Sorin Cârţu: "Dezastrul trăit de Craiova era anunţat de multă vreme"
- Andrei Călin
- 22 iunie 2011, 09:40
Universitatea va ajunge în "C". Cârţu şi Cămătaru l-au desfiinţat pe patronul Adrian Mititelu.
Universitatea Craiova trăieşte cea mai dificilă perioadă din istorie. "Ştiinţa" se va întoarce, foarte probabil, în Liga a III-a, acolo unde n-a mai evoluat din sezonul 1957-1958.
Debandada provocată în ultimii ani de patronul Adrian Mititelu a dus la un deznodământ trist pentru echipa care a câştigat de patru ori campionatul intern. Luni, Comisia de Licenţiere din cadrul FRF i-a anunţat pe olteni că nu pot evolua nici măcar în eşalonul secund.
Datoriile Universităţii către terţi, divizarea societăţii şi lipsa unui contract pentru un stadion pe care echipa să îşi dispute partidele au fost cauzele care i-a aruncat pe "alb-albaştrii" în mocirla ligilor inferioare.
Fostul brutar trăieşte pe o altă planetă
Aflat în derivă totală, patronul Adrian Mititelu se agaţă de recursul pe care l-a făcut la decizia Comisiei de Licenţiere. "Sunt liniştit. Vom avea câştig de cauză la recurs. În caz contrar, mă voi duce la Curtea de Apel Bucureşti. Asta cu Liga a III-a este o prostie", a spus omul care a făcut praf una dintre marile echipe ale fotbalului românesc.
Mititelu este încolţit şi de selecţionerul Victor Piţurcă, cel care îi cere şapte milioane de euro. "El este singurul vinovat pentru că s-a ajuns aici", a declarat Mititelu, la Sport.ro.
Precedenta retrogradare a Universităţii Craiova a avut loc la finalul ediţiei 2004-2005, atunci când clubul era patronat de Dinel Staicu. După acel dezastru, Universitatea a ajuns pe mâna lui Mititelu, un fost brutar. El a readus echipa în prima divizie dar, în numai cinci ani, a reuşit "performanţa" de a o îngloda în datorii şi de a o împinge în pragul colapsului.
De la Fiorentina şi Benfica, la Vişina Nouă şi Damila Măciuca
Universitatea Craiova este unul dintre cluburile de referinţă din fotbalul românesc. Oltenii au fost primii care au atins pragul semifinalelor cupelor europene - în ediţia 1982-1983 a Cupei UEFA, când Benfica Lisabona i-a eliminat dramatic: 0-0 pe "Da Luz" şi 1-1 pe "Central".
Echipa din Bănie a răpus de-a lungul anilor formaţii celebre precum Fiorentina (de două ori), Bordeaux, Kaiserslautern, dar acum se vede nevoită să-şi măsoare forţele cu formaţii cu nume cel puţin ciudate, precum Vişina Nouă, Ghecon Lăpuşata sau Damila Măciuca.
Sorin Cârţu, unul dintre componenţii legendarei "Craiova Maxima", nu este surprins de destinul tragic al echipei, aruncând vina în spatele lui Adrian Mititelu. "Dezastrul trăit de Craiova era anunţat de multă vreme", ne-a declarat ieri "Sorinaccio".
"Piţurcă este singurul vinovat pentru că Universitatea a ajuns în această situaţie. Vom câştiga recursul şi vom juca în B.“
ADRIAN MITITELU, patronul Universităţii Craiova
INTERVIU
Stroe: "Au lipsit oamenii care se pricep la fotbal"
Corneliu Stroe a lucrat la Universitatea Craiova din 1966, când avea doar 23 de ani. Prima sa funcţie a fost cea de secretar. Cu timpul, el a avansat până la postul de vicepreşedinte şi apoi de preşe din te. Fostul conducător al "juve ţilor" susţine că mai multe gre şeli impardonabile au dus Univer si tatea la pe riferia fotbalului românesc.
Creatorul "Craiovei Maxima" a fost indulgent cu Adrian Mititelu, susţinând că fostul brutar nu poate fi considerat singurul vinovat pentru dezastrul pe care îl trăieşte echipa. Stroe s-a afişat de mai multe ori în preajma lui Mititelu în ultima vreme, deşi această apropiere i-a afectat imaginea.
