimebrie 2011, atunci când procurorii au cerut arestarea preventivă a foştilor şefi ai societăţii. "Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu participa la întâlniri ca reprezentant al SC Petromservice SA şi angaja societatea în faţa partenerilor străini, aşa cum rezultă din mesajele de poştă electronică identificate cu prilejul percheziţiei informatice efectuate în cauză, care atestă şi că directorul general Şupeală Gheorghe îi era în fapt subordonat funcţional. Totodată, a rezultat că inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu se implica direct în activitatea SC Petromservice SA şi îi dădea indicaţii inculpatului Luca Liviu cu privire la deciziile pe care urma să le ia, reproşându-i dacă acesta adopta o altă conduită", susţineau procurorii. În acest caz, Vîntu este acuzat de spălare de bani şi delapidare. Conform unor surse prejudiciul produs de Vîntu şi de ceilalţi inculpaţi depăşeşte 83 de milioane de euro.