Sinistraţii din Săuceşti şi-au vândut ajutoarele

Sinistraţii din Săuceşti şi-au vândut ajutoarele

BACĂU. Zeci de familii afectate de inundaţiile din vara trecută şi-au comercializat aparatura electrocasnică primită de la guvern sau Crucea Roşie.

Zeci de sinistraţi din comuna Săuceşti şi-au vândut, aproape imediat, electrocasnicele primite de la guvern, de la Crucea Roşie sau de la Biserică. În timp ce unii şi-au justificat gestul invocând nevoia de bani în pragul Sărbătorilor, alţii susţin că nu-şi permit luxul de a plăti curentul electric consumat de aparatura electrocasnică.

„Nu mai am nimic din ce-am primit“

Un frigider - 300 de lei, 150 de lei pentru un aragaz şi 50 de lei - salteaua Relaxa. Cu alte cuvinte, mercurialul ajutoarelor vândute de sinistraţi localnicilor din satele învecinate. „Am dat totul. Şi soba, şi frigiderul, şi aragazul, şi televizorul. Aveam nevoie de bani. Ce să pun pe masă de Crăciun?“, se explică Elena Popa, în vârstă de 65 de ani.

O altă săteancă spune că nu îi ajungeau banii ca să termine de tencuit casa şi de aceea a vândut toate ajutoarele primite. „Am vândut şi eu ce am primit cadou. Nu aveam bani ca să termin casa de construit. M-am înţeles cu un om şi i-am dat ce aveam prin curte ca să îmi termine de zugrăvit interiorul la casă. Nu mai am nimic din ce am primit. Ultima dată am vândut frigiderul. L-a luat un om din Bogdan-Vodă“, povesteşte Florentina Balint, o femeie de 42 de ani.

Nici uşile nu au scăpat de spiritul de afacerişti al sinistraţilor din Săuceşti. „La mine a venit ieri cineva şi m-a întrebat dacă nu vreau să cumpăr un frigider şi o uşă de interior. Cică îmi dădea uşa cu 50 de lei“, spune Dragoş Buchet, un puşti de 18 ani. „Mulţi au vândut câte trei, patru frigidere. Au făcut bani frumoşi“, spune şi Maria Stan.

Sobele de la guvern, transformate în grătare

O parte dintre sinistraţi susţin că sobele primite de la guvern nu erau bune de încălzit o locuinţă din cauză că erau prea mici şi greu de montat. „Sobele s-au vândut primele. Cu jumătate de rachiu, ai pus rapid mâna pe o sobă“, pvesteşte săteanul Mihai Ursu.

În schimb, alţii au tăiat sobele cu pricina şi le-au transformat în grătare numai bune pentru făcut mititei şi friptură la vară. „Am înţeles că nu sunt bune sobele astea. Mulţi le-au tăiat în două şi au făcut grătare“, povesteşte Ana Turcu, o localnică în vârstă de 58 de ani.

Isprava cu transformarea sobelor în grătare pentru curte a ajuns şi la urechile preotului comunei, Ioan Vadana. „Am auzit că unii le-au transformat în grătare, alţii le-au aruncat, pur şi simplu“, spune supărat preotul.

Pe uliţele din Săuceşti, lumea vorbeşte şi despre faptul că, de multe ori, frigiderele sau aragazele erau deja „arvunite“ cu două-trei zile înainte de-a fi aduse. „Să vezi ce scandal a fost într-o zi când s-a anunţat că vin frigidere şi au venit, de fapt, paturi. Erau oameni din alte localităţi care dăduseră deja acontul persoanei de pe listă care trebuia să primească frigiderul. A ieşit tămbălău, că nu au venit frigidere şi omul nu mai avea de unde să-i dea banii înapoi, că îi cheltuise“, îşi aminteşte localnicul Ioan Sandu.

Contactat telefonic, Ştefăniţă Manea, primarul comunei, afirmă că nu ştie despre comerţul cu ajutoare din Săuceşti. „Acum aud aşa ceva. Chiar nu ştiu despre ce este vorba“, afirmă primarul Manea.

STRATEGIE

Cuptoare cu microunde vândute pe loc

Şi electrocasnicele primite de la Biserică au fost vândute de sinistraţi. Dintre sutele de maşini de spălat, paturi, cuptoare cu microunde şi televizoare puţine mai pot fi zărite prin casele localnicilor. „Mă durea sufletul când vedeam lucrul ăsta, dar nu aveam ce să fac. Erau femei care îşi dădeau cuptorul cu microunde aici, în faţa Bisericii, imediat după ce îl primeau. Nici nu ajungeau cu el acasă. Îl puneau în căruţ şi în stradă gata, era dat deja la altul“, povesteşte preotul Ioan Vadana modul în care au decurs „afacerile“ sinistraţilor din comuna Săuceşti.

Ne puteți urmări și pe Google News