EVZ: Domnule Stroe, aţi condus clubul în perioada de glorie. Cum explicaţi acest faliment sportiv trăit de Universitatea? Corneliu Stroe: Mai întâi aş remarca faptul că şi alte echipe cu nume de la noi au trăit astfel de momente. Petrolul, UTA, "U" Cluj, acum Poli Timişoara, toate au avut sau au probleme. Important este să te aduni şi să începi reconstrucţia. Au fost mai mulţi factori care, cumulaţi, au dus la situaţia asta. Clubul nu a fost organizat la nivelul conducerii, au lipsit oamenii care se pricep la fotbal. Au fost scandaluri tot timpul. La un moment dat nu au mai fost bani.
Mai are Universitatea viitor cu patronul Adrian Mititelu? Nu ştiu. Dacă se va redresa financiar, Mititelu poate continua la Craiova. El a făcut greşeli mari, dar nici nu a fost susţinut de autorităţile locale. El este cam singurul finanţator de la noi care a susţinut o echipă fără să fie ajutat. Nu l-aş include aici pe Gigi Becali, pentru că el are altă dimensiune decât Mititelu.
Cum era organizată "Craiova Maxima", fiindcă atunci nu păreau a fi probleme? La începutul anilor ’80, la Craiova se plătea cel mai bine. Aveam susţinere pe plan local. Nu era debandadă la club. Nu se băga nimeni peste mine, la nivel decizional. Eu aveam 23 de ani când am ajuns la club. Am stat şi eu pe lângă oameni care înţelegeau fotbalul. Am fost atent şi am învăţat meserie. Nu poţi să apari peste noapte în fotbal.
TRISTEŢE
Fostele glorii ale "Ştiinţei" deplâng situaţia echipei de suflet a oltenilor. Nimeni nu vede ieşirea din impas.
Foştii componenţi ai "Craiovei Maxima" l-au făcut praf, la unison, pe Adrian Mititelu. Sorin Cârţu, fost campion cu Universitatea şi ca jucător, şi ca antrenor, a fost cel mai acid critic al actualului patron al "alb-al baştrilor".
Tehnicianul care în 1991 a câştigat ultimul titlu al oltenilor nu este surprins că fosta sa formaţie trăieşte acest coşmar. "La ce poţi să te aştepţi de la Mititelu? Păi pe el nu îl duce capul! Şi dacă ar avea bani, ar fi la fel de rău, pentru că nu ştie ce să facă. Este un manager dezastruos. Nu poţi să spui că echipa nu a avut potenţial. E vina lui Mititelu. Universitatea a retrogradat şi cu Dinel Staicu, dar nu poţi să compari situaţia. Pe Staicu îl ducea capul, era băiat deştept, dar nu înţelegea fotbalul. Mititelu e mult sub Staicu", ne-a declarat antrenorul care în sezonul trecut a pregătit echipele CFR Cluj şi Steaua. "La Craiova a fost vorba şi de multă prostie. De aia s-a ajuns aici", a concluzionat "Sorinaccio".
"Va fi stigmatizat în Craiova"
Rodion Cămătaru, un alt fost mare jucător al Universităţii, este şi el un aprig contestatar al lui Mititelu. "Ce trebuie să se mai întâmple pentru ca Mititelu să lase echipa asta pe care a distrus- o? Ce vrea să mai facă? Nu are bani. Şi dacă are, tot n-ar fi bine, pentru că el nu poate conduce o afacere. L-a găsit vinovat pe Victor Piţurcă pentru că a ajuns în divizia a treia? El vede adversari imaginari, toată lumea e împotriva lui. Astea cu oltenii care sunt orgolioşi şi vor să conducă acest club sunt basme. Vina exclusivă pentru dezastrul Craiovei îi aparţine lui Adrian Mititelu", ne- a spus "Cami".
Fostul atacant al oltenilor l-a avertizat pe patronul clubului că nu va avea viaţă uşoară în Craiova. "El va fi stigmatizat de către fanii care suferă pentru echipă. Va fi pus la zid în continuare pentru ceea ce a făcut. Îi va fi greu să mai apară prin Craiova", a adăugat Cămătaru.
Vor merge pe "stadioane" fără tribune!
În sezonul 2011-2012, Ştiinţa va da piept, în Seria a IV-a a Ligii a III-a, cu formaţii ca Damila Măciuca, Ghecon Lăpuşata, CS Vişina Nouă sau Prometeu Craiova. Lucian Munteanu (28 de ani) este preşedintele echipei Damila Măciuca, echipă proaspăt promovată în al treilea eşalon fotbalistic.
În sezonul trecut, Munteanu a fost şi jucător al echipei din Măciuca, dar a decis să pună capăt carierei de fotbalist pentru a se concentra pe activitatea de conducător. El va rata astfel întâlnirea din teren cu jucătorii Universităţii.
