Singurătatea lui Medvedev

Singurătatea lui Medvedev

Protejatul lui Putin se agită prin turnee electorale, deşi nimeni nu-i poate ameninţa poziţia de favorit la alegerile prezidenţiale din 2 martie.

Candidatul partidului pro-Kremlin Rusia Unită la alegerile prezidenţiale, Dmitri Medvedev, îşi continuă liniştit campania electorală prin ţară, fără să acorde prea mare importanţă faptului că OSCE şi-a anulat misiunea de observare a scrutinului. Demersul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa a aruncat, totuşi, o umbră asupra alegerilor prezidenţiale, mai ales că instituţia a explicat că decizia sa a fost determinată de „restricţiile impuse de autorităţile ruse“, relevă AFP. Imediat după anunţarea acestei decizii, săptămâna trecută, guvernul şi clasa politică rusă au calificat decizia drept „inacceptabilă“, „iraţională“ sau „rusofobă“. Anticorupţia şi creşterea natalităţii, principalele priorităţi În acest timp, însă, Dmitri Medvedev, favoritul cursei prezidenţiale graţie sprijinului oferit de liderul Vladimir Putin, şi-a văzut nestingherit de misiunea sa de a convinge alegătorii că el reprezintă singura opţiune pentru Rusia. Printre priorităţile sale: lupta anticorupţie şi creşterea natalităţii. De altfel, acest ultim aspect a fost foarte bine reflectat de iniţiativa pe care potenţialul moştenitor al Kremlinului a avut-o ieri. Dmitri Medvedev a mers în vizită la o femeie în vârstă de 37 de ani din Moscova - Svetlana Grigorieva. Motivul: de curând, aceasta a născut al treilea copil. „Este un mare eveniment nu numai pentru familia voastră, ci pentru toată ţara“, i-a spus Medvedev, care a primit ca sarcină de la Putin implementarea unor programe care să reducă declinul demografic. În toate regiunile pe care le-a străbătut în campania sa electorală, Medvedev a abordat acest aspect. Ajuns săptămâna trecută în Kabarovsk, în Extremul Orient, la 8.500 de kilometri de Moscova, acesta a insistat nu numai asupra luptei împotriva corupţiei care va contribui la creşterea nivelului de trai, ci şi asupra necesităţii de a relansa demografia, creşterea de anul trecut de 8% a ratei natalităţii nefiind suficientă. Dmitri Medvedev le-a explicat ruşilor că trebuie să facă faţă vecinilor chinezi care sunt departe de a avea o astfel de problemă. PUŞI LA COLŢ Medvedev, prea ocupat pentru întâlniri cu rivalii Cu mai puţin de o lună înainte de alegerile prezidenţiale, campania electorală din Rusia pare să fie redusă la strictul necesar. Medvedev a decis să nu participe la dezbaterile televizate care aduc la aceeaşi masă toţi candidaţii pe motiv că „el lucrează pentru Rusia“ şi nu are timp de pierdut în astfel de întruniri. Un recent sondaj de opinie realizat de Institutul Vtiom arată că Medvedev este creditat cu 63% din intenţiile de vot, următorul clasat fiind candidatul Partidului Comunist Ghenadi Ziuganov, cu 7% din opţiuni. Alte sondaje îl creditează pe Medvedev chiar cu 80% din intenţiile de vot. În aceste condiţii, Ziuganov nu şi-a permis luxul de a respinge participările la dezbaterile televizate, încercând pe cât posibil să-şi facă programul cunoscut.

Ne puteți urmări și pe Google News