Solomon duce prostia până la capăt. Ameninţările de gangster ale deputatului PSD
- Departamentul Politic
- 25 aprilie 2012, 15:12
Deputatul a înmuiat ameninţarea cu moartea la adresa premierului Ungureanu şi a dat-o pe folclor.
"Este o expresie comună. A căzut lumea în plasa asta. Aldo Moro este la noi substantiv comun, nu propriu, exact cum stă treaba cu Peneş Curcanul", ne-a explicat Solomon, în încercarea vădită de a drege busuiocul.
"Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad, va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro. Şi asta nu-i o ameninţare, e o asigurare, domnule prim-ministru!", declarase Solomon.
Moro, premier al Italiei între 1963 şi 1968, şi apoi între 1974 şi 1976, a fost răpit în martie 1978 de gruparea teroristă "Brigăzile Roşii", după o ambuscadă pe străzile Romei. Moro, un om al compromisului
Răpirea viza eliberarea din închisoare a membrilor fondatori ai grupării comuniste. Papa Paul al VI-lea însuşi cere eliberarea lui Moro. Puterea, însă, refuză negocierea cu teroriştii. După două luni, "Brigăzile Roşii" decid asasinarea lui Moro. Îl bagă într-o maşină, îl învelesc într-o pătură, după care trag în el zece focuri de armă. Aldo Moro a fost un promotor al unui compromis istoric (compromesso storico): o alianţă între creştin-democraţi şi socialişti, care era pe cale să se producă în chiar ziua când a fost răpit. Citiți și:
- Deputatul PSD care l-a amenințat cu moartea pe premierul Ungureanu are antecedente cu Boc și Tăriceanu
- PSD îi recomandă deputatului Solomon să se abțină de la declarații