Sindicatele: Combinatul Alro Slatina s-ar putea închide!

Sindicatele: Combinatul Alro Slatina s-ar putea închide!

Unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală și de Est, combinatul Alro Slatina, s-ar putea închide luna viitoare.

”Patronatul a notificat sindicatele despre posibilitatea ca Alro să fie închis în cazul în care nu vor fi reînnoite contractele de furnizare a energiei electrice cu Hidroelectrica. Dacă va fi așa, mulți oameni vor rămâne fără locuri de muncă”, a afirmat Petru Dandea, vicepreședinte Cartel Alfa. Astfel, sindicaliștii au fost anunțați că unitatea s-ar putea închide la sfârșitul lunii viitoare sau începutul lui martie. ”Forţa Majoră, declarată de Hidroelectrica, începând cu data de 30 septembrie 2011, a determinat ca această unitate să nu ne poată asigura decât 30% din energia electrică necesară, situaţie în care suntem nevoiţi să achiziţionam restul de energie de pe "Piaţa Zilei Următoare (PZU)" şi "Piaţa de Echilibrare (PE)", unde cantităţile sunt impredictibile, cu efecte catastrofale asupra bunei funcţionări a unităţii. Deja au fost oprite 20% din capacităţiile de producţie şi există riscul ca în anul 2012 să oprim definitiv producţia de aluminiu electrolitic, care va determina disponibilizări masive de personal. Diminuarea drastică a cantităţii de energie furnizată unităţii noastre afectează şi Hidroelectrica, inclusiv sistemul energetic naţional, deoarece ALRO este unic şi mare consumator în bandă, iar oprirea capacităţilor de producţie va conduce la perturbări incomensurabile în sistemul energetic naţional”, se arată în comunicatul primit de la Cartel Alfa. Energie ieftină de la Hidroelectrica Cel mai mare producător de energie electrică din țară, Hidroelectrica, a notificat luna trecută toţi beneficiarii de contracte directe că are intenţia să rezilieze acordurile "la primul termen posibil". Astfel de contracte directe au fost încheiate de Hidroelectrica începând din anii 2.000, iar jumătate dintre acorduri au fost preluingite până în 2018.Printre companiile care au contracte directe de cumpărare a electricităţii de la Hidroelectrica se numără producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai are consumator de energie din ţară, Alpiq RomEnergie, Alpiq Romindustries (fosta Buzzman Industries).

Ne puteți urmări și pe Google News