"Nu mă gândeam vreo dată că vom evolua împotriva Craiovei. Va fi meci mare la noi la Măciuca. Sigur vor veni mulţi fani de la Craiova. Stadionul nostru nu are tribune, dar vine lume multă la meciuri. Avem un public cuminte. Vreo cinci-şase jucători lucrează la fabrica Damila (n.r. - care produce materiale de construcţii), dar acum îi scoatem din producţie. Trebuie să se concentreze pe fotbal. Curând vom stabili şi detaliile cantonamentului de vară", ne-a declarat preşedintele Damilei. Dan Niţu, patronul de la Măciuca, e fan al "Ştiinţei", dar promite că echipa sa le va smulge patru puncte din şase "alb-albaştrilor".
ISTORIE
Au strâns patru titluri şi şase Cupe
Universitatea Craiova este unul dintre cluburile galonate ale fotbalului românesc. Înfiinţată în 1948, echipa din Cetatea Băniei şi-a început aventura în eşaloanele judeţene, dar a urcat pas cu pas şi în 1954 a promovat prima oară în Divizia B (actuala Liga a II-a).
Zece ani mai târziu, oltenii au ajuns în primul eşalon, unde au supravieţuit până în 2005. În această perioadă, Universitatea a câştigat patru titluri de campioană (1974, 1980, 1981 şi 1991) şi şase Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983, 1991 şi 1993).
"Ştiinţa" a fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de cupă europeană (în sezonul 1982-1983, când a ajuns în penultimul act al Cupei UEFA, unde a fost eliminată de Benfica Lisabona). De asemenea, Universitatea Craiova a fost prima formaţie din ţara noastră care a atins "sferturile" Cupei Campionilor Europeni (în sezonul 1981-1982) şi, totodată, prima care a eliminat grupări din Germania (FC Kaiserslautern) şi din Anglia (Leeds United).
La echipa olteană au jucat de-a lungul anilor fotbalişti legendari precum Oblemenco, Balaci, Cârţu, Ţicleanu, Donose, Lung, Cămătaru şi, mai nou, Craioveanu şi Stângă.
DESTINE ASEMĂNĂTOARE
"Ştiinţa" şi Unirea au promovat la braţ şi tot la fel au ajuns în Liga a III-a
Coincidenţa face ca Universitatea Craiova să aibă acelaşi destin cu cel al Unirii Urziceni. În 2006, cele două au promovat împreună din aceeaşi serie a Ligii a II-a. În cei cinci ani petrecuţi în primul eşalon, ialomiţenii au reuşit să câştige un campionat (în 2009), au jucat o finală de Cupa României (2008), iar în 2010 au terminat pe poziţia secundă a clasamentului.
În sezonul 2009-2010 al Ligii Campionilor, Unirea a uimit Europa prin victoria cu 4-1 obţinută pe terenul scoţienilor de la Glasgow Rangers şi cu succesul repurtat în "Ghencea", scor 1-0, în faţa celor de la FC Sevilla. Echipa din Urziceni a terminat grupa pe locul trei şi s-a calificat astfel în primăvara Ligii Europa.
Spre deosebire de ialomiţeni, oltenii s-au bătut în tot acest timp pentru evitarea retrogradării. Doar în sezonul 2008- 2009, "Ştiinţa" a ratat "la mustaţă" un loc de Liga Europa. În această vară, atât Universitatea cât şi Unirea au retrogradat în Liga a II-a, iar FRF le-a trimis în Liga a III-a, ca urmare a neprimirii licenţei. Pe ialomiţeni nu-i plânge, însă, aproape nimeni.
REACŢII
"Vinovat pentru această situaţie este Victor Piţurcă. Asta cu liga a treia este o prostie care s-a propagat aiurea.“ ADRIAN MITITELU, patronul Universităţii Craiova
"Era inevitabil acest deznodământ. Mititelu este singurul vinovat. La Craiova a fost vorba şi de multă prostie.“ SORIN CÂRŢU, fost jucător şi antrenor al Universităţii Craiova
"Mititelu se încăpăţânează să ţină echipa. Vina exclusivă pentru dezastrul Craiovei este a lui.“ RODION CĂMĂTARU fost jucător al Universităţii Craiova
"Ar trebui găsită o altă formă de organizare a clubului. Mititelu ar putea continua dacă se redresează financiar.“ CORNELIU STROE, fost conducător al Universităţii Craiova