În timpul împăratului Licinius (308 – 324), în plină prigoană a creștinilor, 40 de ofițeri romani din cetatea Sevastia în Armenia sunt duși în fața guvernatorului Lisius pentru credința lor în Hristos.

 Cum refuză să se lepede, pe un ger cumplit, sunt duși la un iezer din apropiere și sunt băgați în apa ca gheața. Pe mal, se află o baie cu apă caldă, pentru a-i ispiti. După miezul nopții, unul dintre ei nu mai poate răbda și fuge spre cada cu apă fierbinte, dar moare în secunda în care intră în ea. Brusc, gerul se înmoaie și gheața se topește. Din cer se pogoară deasupra capetelor sfinților 39 de cununi. Unul dintre străjerii de pe mal înțelege că al 40-lea a pierdut mucenicia și într-un gest de superbă convertire strigă: „Și eu sunt creștin” și intră în iezer, desăvârșind numărul de 40. Atunci sunt uciși prin zdrobirea gleznelor cu barosul