Slăbiţi la serviciu!

Slăbiţi la serviciu!

Înlocuiţi chipsurile cu iaurt fără grăsimi şi fără zahăr, faceţi cel puţin 10.000 de paşi şi întindeţi-vă o dată la fiecare oră.

Gustările cu grăsimi sau zahăr sunt printre tenta- ţiile cele mai mari la serviciu. Împreună cu sedentarismul, acestea vă pun în pericol sănătatea. Obezitatea, bolile de inimă sau diabetul sunt câteva dintre afecţiunile pe care le puteţi face dacă nu aveţi un regim de viaţă sănătos.

Specialişii în nutriţie citaţi de site-ul eDiets vă sfătuiesc ce să faceţi ca să mâncaţi sănătos la serviciu. Aduceţi-vă mâncare de acasă în loc să cumpăraţi. În afară de faptul că veţi economisi bani, veţi mânca mult mai sănătos. Specialiştii vă sfătuiesc ca meniul să includă şi un fruct pe care să-l consumaţi ca pe o gustare, la câteva ore după masă. Astfel, nivelul glucozei se va menţine stabil până după-amiază. Între mese, optaţi pentru cereale fără zahăr. În loc să consumaţi bomboane sau chipsuri, mai bine mâncaţi iaurt fără grăsimi şi fără zahăr, brânză fără grăsimi, o jumătate de sandvici sau cereale integrale, vă sfătuieşte Alison Tanner, specialist în nutriţie. Ca să variaţi cât mai mult, puteţi consuma şi prăjituri cu orez ori pop-corn preparat chiar de tine. Ridicaţi-vă de pe scaun pentru o scurtă plimbare. Faceţi acest lucru cel puţin o dată la două ore. În plus, luaţi-vă un pedometru (aparat care vă ajută să vă măsuraţi numărul paşilor) şi mergeţi în fiecare zi pe jos până ajungeţi la cel puţin 10.000 de paşi, vă recomandă specialistul Rob Hamilton, eDiets Chief Financial Officer. Dacă mergeţi cu maşina la serviciu, plecaţi de acasă cu zece minute mai devreme şi înainte să intraţi în birou plimbaţi-vă timp de zece minute. Faceţi acelaşi lucru şi când plecaţi de la serviciu. Întindeţi-vă. Odată la fiecare oră, ridicaţi-vă, respiraţi şi întindeţi-vă. Acest obicei vă va ajuta să vă relaxaţi şi să vă concentraţi asupra corpului şi sănătăţii voastre. Luaţi micul dejun. Masa de dimineaţă vă va ajuta să vă concentraţi mai bine şi să aveţi mai multă energie. Mai mult, nu veţi mai fi tentat să mâncaţi prea mult în timpul zilei. Faceţi sport înainte să ajungeţi la job. Aerobicul şi exerciţiile de rezisten- ţă vă ajută să vă tonifiaţi muşchii, deci, să vă menţineţi greutatea. Antrenaţi-vă cel puţin de două-trei ori pe săptămână. Găsiţi-vă un partener. Un coleg de serviciu la fel de preocupat de sănătatea lui este un suport foarte bun. El vă va ajuta să vă păstraţi motivaţia.

Ne puteți urmări și pe Google News