Sorin Blejnar, şeful ANAF: Nu verificăm maneliştii, fotbaliştii sau jurnaliştii, ci persoanele care nu-şi plătesc taxele

Sorin Blejnar, şeful ANAF: Nu verificăm maneliştii, fotbaliştii sau jurnaliştii, ci persoanele care nu-şi plătesc taxele

Departamentul de verificări fiscale nu va controla anumite categorii socio-profesionale, precum maneliştii, fotbaliştii sau ziariştii, ci se vor concentra pe acele persoane care sunt suspecte că nu şi-au plătit taxele la stat, a declarat, astăzi, Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), la o conferinţă de presă.

"Noi nu vom face o verificare pe o anumită categorie socio-profesională, deci nu o să verificăm manelistul, fotbalistul sau jurnalistul. Noi vom verifica acea categorie de contribuabili la care, din analiza de risc, avem indicii că nu şi-a plătit impozitele şi taxele", a precizat şeful Fiscului.

Potrivit acestuia, departamentul special de control al marilor averi, proaspăt înfiinţat de o lună de zile în cadrul ANAF, îşi va "intra în pâine" abia pe la jumătatea anului viitor.

"Eu cred că un control al averilor mari va fi funcţional undeva în a doua parte a anului 2012. De ce? Pentru că, în 25 mai anul viitor, se va depune Declaraţia 200 la Fisc. Abia după acea depunere a Declaraţiei 200, unde vor fi înscrise multe dintre veniturile anului 2011, vom putea din baza de date să extragem date şi să facem o analiză de risc", a explicat Sorin Blejnar.

Întrebat de presă de ce durează atât de mult, acesta a făcut apel la răbdare. "Metodele indirecte de control au devenit aplicabile începând cu 1 ianuarie 2011. E un lucru bun. Să avem răbdare. 20 de ani de la Revoluţie, până la sfârşitul lui 2010 nu s-a făcut nimic pe acest segment de impunere a persoanelor fizice care nu-şi declară veniturile. Legislaţia nu a prevăzut o asemenea posibilitate", a explicat şeful ANAF.

El a mai precizat că abia la sfârşitul anului 2010 în Codul Fiscal a fost introdusă prevederea conform căreia veniturile a căror sursă nu poate fi probată se impozitează cu 16%.

O direcţie în stadiul "la roşu"

Oficialul a spus că direcţia de verificări fiscale a fost înfiinţată, are alocat un număr de 50 de persoane, şi au fost create serviciile aferente, în prezent personalul implicat în această activitate ocupându-se de elaborarea procedurilor.

Blejnar a refuzat să le arate jurnaliştilor unde lucrează acest departament, motivând că este o direcţie în construcţie, aflată abia în stadiul "la roşu". Cum se reformează ANAF

Potrivit lui Sorin Blejnar, în urma recentei reorganizări a ANAF şi a instituţiilor subordonate, 1.716 oameni au plecat acasă. Conducerea Fiscului a organizat concursuri speciale pentru ocuparea unor funcţii şi persoanele care nu au îndeplinit condiţiile şi nu au trecut de examene au fost concediate. Însă, dintre aceşti foşti angajaţi, "236 au ales să fie şmecheri: au intrat în concedii medicale şi încearcă să amâne intrarea în vigoare a deciziilor prin boli închipuite", spune şeful ANAF.

Potrivit acestuia, prin plecarea celor 1.716 persoane, statul va face o economie cu salariile de 41 milioane de lei, până la sfârşitul anului. O parte din foştii salariaţi ai Fiscului, mai precis 197, au dat instituţia în judecată. Conform lui Blejnar, din cele 38 cazuri soluţionate până în prezent, 26 au fost câştigate de ANAF, iar 12 de foştii angajaţi.

În cadrul reorganizării, au fost desfiinţate 141 administraţii financiare din toate judeţele ţării care, fie erau la o distanţă prea apropiată unele de altele, fie aveau o activitate redusă. Citiţi şi:

  • EXCLUSIV: 300 de bogătaşi vor fi luaţi la puricat de ANAF
  • ANAF are angajaţi care vor controla averile bogaţilor

Ne puteți urmări și pe Google News